G4Media.ro

Statele Unite au evidențiat corupția din Ungaria drept justificare pentru taxele de…

Sursa Foto: Facebook / Viktor Orban

Statele Unite au evidențiat corupția din Ungaria drept justificare pentru taxele de import – presa maghiară

În pofida prieteniei aparente dintre Viktor Orbán și Donald Trump, în documentul care justifică noile tarife, SUA abordează în mod special corupția achizițiilor publice din Ungaria, relatează Válasz Online, citată Rador Radio România.

Potrivit sursei, raportul de 397 de pagini publicat pe site-ul administraţiei americane arată că se așteaptă ca UE să atenueze normele comerciale și de investiții, spre deosebire de China și Asia de Sud-Est, de la care doresc în mod special să reducă importurile. Deși Donald Trump a arătat un tabel conform căruia UE impune un tarif de 39 la sută la produsele americane, acesta nu arată tarifele vamale efective, care sunt în medie sub 5 la sută şi la care s-au adăugat tot felul de alte costuri care afectează accesul pe piața europeană. Mulți analiști se întreabă cât de realist este acest calcul.

Este cert că lista de plângeri a guvernului american enumeră multe situații concrete în care țările europene impun bariere birocratice suplimentare pe lângă regulile generale ale UE pentru companiile americane (și celor din afara UE). Acestea includ cerințele standardelor și denumirilor de origine sau, în cazul achizițiilor publice, norme care impun o cotă de peste 50% din interesele europene sau chiar ale statelor membre.

Potrivit unui articol publicat de VálaszOnline, este deosebit de interesant din punct de vedere ungar că în această listă de plângeri și în multe alte plângeri americane Ungaria este aproape întotdeauna inclusă printre exemplele concrete, ca unul dintre statele membre care aplică de obicei reglementări chiar mai stricte decât normele UE.

Acest lucru este remarcabil și pentru că, potrivit lui Péter Szijjártó, „incompetența Bruxelles-ului” este motivul tarifelor lui Donald Trump şi dacă ar fi negociat mai bine, respectiv dacă negociatorii UE ar fi fost de acord cu mai multe concesii, atunci nu ar exista aceste tarife.

Numai că la examinarea plângerilor detaliate ale guvernului SUA, devine clar că ordinea procedurală ungară este adesea menționată ca exemplu negativ în lista de obiecții privind suprareglementarea națională. Raportul este plin de exemple ungare inacceptabile, de la sistemul netransparent de subvenție a prețurilor la medicamente ţi până la condiția dificilă pentru străinii de a deveni membri ai baroului.

Textul menționează Ungaria de 19 ori în total, în timp ce Slovacia este menționată doar de patru ori, România și Polonia de douăsprezece ori și chiar și partenerul mult mai mare Germania de doar șaisprezece ori.

Printre obiecțiile la adresa Ungariei, apare în mod concret riscul extrem de mare de corupție în achizițiile publice. Potrivit Válasz Online, textul emis de reprezentantul comercial al lui Trump ca o justificare a noilor tarife vamale precizează: „Companiile americane și-au exprimat îngrijorarea considerabilă cu privire la achizițiile publice din Ungaria, deoarece acestea nu sunt întotdeauna transparente și favorizează adesea actorii locali și alți actori din afara UE, de exemplu chiar și China.

Corupția în procedurile de achiziții publice din Ungaria este un motiv de îngrijorare profundă în Ungaria, în pofida faptului că au fost luate multe măsuri în acest sens în ultimii ani.

După cum se știe, pe 7 ianuarie 2025, administrația democrată a Casei Albe condusă încă de Joe Biden l-a adăugat pe lista de sancțiuni pe șeful de Cabinet al premierului ungar, Antal Rogán, din cauza acuzațiilor de corupție.

Sursa: NÉPSZAVA / Rador Radio România / Traducerea: Rozália Gănciulescu

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează