G4Media.ro

Statele Unite reduc importurile de uraniu rusesc pentru a stimula mineritul intern

sursa foto: Vlad Chetan\ Pexels

Statele Unite reduc importurile de uraniu rusesc pentru a stimula mineritul intern

Departamentul pentru Comerţ al Statelor Unite a încheiat luni un acord preliminar cu Rosatom, compania de stat pentru energie nucleară din Rusia, pentru reducerea importurilor americane de uraniu rusesc, în următorii 20 de ani, în încercarea Washingtonului de stimulare a mineritului intern şi a energiei nucleare, transmite Reuters, citată de News.ro.

Cele două părţi au iniţiat un amendament la o lege din 1992 referitoare la prevenirea dumpingului, prelungind acordul până în anul 2040, dar reducând cantitatea de uraniu importată de SUA din Rusia pentru înbogăţire de la 20% la 15%, începând din 2028.

”Dacă va fi finalizat, acest acord va contribui la restaurarea avantajului Americii în energia nucleară şi va proteja industria locală de uraniul rusesc”, a declarat secretarul pentru Comerţ Wilbur Ross.

Proiectul de amendament a fost una dintre recomandările făcute de Grupul de Lucru pentru Combustibil Nuclear, un organism inter-agenţii, pentru a răspunde îngrijorărilor existente la Washington că Statele Unite au cedat poziţia de lider mondial în domeniul tehnologiei nucleare şi pentru a susţine producătorii locali de energie nucleară şi activităţile extractive de uraniu, care suferă de lipsa investiţiilor.

Amendamentul permite companiilor americane care au contracte de achiziţii de uraniu cu Rusia să le menţină intacte.

Departamentul pentru Comerţ intenţionează să finalizeze amendamentul până pe 5 octombrie.

sursa: News.ro

sursa foto: Vlad Chețan\ Pexels

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

3 comentarii

  1. ” dar reducând cantitatea de uraniu importată de SUA din Rusia pentru înbogăţire de la 20% la 15% ” – ce se vrea să se spună cu „de la 20% la 15%”? Se reduce ce? Cantitatea dintr-un an? Procentul de uraniu din minereu? Cine scrie aceste articole? Cine le dă bun pentru publicare?
    G4media are pe cineva răspunzător pentru ce (și cum) se publică?

  2. Numai ăia mândrii că-s românii se gândesc să închidă minele din Valea Jiului și să stimuleze extracția cărbunelui din Indonezia pentruTermocentrala Mintia de lângă Deva.

    Distanțe:
    Mintia – Valea Jiului = 100 km
    România – Indonezia = 11.000 km