Starea actorului Florin Piersic, internat la Institutul Inimii din Cluj-Napoca, este stabilă / A fost operat la genunchi, din cauza unei infecții care s-a extins
Starea actorului Florin Piersic, internat la Institutul Inimii din Cluj-Napoca, după ce a fost supus unei intervenţii chirurgicale la genunchi, la Spitalul Militar, este stabilă, transmite News.ro.
”Starea sa este stabilă. În momentul de fatţă se află în Secţia cardiologie, sub tratament mediamentos”, au anunţat reprezentanţii spitalului.
Aceştia au precizat că familia actorului a solicitat să nu fie furnizate detalii cu privire la starea sa de sănătate sau la afecţiunile sale.
Florin Piersic, în vârstă de 88 de ani, a fost operat la genunchi Spitalul Militar Cluj – Napoca, ulterior fiind transferat la Institutul Inimii din Cluj-Napoca pentru a fi supravegheat de medici.
Florin Piersic a ajuns la Terapie Intensivă, la Institutul Inimii din Cluj, pentru a fi supravegheat de medici, având în vedere vârsta înaintată şi faptul că are montat un stimulator cardiac, relata Antena 3.
Intervenţia chirurgicală la genunchi, efectuată în cursul zilei de luni la Spitalul Militar din Cluj-Napoca, a decurs bine, dar pacientul are nevoie de recuperare.
Actorul a fost operat după ce i s-a făcut rău la finalul unui spectacol, iar medicii au constatat că avea o infecţie la un genunchi, infecţie care se pare că s-a extins.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank