G4Media.ro

Statele Unite au depăşit pragul de 700.000 de cazuri de coronavirus înregistrate

Statele Unite au depăşit pragul de 700.000 de cazuri de coronavirus înregistrate

Statele Unite au depăşit pragul de 700.000 de cazuri înregistrate de COVID-19, potrivit bilanţului în timp real prezentat de Universitatea Johns Hopkins, citat de AFP, relatează Agerpres.

SUA, care de la sfârşitul lui martie sunt ţara cea mai afectată de pandemie la nivel mondial, numără în prezent 700.282 de cazuri de contaminare cu noul coronavirus şi 36.773 de morţi, potrivit Universităţii Johns Hopkins.

Conform sursei, consultată la ora locală 20.30 (sâmbătă, 00.30 GMT), ţara a cunoscut 3.856 de decese suplimentare în 24 de ore. Acest număr include şi cazurile de morţi „probabil legate” de COVID-19, dar care până în prezent nu au fost luate astfel în calcul.

În cursul săptămânii, oraşul New York a anunţat că va adăuga la bilanţul său 3.778 de morţi „probabil” din cauza COVID-19.

Potrivit bilanţului de la ora 20.00 al Centrelor americane pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor (CDC), o agenţie guvernamentală, ţara număra 33.049 de morţi, dintre care 4.226 probabil legate de COVID-19.

Valori uşor mai mici decât cele anunţate de Universitatea Johns Hopkins.

Statele Unite sunt cea mai îndoliată ţară din lume, în faţa Italiei (22.745 de morţi), Spaniei (19.478) şi Franţei (18.681).

Preşedintele Donald Trump, care şi-a manifestat nerăbdarea de a relua campania electorală pentru prezidenţialele americane din noiembrie, a apreciat joi că ţara probabil „a depăşit vârful” noilor cazuri înregistrate de coronavirus.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

3 comentarii

  1. De ce in Romania COVID-ul a infestat doar membrii PNL?

    • Pe PSD-isti i-a sarit pe motiv de curtoazie profesionala.

    • Din mândrie, nu din curtoazie, că odată infectați cu un bacil de joasă speță, nici un virus nu-și mai murdărește virionii cu astfel de specimene….