Stadion vechi de 90 de ani va fi demolat în Craiova / Se dorește construcția unei arene multifuncționale
Stadionul Tineretului, cel pe care a jucat Universitatea Craiova de la înființarea în anul 1948, până la intrarea în prima ligă de fotbal (1964) va fi demolat, anunță Gazeta de Sud, intenția proprietarului, Consiliul Județean, fiind de a se ridica aici o arenă multifuncțională.
Demolarea este programată în 2023, dar toate pregătirile şi documentaţiile vor fi făcute în acest an.
Citește și:
Consiliul Judeţean a alocat deja suma de 1.000.000 de lei pentru desfiinţarea construcţiilor aferente bazei sportive de pe strada Ştirbei Vodă, alţi 1.190.000 de lei fiind bugetaţi pentru Studiul de Fezabilitate (SF) şi detaliile de execuţie.
Potrivit vicepreşedintelui CJ Dolj, Mihail Neaţu, se aşteaptă după o hotărâre de guvern privind demolarea stadionului „Tineretului“, dar până atunci se merge înainte cu documentaţiile şi licitaţiile.
Consiliul Judeţean Dolj se bazează, în 2022, pe venituri de 814.016.000 lei, potrivit bugetului aprobat săptămâna trecută. Alţi 26.782.000 de lei reprezintă excedentul bugetar al anului 2021 pentru finanţarea unor cheltuieli ale secţiunii de dezvoltare în anul 2022.
De aici vin banii pentru demolarea stadionului. Pentru construirea noii arene multifuncţionale sunt aşteptate însă fonduri de la Ministerul Dezvoltării, prin Compania Naţională de Investiţii (CNI).
Sursa foto: Gazeta de Sud
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
6 comentarii