G4Media.ro

Statele Unite au depășit România la palmaresul titlurilor mondiale la gimnastică, după…

sursa foto: Facebook/ USA Gymnastics

Statele Unite au depășit România la palmaresul titlurilor mondiale la gimnastică, după ce au cucerit a opta medalie de aur la Liverpool

Echipa feminină de gimnastică a SUA a cucerit, marţi, a opta medalie de aur, la Campionatul Mondial de la Liverpool. SUA au depăşit astfel România, care are în palmares şapte titluri mondiale, transmite News.ro.

Echipa SUA s-a clasat pe prima poziţie cu un total de 166.564 puncte, iar pe podium a fost urmată de Marea Britanie 163.363 şi Canada 160.563.

SUA mai au în palmares titlurile mondiale la ediţiile din 2003, 2007, 2011, 2014, 2015, 2018 şi 2019, iar cu aurul obţinut la Liverpool au depăşit România, deţinătoare a şapte medalii de aur la CM (1979, 1987, 1994, 1995, 1997, 1999, 2001). Ultima medalie mondială tricoloră datează din 2007 (bronz).

De asemenea, ultima apariţie într-o finală mondială de senioare pentru echipa României a fost în 2014 (locul 4), iar de atunci clasările au fost din ce în ce mai slabe – 2015 (locul 13), 2018 (13) şi 2019 (22), pentru ca în 2022 să fie deplasate doar două gimnaste – Ana Maria Bărbosu şi Andreea Preda. Doar Ana Maria Bărbosu a obţinut calificarea într-o finală, la individual-compus, de pe locul 20. Finala va avea loc joi.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...