Spotify ajunge la 220 de milioane de conturi Premium/ Compania a anunțat recent creșterea prețurilor abonamentelor
La doar o zi după creşterea preţurilor în multe ţări, nu şi România, Spotify anunţă că are acum 220 de milioane de conturi Premium şi 551 de milioane de utilizatori, transmite News.ro.
Spotify a încheiat luna iunie cu 220 de milioane de conturi Premium, după o creştere de 27 de procente, anunţă compania în cea mai recentă conferinţă trimestrială cu investitorii.
În acelaşi timp, numărul total de utilizatori (inclusiv cei care folosesc versiunea cu reclame) a ajuns la 551 de milioane, crescând faţă de perioada anterioară cu 17%.
Problema platformei în al doilea trimestru al anului a fost că au scăzut veniturile per utilizator. Fiecare utilizator îi aduce companiei 4,27 euro, în scădere cu 6% de la 4,32 euro.
În ultimul trimestru, Spotify a pierdut 302 milioane de euro, mai mult decât cele 125 de milioane de euro pierdute în acelaşi trimestru din urmă cu un an.
Concurenţa cu Apple Music, Amazon Music şi restul determină compania suedeză să pună în continuare creşterea înaintea profiturilor. Însă, tocmai pentru a reveni pe plus, se scumpesc abonamentele.
În majoritatea ţărilor în care este disponibil serviciul, abonamentul s-a scumpit de săptămâna aceasta cu câte 1-2 euro. România, din fericire, nu se află printre ţările în care au fost crescute preţurile.
sursa: News.ro
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank