G4Media.ro

Statele Unite au deblocat 200 de milioane de dolari drept ajutor suplimentar…

Sursa foto: Interior Ministry of Ukraine / Nikolay Anatskyi

Statele Unite au deblocat 200 de milioane de dolari drept ajutor suplimentar acordat Ucrainei pentru apărare

Administraţia SUA a anunţat miercuri deblocarea unei sume suplimentare de 200 de milioane de dolari drept ajutor acordat Ucrainei pentru apărare, informează AFP şi Reuters, citate de Agerpres.

SUA au anunţat în decembrie acordarea acestei sume de ajutor suplimentar pentru Ucraina, în scop defensiv.

„Susţinem suveranitatea şi integritatea teritorială a Ucrainei şi vom continua să acordăm Ucrainei sprijinul de care are nevoie”, a declarat un oficial al Departamentului de Stat american, care îl însoţeşte pe secretarul de stat Antony Blinken în vizita la Kiev.

Blinken a ajuns miercuri în Ucraina, în contextul îngrijorărilor Kievului şi ale unor aliaţi occidentali cu privire la prezenţa a mii de militari ruşi desfăşuraţi la frontiera ucraineană.

Moscova neagă că are o asemenea intenţie, dar la rândul său solicită garanţii că NATO nu se va extinde către est şi nu va include foste republici sovietice.

Antony Blinken va avea miercuri la Kiev întrevederi cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski şi cu ministrul afacerilor externe Dmitro Kuleba.

Sursa foto: Interior Ministry of Ukraine / Nikolay Anatskyi

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

1 comentariu

  1. Hai mai repede cu rachetele alea! Putin vrea răzbunare pentru pierderea Războiului Rece şi nu mai are răbdare.