G4Media.ro

SRI, raportul pe 2020: Grupurile de criminalitate organizată au gestionat rutele de…

Sursa Foto: Facebook/ SRI

SRI, raportul pe 2020: Grupurile de criminalitate organizată au gestionat rutele de transport de droguri prin România pentru rețele străine / Companii cu capital străin au ascuns profitul prin tranzacții cu firme afiliate

Raportul SRI pe 2020, postat marți de site-ul Camerei Deputaților, arată că în anul respectiv România a fost spațiu de tranzit pentru traficul de droguri de mare risc destinate piețelor de consum din vestul Europei și Orientul Mijlociu.

Informații din raportul SRI pe 2020:

– Vectori reprezentativi ai propagandei islamiste au fost cetățenii străini și români convertiți la islam. Prezintă relevanță accentuarea viziunilor radicale ale unor cetățeni români din exteriorul țării convertiți la islam, precum și creșterea ponderii persoanelor cu probleme psihice în rândul aderenților la ideologia radical islamică.

– Grupările de Criminalitate Organizată (GCO) au continuat să fie preocupate de crearea de puncte de sprijin și pârghii de influență la nivel administrativ-instituțional, fiind vizată inclusiv promovarea unor persoane agreate în funcții relevante, la nivelul unor autorități de control financiar-fiscal sau vamale.

– Teritoriul național a continuat să reprezinte un spațiu de tranzit pentru traficul de droguri de mare risc, destinate piețelor de consum din vestul Europei și Orientul Mijlociu. GCO autohtone au fost implicate preponderent în operaționalizarea și gestionarea rutelor de transport în beneficiul rețelelor infracționale străine.

– Vulnerabilitățile la adresa sustenabilității bugetare au fost amplificate și de manipularea, de către societăți autohtone cu capital străin, a prețurilor de transfer în cadrul tranzacțiilor cu societățile afiliate, în vederea diminuării sau neevidențierii profitului, precum și în scopul externalizării de fonduri către agenți economici din țările de proveniență a capitalurilor.

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

5 comentarii

  1. Dar un raport al SRI când vom avea?
    Unul pe bune, nu unul mincinos, precum acesta, pe alocuri.

  2. Le platim pensiile speciale si salariile 0bscene degeaba. N-au arestat niciun spion/agent rus (pst: Simion Sosoaca) timpul trece leafa merge.

    • Mai trebuie și dovezi, nu e suficientă propaganda.
      Au furnizat rușilor vreun secret utilii ăia 2?

  3. Hopa, s-a trezit Sri-ul sa mimeze patriotismul. Ce s-o fi întâmplat că până acum își înghițiseră limba.

    • Și ne spun secretul lui Polichinelle, că firmele cu capital străin extrag profitul fără să plătească impozit.