G4Media.ro

Statele Unite denunță oficial „detenţia arbitrară” a jurnalistului Evan Gershkovich, inculpat în…

sursa foto: Dimitar DILKOFF / AFP

Statele Unite denunță oficial „detenţia arbitrară” a jurnalistului Evan Gershkovich, inculpat în Rusia pentru spionaj

Statele Unite au denunţat oficial luni „detenţia arbitrară” a lui Evan Gershkovich, un jurnalist american închis în Rusia sub acuzaţia de spionaj, şi au cerut eliberarea lui „imediată”, notează AFP, citată de Agerpres.

Secretarul de stat american, Antony Blinken, a „determinat că Evan Gershkovich este reţinut în mod arbitrar de Rusia”, potrivit unui comunicat al purtătorului de cuvânt al diplomaţiei de la Washington, Vedant Patel.

„Jurnalismul nu este o crimă. Condamnăm represiunea continuă de către Kremlin a vocilor independente din Rusia şi războiul său împotriva adevărului”, a adăugat comunicatul care precizează că guvernul american va oferi „tot sprijinul necesar” corespondentului cotidianului Wall Street Journal şi celor apropiaţi lui.

Această calificare drept „detenţie arbitrară”, care era aşteptată de câteva zile, a declanşat o serie de proceduri în cadrul administraţiei americane şi a permis în special autorităţilor să facă schimb de informaţii cu rudele jurnalistului.

Mai devreme luni, purtătorul de cuvânt a subliniat că autorităţile ruse au anunţat Statele Unite cu privire la arestarea jurnalistului, în continuare refuzând accesul consular.

„Ministerul (rus) a furnizat o notificare de detenţie, dar încă nu accesul consular, încălcându-şi obligaţiile”, a afirmat el, îndemnând autorităţile ruse să facă acest lucru.

Jurnalistul american Evan Gershkovich, care a lucrat în trecut şi pentru AFP, a fost arestat în Rusia la sfârşitul lui martie. El a fost inculpat oficial pentru „spionaj”, vineri, acuzaţie pe care el şi angajatorul său, Wall Street Journal, au respins-o cu fermitate.

Această inculpare deschide calea spre un proces a cărui dată nu a fost încă anunţată.

Jurnalistul a fost arestat de Serviciul Federal de Securitate rus (FSB) în timp ce realiza un reportaj la Ekaterinburg, în Urali. Autorităţile l-au acuzat în special că a strâns informaţii secrete de stat despre o companie rusă din domeniul apărării.

Washingtonul a respins, de asemenea, aceste acuzaţii.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...