Statele Unite aprobă vânzarea de elicoptere de transport militar Germaniei pentru 8,5 miliarde de dolari
Statele Unite au anunţat joi că au aprobat vânzarea a 60 de elicoptere de transport militar şi alte echipamente către Germania, ţară membră a NATO, pentru un total 8,5 miliarde de dolari, notează AFP, citată de Agerpres.
Vânzarea propusă urmăreşte „îmbunătăţirea capacităţilor de transport” ale armatei germane şi astfel să permită Germaniei „să consolideze securitatea teritoriului său şi să prevină ameninţările regionale”, a indicat Agenţia americană pentru cooperare pentru în domeniul apărării şi securităţii (DSCA) într-un comunicat.
Elicopterele în cauză sunt elicoptere militare de manevră şi atac de tip CH-47F Chinook.
Această tranzacţie ar permite „sprijinirea politicii de securitate naţională şi externe a Statelor Unite ameliorând securitatea unui aliat din NATO, a cărui forţă este importantă pentru stabilitatea politică şi economică a Europei”, a precizat comunicatul.
Departamentul de Stat al SUA a aprobat posibila vânzare, iar DSCA a notificat joi Congresul de la Washington.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank