Stars and Stripes: Militarii americani din unele locații din Europa, inclusiv România, pot purta din nou uniformele în afara bazei / Ce reguli trebuie să respecte când ies îmbrăcați în uniformă
Militarii americani de la unele baze europene își pot purta uniformele în afara bazei, în anumite cazuri, după ce armata a relaxat o politică pusă în aplicare pentru personalul de pe tot continentul în 2014, din motive de siguranță, relatează Stars and Stripes, citată de Rador.
„Fiecare comandant de componentă are autoritatea și calitatea de a determina care uniformă este cea mai potrivită pentru misiunea și situația particulară de securitate”, a spus Comandamentul European al SUA, într-un comunicat, marți.
Aripa a 86-a de transport aerian, staționată la baza aeriană Ramstein, Comandamentul 21 al Armatei pentru Susținere a Teatrelor și alte comandamente din Europa au anunțat, marți, reguli relaxate pentru purtarea uniformelor în afara bazei, cu intrarea în vigoare imediat.
Politicile se aplică aviatorilor și soldaților din zona Kaiserslautern, precum și soldaților de la TSC 21, desemnați la garnizoana Armatei SUA de la Rheinland-Pfalz, garnizoana Armatei SUA din Benelux, Kosovo, Grecia, România și Bulgaria.
„După mulți ani și o evaluare regulată a mediului de amenințare, liderii sunt de acord că este timpul pentru revenirea la normal și pentru a le permite aviatorilor mai multă flexibilitate în rutina lor zilnică”, a declarat locotenent-colonelul Will Powell, purtător de cuvânt al Aripii 86 de transport aerian, marți.
Militarilor ambelor forțe li se permite să se oprească la sau să viziteze unități din afara bazei din zona lor de navetă, când sunt în uniformă, atunci când călătoresc între serviciu și acasă, conform politicilor. Uniformele pot fi purtate la restaurante, piețe, magazine, unități de întreținere a vehiculelor, benzinării, farmacii, clinici medicale, frizerii și locații similare, a spus Powell. De asemenea, membrii armatei pot purta uniforma atunci când duc copiii la școală și la activități extrașcolare în afara bazei.
Piloții în uniformă de la Ramstein pot călători cu vehicule private, taxiuri, motociclete și biciclete. Ei nu pot folosi transportul public, aeroporturi sau zbura cu aeronave comerciale când sunt în uniformă, conform noilor reguli. De asemenea, aviatorilor li se interzice să poarte uniforme în afara bazei din orașul Trier, potrivit unui memorandum al unitatea a 3-a a forțelor aeriene. Motivul nu a fost precizat.
Uniformele rămân interzise în baruri, cluburi de noapte, cluburi de dans și saloanele unde se fumează narghilea. De asemenea, militarilor le este interzis să bea alcool în afara bazei, când sunt în uniformă, a spus Powell.
TSC 21 a spus că activitățile în public, când militarii sunt în uniformă, „cum ar fi mesele și opririle de conveniență”, ar trebui să fie „cât mai expeditive posibil”.
Noua regulă le interzice, de asemenea, soldaților de la TSC 21 să folosească aeroporturile comerciale când sunt în uniformă. În 2011, un bărbat înarmat a tras într-un grup de aviatori americani, pe aeroportul din Frankfurt, ucigând doi și rănind grav alți doi.
Comandamentul armatei a spus că soldații își pot purta uniforma în timp ce folosesc transportul public local, atâta timp cât folosesc ruta cea mai directă. De asemenea, soldații își pot purta uniformele pentru a merge până la destinație, atâta timp cât încearcă să parcurgă cel mai scurt traseu posibil.
Atât Forțele Aeriene, cât și Armata au spus că politica purtării uniformei în afara bazei s-ar putea modifica în funcție de amenințările și riscurile apărute la adresa personalului.
Pentru soldații TSC 21, uniforma armatei poate fi purtată doar între casă și serviciu, iar singurele opriri permise sunt pentru alimentarea cu combustibil sau pentru urgențe. Piloții pot purta uniforma în mod oficial în timp ce călătoresc între casă și de serviciu.
Comandamentul de antrenament al Armatei a 7-a din Bavaria a fost primul care a anunțat o schimbare a politicii sale de purtare a uniformei în afara bazei. Soldaților săi li se va permite să-și poarte uniformele în afara bazei, începând cu 15 februarie, pentru o perioadă de probă de 180 de zile, a declarat vineri comandamentul.
În 2014, EUCOM a ordonat întregului personal american din Europa să se abțină de la a purta uniforme în afara bazei, cu excepția cazului în care mergeau la serviciu cu mașinile personale sau călătoreau cu autobuzele de la bază.
EUCOM a declarat, la acea vreme, că intenția a fost de a asigura siguranța, deși nu a citat nicio amenințare specifică.
General-maiorul Forțelor Aeriene ale SUA, Randall Reed, comandantul unității a 3-a a forțelor aeriene, a autorizat comandanții de forțe aeriene din Germania, Italia și Regatul Unit să pună în aplicare modificări privind politica uniformelor după cum cred potrivit, au spus oficialii.
Aripa a 31-a de luptă de la Aviano, Italia, a declarat marți că militarii pot purta uniformele în afara bazei, pe o rază de 25 de kilometri de casele lor, timp de cel mult 15 minute. Motivele pentru a face acest lucru includ afaceri oficiale, operațiuni bancare, ridicarea alimentelor, transportul copiilor la școală sau la grădiniță, alimentarea și întreținerea vehiculelor și drumuri la farmacie, se arată într-un comunicat al unității.
Baza aeriană Spangdahlem a autorizat purtarea uniformei în afara bazei în zona de navetă, între casele militarilor și locurile de serviciu. Politica a fost „elaborată în strânsă coordonare” cu Aripa a 86-a de transport aerian de la Ramstein, au declarat oficialii bazei, într-un e-mail către Stars and Stripes.
Politica îmbină securitatea și comoditatea pentru membrii serviciului, servind în același timp „ca un semnal pentru populația locală că trăim printre ei ca vecini și prieteni”, se arată în declarație.
Oficialii Forțelor Aeriene de la RAF Lakenheath, Anglia, nu au spus imediat marți dacă regulile privind purtarea uniformei în afara bazei se schimbă.
Brigada a 173-a aeriană de la Vicenza, Italia, permite purtarea uniformei în afara bazei, „din necesitate și comoditate”, se arată într-un comunicat trimis prin e-mail. Parașutiștii pot face opriri scurte, dar nu ar trebui să mănânce la restaurante sau să facă plimbări lungi în oraș când sunt în uniformă, se arată în comunicat.
SURSA: Stars and Stripes/ Rador/ Traducerea: Cristina Zaharia
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank