Statele Unite salută retragerea Partidului Democrat de la Chișinău în favoarea premierului Maia Sandu: Încurajăm transferul pașnic de putere / Vom continua să monitorizăm îndeaproape evoluțiile din Republica Moldova
Statele Unite salută retragerea Partidului Democrat de la Chișinău în favoarea premierului Maia Sandu, se arată într-o declarație a purtătorului de cuvânt al Departamentului de Stat, în care se precizează că încurajează transferul pașnic de putere și că vor continua să monitorizeze îndeaproape evoluțiile din Republica Moldova.
Statele Unite salută anunțul Partidului Democrat de a se retrage de la guvernare în favoarea premierului Maia Sandu și a coaliției formate de Parlamentul ales în mod democratic, se arată într-o declarație a purtătorului de cuvânt al Departamentului de Stat, Morgan Ortagus.
„Suntem încurajați că atât noua coaliție, cât și fostul guvern s-au angajat într-un transfer pașnic de putere, care reflectă voința poporului moldovean. Solicităm reținere în această perioadă de tranziție. Statele Unite vor continua să monitorizeze îndeaproape evoluțiile din Moldova și vor rămâne angajate să colaboreze cu toți moldovenii, pe măsură ce construiesc un viitor mai prosper și mai democratic”, subliniază purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat.
Declarația intregrală:
The United States welcomes the Democratic Party’s announcement that it is withdrawing from government in favor of Prime Minister Maia Sandu and the coalition formed by the democratically-elected parliament.
We are encouraged that both the new coalition and the former government have committed to a peaceful transfer of power reflecting the will of the people of Moldova. We call for restraint during this time of transition.
The United States will continue to monitor developments in Moldova closely and remains committed to working with all Moldovans as they build a more prosperous and democratic future.
Partidul lui Plahotniuc, PDM, a anunțat, vineri, că guvernul Pavel Filip va demisiona pentru a lăsa guvernul Maia Sandu să conducă țara.
Prin plecarea guvernului Filip se rezolvă o mare parte a crizei politice din Republica Moldova, unde Curtea Constituțională, apropiată de PDM, invalidase noul guvern condus de Maia Sandu în urma realizării unei coaliții guvernamentale între blocul ACUM (format din partidele conduse de Maia Sandu și Andrei Năstase) și partidul pro-rus PSRM, condus de președintele Igor Dodon.
Decizia PDM a venit pe fondul unui adevărat desant diplomatic la Chișinău, unde azi au venit consilierul prezidențial Bogdan Aurescu, secretarul de stat Dan Neculăescu, iar la sediul PDM au venit în timpul amiezei ambasadorul SUA și alți diplomați.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
1 comentariu