G4Media.ro

Statele Unite au stabilit „contacte directe” cu noii conducători de la Damasc…

Sursa foto: Brendan SMIALOWSKI / AFP / Profimedia

Statele Unite au stabilit „contacte directe” cu noii conducători de la Damasc / Și Turcia şi-a redeschis ambasada din Damasc

Secretarul de stat american Antony Blinken a declarat, sâmbătă, că ţara sa a stabilit „contacte directe” cu Hayat Tahrir al-Sham (HTS), gruparea islamistă aflată în fruntea coaliţiei care a preluat puterea în Siria, ducând la căderea lui Bashar al-Assad, transmite News.ro.

Turcia, un actor important în conflictul din Siria şi susţinător al noilor autorităţi, şi-a redeschis, de asemenea, ambasada din Damasc, după mai bine de 12 ani.

Agenţii de circulaţie din cadrul noilor autorităţi au fost desfăşuraţi sâmbătă pe străzile capitalei, unde angajaţii municipali curăţă drumurile. Majoritatea magazinelor s-au redeschis, inclusiv celebrul souk al-Hamidiye din vechiul Damasc, potrivit corespondenţilor AFP la faţa locului.

Într-o ofensivă de 11 zile lansată din Idleb (nord-vest), o coaliţie de facţiuni rebele condusă de gruparea radicală sunnită HTS a cucerit o mare parte a ţării, inclusiv Damascul, de la forţele guvernamentale, punând capăt, la 8 decembrie, unei jumătăţi de secol de dominaţie a familiei Assad.

Condusă de Abu Mohammad al-Jolani, HTS încă este clasificată drept „teroristă” de mai multe capitale occidentale, inclusiv Washington.

„Am fost în contact cu HTS şi cu alte părţi”, a declarat Blinken jurnaliştilor din Aqaba, Iordania.

El nu a oferit detalii suplimentare cu privire la circumstanţele acestor schimburi, dar când a fost întrebat dacă Statele Unite au avut o legătură directă, el a răspuns: „Contact direct, da”.

Blinken a explicat că acest contact făcea parte din eforturile de localizare a lui Austin Tice, un jurnalist american răpit în 2012, la începutul războiului civil sirian.

Blinken a încheiat un turneu regional care l-a purtat în Turcia, Irak şi Iordania, ţări vecine Siriei.

La Aqaba, Blinken a participat la discuţii care au reunit diplomaţi arabi, europeni şi turci şi trimisul special al ONU pentru Siria, Geir Pedersen, care au convenit că procesul de tranziţie trebuie să fie „condus (…) de sirienii înşişi şi să conducă la un guvern incluziv, ne-sectar şi reprezentativ”, conform unei declaraţii comune.

Turcia, care a salutat căderea lui Bashar al-Assad, şi-a redeschis sâmbătă ambasada din Damasc.

Aceasta fusese închisă în martie 2012, la un an de la începutul războiului civil din Siria, declanşat de reprimarea manifestaţiilor pro-democraţie şi în timpul căruia Ankara a luat apărarea rebelilor.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.