Statele membre UE cred că europarlamentarii i-au oferit Regatului Unit o serie de avantaje în cadrul tratativelor Brexit cu privire la Irlanda de Nord
Guvernele din Uniunea Europeană au avertizat că ‘mâna’ Marii Britanii în cadrul negocierilor pe tema protocolului vizând Irlanda de Nord a fost întărită prin refuzul Parlamentului European de a stabili o dată în vederea ratificării acordului comercial din cadrul Brexitului.
Lordul Frost se află la Bruxelles pentru convorbiri cu Maros Sefcovic, omologul său din Comisia Europeană, pe tema intrării în vigoare a noilor reglementări vamale din Irlanda de Nord.
Bruxelles-ul a dat Regatul Unit în judecată, acuzându-l că încalcă legislația internațională prin prelungirea unilaterală a perioadei de grație în privința unor verificări vamale din cadrul Acordului de Retragere. Marea Britanie susține că măsurile sunt legale și au fost luate cu bună credință.
Marți, europarlamentarii au refuzat pentru a doua oară să precizeze data votării în plen a acordului comercial, din dorința de a-și spori presiunile asupra Marii Britanii cu privire la acordul care prevede o frontieră vamală în Marea Irlandei care să împiedice o frontieră mai dură pe Insula Irlanda.
Amenințarea britanicilor a înfuriat capitalele europene, ele temându-se că acest lucru ar avea consecințe nedorite și crezând că asta slăbește poziția de negociator a UE în cadrul tratativelor pe tema Irlandei de Nord.
“În jurul mesei (tratativelor) s-au adunat serioase suspiciuni”, a declarat un diplomat din UE. “Acțiunile iresponsabile ale guvernului britanic au fost deplânse luni în șir de europarlamentari, pentru ca ulterior ei să acționeze la fel. Asta va avea un impact asupra negocierilor UE pe tema Irlandei de Nord și pune sub semnul întrebării siguranța cetățenilor și companiilor de pe ambele maluri ale Canalului Mânecii”.
Acordul comercial dintre Regatul Unit și Uniunea Europeană, care e separat de Acordul de Retragere, a fost aplicat provizoriu la sfârșitul anului trecut.
În cazul în care Parlamentul European nu ratifică acordul până la sfârșitul lunii aprilie, UE va trebui să ceară Regatului Unit o amânare sau să se trezească cu un nedorit ‘no deal’ (fără acord) din cauză că acordul provizoriu va expira.
Atât statele membre ale UE, care cred că, în cele din urmă, europarlamentarii vor aproba acordul prin votul de la ședința plenară, cât și Regatul Unit au acceptat deja acordul.
Astăzi, comisiile din Parlamentul European pentru comerț exterior și politică externă urmează să voteze și ele în favoarea ratificării acordului comercial.
Bernd Lange, președintele comisiei pentru comerț, a declarat că data votului din parlament nu va fi stabilită până când Marea Britanie “nu se angajează clar” să respecte întru totul protocolul. “Deocamdată, se vorbește mult despre neîncrederea în guvernul britanic, mai ales în privința refuzului său de a face pașii necesari prevăzuți în Protocolul Irlandei de Nord”, a spus el.
Europarlamentari din partea influentului Partid Popular European (EPP) afirmă că ratificarea acordului comercial ar însemna că UE va putea apela la mecanismele din acord prevăzute pentru a forța Regatul Unit să pună în aplicare acordul așa cum trebuie.
“Un acord ratificat în totalitate ne-ar întări poziția și ne-ar oferi noi pârghii pentru a continua să exercităm presiuni în privința respectării pragmatice atât a Acordului de Retragere, cât și a Protocolului acestuia”, a declarat europarlamentarul Christoph Hansen, purtătorul de cuvânt pe teme comerciale din partea EPP.
Sean Kelly, șeful delegației irlandeze din cadrul EPP, a spus că “violențele din ultimele săptămâni, survenite în Irlanda de Nord, sunt total reprobabile. E timpul ca Regatul Unit să dea dovadă de responsabilitate și să conlucreze cu UE pentru a detensiona situația”, a spus el.
Ambele părți au exclus șansele unei ieșiri din impas înaintea dineului pe care Lordul Frost îl va avea cu Sefcovic, la Bruxelles.
Ziarul Telegraph estimează că unele progrese s-au înregistrat totuși în tratativele de ordin tehnic din ultimele zile, chiar dacă între cele două părți rămân niște diferende semnificative.
UE și Marea Britanie au identificat 27 de probleme în contestatele aranjamente comerciale post-Brexit în privința Irlandei de Nord, unele mai dificile decât altele, care necesită soluții politice, a declarat ministrul de externe al Irlandei cu ocazia unei vizite la Londra.
Comisia a răspuns cererii britanicilor de a li se acorda mai mult timp pentru a răspunde la acțiunea legală a UE pe tema Protocolului Irlandei de Nord.
Purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene a spus că obiectivul întâlnirii este acela de a examina rezultatele tehnice din ultimele săptămâni și de a da un ‘impuls politic’ tratativelor ce vor urma. El a precizat că Sefcovic va discuta despre acțiunea legală datorată încălcării condițiilor Protocolului. “Întâlnirea din această seară se înscrie în cadrul intenselor noastre eforturi de a găsi niște soluții comune în vederea punerii în aplicare a Protocolului”, a mai spus purtătorul de cuvânt.
Sursa: The Telegraph / Articol de James Crisp / Traducerea: Alexandru Danga (Rador)
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank