Starea de sănătate a lui Biden, infectat cu Covid, „continuă să se îmbunătățească”
Președintele american Joe Biden, care a fost depistat pozitiv la testul Covid joi, se simte mai bine și face față cu bine tratamentului, a declarat sâmbătă medicul său personal într-o scrisoare publicată de Casa Albă și citată de Le Figaro.
„Simptomele sale continuă să se amelioreze”, a scris doctorul Kevin O’Connor, care spusese deja cu o zi înainte că președintele se simte mai bine.
Joe Biden, în vârstă de 79 de ani, suferă încă de dureri în gât, tuse, dureri musculare și nas care curge. Democratul, care a primit un vaccin complet împotriva Covid-19, este tratat cu paxlovid, o pastilă anti-Covid de la Pfizer. El „continuă să tolereze bine tratamentul”, a declarat medicul său.
Infecție probabilă cu subvarianta BA.5
Acest medicament antiviral acționează prin reducerea capacității de replicare a virusului, încetinind astfel evoluția bolii. În Statele Unite, este recomandat persoanelor care riscă să dezvolte un caz sever al bolii, categorie în care se încadrează și președintele american din cauza vârstei sale.
Președintele a fost probabil infectat cu subvarianta BA.5 a Omicron, a adăugat Kevin O’Connor. Această variantă foarte contagioasă este dominantă în țară, unde reprezintă aproximativ 80% din cazuri.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
11 comentarii