Stânga franceză nu are un candidat clar de premier și nu pare pregătită de guvernare după alegerile parlamentare care au plasat Noul Front Popular (NFP) pe primul loc, dar fără o majoritate absolută în parlament

Începând de luni, liderii celor patru partide componente ale NFP – Franța Nesupusă (LFI, stânga radicală), Partidul Socialist (PS), Verzii (EELV) și Partidul Comunist – împreună cu cei 180 de deputați aleși în cele două tururi de scrutin din 30 iunie și 7 iulie s-au reunit pentru a propune președintelui Emmanuel Macron numele unui candidat la funcția de prim ministru.

Liderul PS, Olivier Faure, a declarat la TF1 că alegerea va fi făcută săptămâna asta sau la începutul săptămânii viitoare. La rândul ei, lidera Verzilor, Marine Tondelier, l-a criticat pe președintele Macron, susținând că „logica instituțională ar fi impus” ca președintele Republicii „să ia telefonul și să-i sune pe liderii partidelor din Noul Front Popular pentru a le cere numele unui prim-ministru”. „Din câte știu eu, nu a făcut acest lucru astăzi. Cred că aceasta este o greșeală”, a adăugat ea, vorbind luni la France 2 TV.

Primul care a revendicat, ba chiar l-a somat pe președintele Macron să numească un prim ministru din rândurile NPF a fost fondatorul LFI, Jean-Luc Melenchon, candidat la președinție la ultimele trei scrutine, care la cinci minute după închiderea urnelor duminică, a vorbit în stilul său caracteristic, fără ocolișuri și menajamente, când proiecțiile plasau NFP pe primul loc.

Adevărul este că NFP nu are un candidat la funcția de prim ministru. Acest lucru s-a văzut de la dezbaterile televizate între reprezentanții celor trei blocuri principale care domină Adunarea Națională. În timp ce Ensemble (Împreună, alianța centristă pro-prezidențială) era reprezentată de prim ministrul Gabriel Attal, iar Reunirea Națională (RN, dreapta populistă/extremă) de președintele partidului și candidatul declarat la funcția de prim ministru, Jordan Bardella, NFP a fost reprezentat la cele trei dezbateri dintre cele două tururi de scrutin prin rotație de liderul LFI, Manuel Bompard, Faure și Tondelier.

Pe lângă acest aspect al candidatului la funcția de premier mai este și problema programului. Alcătuit în pripă după dizolvarea surprinzătoare a Adunării Naționale, acest program este o improvizație care pune la loc de frunte abrogarea reformei pensiilor adoptate anul trecut de macroniști, cu revenirea la vârsta de pensionare de 60 de ani de la 64, majorarea imediată a salariului minim legal pe economie (SMIC) de la 1.400 la 1.600 de euro lunar net (bazat pe 35 de ore lucrate săptămânal) și reintroducerea impozitului de solidaritate pe marile averi. Multe chestiuni sunt trecute sub tăcere, cum ar fi atitudinea față de energia nucleară, unde Verzii și PS au opinii diferite.

NFP este în fapt o alianță electorală, nu o coaliție de guvernare. Cei 180 de deputați (71 LFI, 64 PS, 33 Verzi, 9 PCF, 3 Alții) nu reprezintă o majoritate absolută – minimum 289 de deputați, iar găsirea unor aliați în parlament este problematică.

Președintele Macron și premierul Attal au declarat că nu vor accepta ca LFI (partidul cel mai numeros din NFP), partid calificat adeseori drept “extrema stângă”, să facă parte din guvern. În plus, președintele Macron nu este obligat să numească un anume candidat la funcția de prim ministru. Potrivit Constituției Republicii a Cincea Franceze care datează din 1958, președintele numește și revocă prim ministrul, dar acesta nu trebuie confirmat de Adunarea Națională.

Melenchon a declarat că programul NFP va fi pus în aplicare în integralitate, iar măsurile urgente – abrogarea reformei pensiilor, blocarea prețurilor la produsele de bază și mărirea SMIC la 1.600 de euro net vor fi aplicate prin decret al guvernului, ceea ce pentru reforma pensiilor pare exclus, fiind necesară o lege.

Afirmațiile maximaliste ale lui Melenchon, nu sunt acceptate unanim în NFP, mai ales printre membrii PS. Negociatorea șefă a PS, primărița orașului Nantes, Johanna Rolland, a declarat că NFP va căuta sprijin pentru programul său printre “macroniștii” de stânga. Este îndoielnic că deputații de centru stânga din Ensemble ar dispuși să sprijine un guvern din care ar face LFI și oricum numărul lor în sânul celor 163 de deputați proaspăt aleși este mai degrabă redus, unde domină deputații de centru și de centru-dreapta.

O majoritate alternativă propusă din sânul Ensemble ar cuprinde blocul pro-prezidențial, social-democrații din NFP (PS și Verzii) și partidul Republicanii (LR, dreapta clasică). O astfel de coaliție ar dispune de o majoritate absolută de 328 de deputați, dar ar fi dominată de centriști care tocmai au pierdut alegerile și este clar neagreată de PS și LR, partide canibalizate de Macron după 2017 când a venit la putere cu un nou bloc centrist.

Dar revenind la alianța stângii, se poate că rezultatul de duminică i-a surprins și pe cei din NFP și i-a găsit total nepregătiți. Stânga nu mai este la putere din 2017 când partidul dominant era PS. Chiar dacă Socialiștii sunt în revenire, cel mai puternic partid al alianței stângii rămâne LFI, care este un partid insurgent, calificat de mulți drept extremist și total nepregătit pentru guvernare alături de social-democrați, într-o Franța cu un deficit bugetar de aproape 6% din PIB care nu-și poate permite noi măsuri sociale costisitoare.

În mod paradoxal, președintele Macron, responsabil în mare măsură de această situație politică haotică, poate să-și dreagă popularitatea scăzută mediind între diferitele blocuri politice. Problema e că nu a prea făcut acest lucru în cei șapte ani de când se află la guvernare și e greu de văzut cum ar putea să înceapă să o facă acum.