G4Media.ro

Statele Unite discută următorii paşi pentru obţinerea eliberării lui Paul Whelan din…

sursa foto: Pixabay/ Gabo Muzi

Statele Unite discută următorii paşi pentru obţinerea eliberării lui Paul Whelan din Rusia: “Nu vom avea un eşec în această misiune”

Oficiali ai administraţiei Biden se vor întâlni luni pentru a discuta paşii următori în scopul obţinerii eliberării fostului puşcaş marin Paul Whelan, încarcerat în Rusia din 2020 pentru spionaj, a anunţat Roger Carstens, emisarul prezidenţial american pentru problemele ostaticilor, relatează Reuters, citată de News.ro.

Carstens a declarat pentru MSBNC că preşedintele şi secretarul de stat Antony Blinken se implică personal în eforturile de eliberare a lui Whelan. El a precizat la CNN că administraţia Biden ar putea pune în aplicare în curând sancţiuni noi, în virtutea unui decret prezidenţial semnat vara trecută.

Săptămâna trecută, americanii au obţinut eliberarea sportivei Brittney Griner printrun schimb de prizonieri, însă nu au reuşit să obţină şi eliberarea lui Whelan. Joe Biden a spus că Rusia tratează diferit cazul Whelan, însă a promis că nu va renunţa la eforturile de eliberare a bărbatului.

“Muncim din greu. Găsim diverse căi. Nu vom avea un eşec în această misiune”, a afirmat Carstens.

Întrebat de opţiunile realiste pe care guvernul SUA le are pentru a-l aduce acasă pe Whelan, Carstens a răspuns: “Mi-ar plăcea mult să vă vorbesc despre asta, pentru că sunt foarte interesante. Dar pentru că negocierile continuă trebuie să nu dezvăluim detalii”.

Carstens a precizat că a discutat vineri cu Whelan, la o zi după eliberarea lui Griner, şi că i-a spus acestuia: “Paul, ai angajamentul preşedintelui… Ai încredere. Venim să te luăm”.

sursa: News.ro

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

3 comentarii

  1. Mhm, dar intai ati eliberat-o pe sportiva, pentru ca isi dedica viata razboaielor duse de americani. Prioritati.

    • Razboaiele duse de americani au facut ca inca sa mai fii pe meleagurile astea. Altfel fugeai in occidentul decandent protejat de americani dar tot injurand la americani.

  2. Ce ar putea da la schimb????
    Hmm, blinken si est ieuropenii, da o varianta viabila!!
    Sa nu uitam de ridicarea sanctiunilor!!!