Statele Unite aduc un omagiu victimelor din Piața Tiananmen/ În Hong Kong, comemorarea a fost interzisă de autoritățile chineze al doilea an consecutiv
Statele Unite au salutat joi memoria manifestanţilor chinezi ucişi în sângeroasa represiune din Piaţa Tiananmen în 1989, reclamând „transparenţă” Beijingului cu privire la evenimente, notează AFP, citată de Agerpres.
„Statele Unite vor continua să stea alături de poporul chinez care cere guvernului său respectarea drepturilor universale ale omului”, a declarat secretarul de stat american, Antony Blinken, într-un comunicat.
„Aducem un omagiu sacrificiului celor care au fost ucişi în urmă cu 32 de ani, precum şi curajoşilor militanţi care îşi continuă eforturile şi astăzi în faţa represiunii continue a guvernului” de la Beijing, a adăugat el.
De asemenea, el a îndemnat China la „transparenţă” şi la prezentarea unui „bilanţ complet al celor ucişi, reţinuţi sau dispăruţi” în represiunea din Piaţa Tiananmen, care a făcut sute, chiar peste o mie de morţi.
Washingtonul participă în fiecare an la acest exerciţiu diplomatic pentru a marca ziua de 4 iunie 1989 când regimul comunist chinez a zdrobit mişcarea prodemocraţie din faimoasa piaţă din capitala ţării, Beijing.
Anul acesta, secretarul de stat american a mai spus că vede „un ecou” al manifestaţiilor din Tiananmen în „lupta pentru democraţie şi libertate din Hong Kong, unde o ceremonie pentru a comemora masacrul din Piaţa Tiananmen a fost interzisă de autorităţile locale”.
Poliţia din Hong Kong a interzis, pentru al doilea an consecutiv, desfăşurarea acestei ceremonii anuale, invocând ca în 2020 restricţiile legate de pandemie.
Ministrul securităţii din Hong Kong a avertizat că noua şi drastica lege a securităţii naţionale pe care Beijingul a impus-o fostei colonii britanice ar putea fi invocată împotriva contravenienţilor.
Timp de decenii, Hong Kong şi Macao au fost singurele locuri din China unde, la 4 iunie, s-a comemorat intervenţia sângeroasă a armatei chineze împotriva mişcării sociale şi studenţeşti din 1989, la Beijing.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
6 comentarii