G4Media.ro

Statele Unite au încetat să mai elibereze paşapoarte cu genul „X”

Statele Unite au încetat să mai elibereze paşapoarte cu genul „X”

Statele Unite au încetat să mai elibereze paşapoarte cu genul „X” persoanelor care se identifică ca non-binare, în urma unui ordin executiv emis de preşedintele Donald Trump în prima sa zi de mandat, a anunţat Departamentul de Stat, transmite AFP, citată de Agerpres.

„Departamentul de Stat nu mai emite paşapoarte americane cu menţiunea X”, a declarat pentru AFP un purtător de cuvânt al diplomaţiei americane.

Procesarea cererilor de paşapoarte cu această menţiune a fost aşadar suspendată, a declarat vineri acest purtător de cuvânt.

„Directivele privind paşapoartele cu menţiunea genului X emise anterior urmează să fie disponibile” şi vor fi postate pe site-ul Departamentului de Stat, a adăugat el.

Preşedintele Donald Trump a semnat un ordin executiv luni, în ziua învestirii sale, prin care cerea administraţiei sale să „recunoască” existenţa a doar „două sexe” definite la naştere.

„De astăzi, politica oficială a guvernului Statelor Unite va fi că există doar două sexe, bărbat şi femeie”, a anunţat preşedintele Trump.

Ordinul, care doreşte „restaurarea adevărului biologic”, prevede, de asemenea, că „fondurile federale nu trebuie folosite pentru a promova ideologia de gen”.

Printre măsurile decise se numără eliminarea genului „X” pentru persoanele care se identifică ca non-binare, „pe documentele oficiale ale guvernului, inclusiv paşapoarte şi vize (care) vor reflecta cu exactitate sexul” naşterii, a declarat un oficial al noii administraţii americane.

Posibilitatea obţinerii unui astfel de document fusese deschisă în timpul precedentei administraţii a democratului Joe Biden.

Primul paşaport american cu genul „X” a fost emis în octombrie 2021 de către Departamentul de Stat, care a precizat că rubrica „X” era rezervată „persoanelor non-binare, intersexuale” şi, mai larg, celor care nu se recunosc în criteriile de gen propuse până atunci.

În timpul campaniei sale, Donald Trump a promis că va pune capăt „nebuniei transgender” din SUA. El a anunţat, de asemenea, că va ordona tuturor agenţiilor federale să nu mai susţină îngrijirea hormonală pentru tranziţia de gen, promiţând, de asemenea, să interzică femeilor transgender să participe la competiţiile sportive pentru femei. Această interdicţie este deja în vigoare în colegiile şi liceele din aproximativ jumătate din statele americane.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

3 comentarii

  1. Va fi înlocuit X cu Meta

  2. Cauți o fată? Intră pe site-ul 𝗥𝐎𝗞𝐀.𝗟𝐎𝗟

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.