Statele membre ale Uniunii Europene au convenit să suspende temporar legăturile aeriene cu Africa australă după depistarea unei noi variante a coronavirusului
Președinția slovenă a Consiliului UE anunță că statele membre ale Uniunii Europene au convenit vineri să suspende temporar legăturile aeriene cu Africa australă după depistarea unei noi variante a coronavirusului, potrivit Reuters.
Un comitet de experţi sanitari din toate cele 27 de state UE ‘a convenit asupra necesităţii de activare a ”frânei de urgenţă” şi impunere de restricţii temporare la toate călătoriile în UE din Africa australă’, a indicat preşedinţia slovenă, după ce Comisia Europeană a propus puţin mai devreme activarea acestui mecanism.
De asemenea, potrivit acordului, statelor membre li se solicită să testeze şi să plaseze în carantină toţi pasagerii sosiţi din această regiune.
Conform unei surse europene, restricţiile vizează Africa de Sud, Botswana, Eswatini, Lesotho, Mozambic, Namibia şi Zimbabwe.
Denumită pentru moment B.1.1.529, noua variantă detectată în Africa de Sud prezintă mutaţii multiple şi are potenţialul de a fi extrem de contagioasă, potrivit oamenilor de ştiinţă sud-africani, care văd în noua tulpină semnale ce anticipează un nou val al pandemiei de COVID-19, relatează Agerpres.
Sursa foto: Facebook
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
2 comentarii