
Statele Unite au nevoie să preia Groenlanda pentru „pacea mondială”, susţine Trump
Statele Unite au nevoie de Groenlanda pentru pacea şi securitatea internaţională, a motivat vineri preşedintele american Donald Trump dorinţa sa de a anexa acest teritoriu autonom danez din regiunea arctică, susţinând că în zonă se află nave ruseşti sau chineze pe care Washingtonul nu le poate lăsa în „grija” Danemarcei sau a altcuiva, relatează agenţiile AFP şi Reuters.
„Avem nevoie de Groenlanda şi este foarte important pentru securitatea internaţională. Trebuie să avem Groenlanda (…) Nu vorbim despre pace pentru Statele Unite, ci vorbim despre pacea mondială”, a indicat Donald Trump, la câteva ore după ce vicepreşedintele său, JD Vance, a sosit în Groenlanda într-o vizită criticată de autorităţile acestui teritoriu.
„Dacă privim căile navigabile, sunt peste tot nave chinezeşti şi ruseşti (…) Nu ne putem baza pe Danemarca sau pe altcineva să aibă grijă de această situaţie”, a justificat el.
Ideea lui Trump de a anexa Groenlanda – el sugerând cumpărarea acesteia, dar într-o declaraţie din ianuarie nu a exclus nici posibilitatea de a recurge la forţa militară – este respinsă pe scară largă de politicieni şi de populaţia locală. Deşi majoritatea locuitorilor Groenlandei doresc independenţa, puţini dintre ei consideră această opţiune ca fiind viabilă, având în vedere dependenţa economică faţă de Danemarca, iar 85% dintre ei nu doresc ca insula să intre în componenţa SUA, potrivit unui sondaj recent, transmite Agerpres.
Groenlanda face parte din Danemarca de peste 600 de ani, iar în prezent are un statut de teritoriu semi-suveran. Cu baza sa aeriană Pituffik, insula este importantă din punct de vedere strategic pentru SUA şi pentru sistemul american de avertizare timpurie a rachetelor balistice, întrucât ruta cea mai scurtă dintre Europa şi America de Nord trece prin această insulă. Washingtonul şi-a exprimat interesul de a-şi extinde acolo prezenţa militară, inclusiv prin amplasarea de radare care să monitorizeze apele Atlanticului pe unde pătrund navele militare şi submarinele nucleare ruseşti.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
8 comentarii