Statele Unite sancţionează mai mulți bulgari şi 64 de firme controlate de aceștia, din cauza corupţiei
Statele Unite au impus miercuri sancţiuni unor 64 de companii şi trei bulgari, din cauza corupţiei, între persoane fiind şi un oligarh acuzat că plănuia să creeze o conduită pentru liderii politici ruşi, pentru a influenţa guvernul din Bulgaria, transmite Reuters.
Potrivit Transparency International, Bulgaria este cea mai coruptă ţară din Uniunea Europeană. Ţara a fost criticată în repetate rânduri de Comisia Europeană pentru că nu a reuşit să elimine corupţia şi că nu a trimis niciun funcţionar guvernamental de rang înalt după gratii pentru corupţie.
Prim-ministrul interimar bulgar Stefan Ianev a declarat că a fost informat telefonic de subsecretarul de stat american pentru afaceri politice, Victoria Nuland, despre această mişcare, parte a eforturilor de combatere eficientă a corupţiei din Bulgaria.
Trezoreria SUA a anunţat că a impus sancţiuni omului de afaceri şi oligarhului Vassil Kroumov Bozhkov, în vârstă de 64 de ani, acuzându-l că intenţionează să creeze un canal pentru ca liderii ruşi să influenţeze guvernul bulgar.
Bozhkov, un magnat al jocurilor de noroc şi unul dintre cei mai bogaţi oameni ai Bulgariei, a fugit din ţară în 2020 pentru a scăpa de acuzaţiile penale, inclusiv de extorcare, fraudă fiscală şi trafic de influenţă, printre altele. El neagă orice acţiune greşită şi se află acum în Dubai.
Trezoreria a aplicat, de asemenea, sancţiuni asupra lui Delian Peevski, fost deputat în Parlament, Ilko Dimitrov Zeliazkov, un oficial guvernamental, şi a 64 de companii deţinute sau controlate de cei trei.
Sancţiunile împiedică persoanele şi companiile de pe lista neagră să acceseze sistemul financiar american, îngheţând oricare dintre activele lor din SUA şi interzicând americanilor să se ocupe de ele.
Departamentul de Stat al SUA a desemnat separat foşti oficiali bulgari Alexandr Manolev, Petar Haralampiev, Krasimir Tomov, precum şi Peevski şi Zeliazkov, pentru presupusa lor implicare în corupţie, interzicându-le acestora şi familiilor să intre în Statele Unite.
„Statele Unite sunt alături de toţi bulgarii a căror activitate promovează reformele, iar Departamentul va continua să îşi folosească autoritatea pentru a promova răspunderea pentru actorii corupţi din regiune şi la nivel global”, a declarat purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, Ned Price, într-un comunicat.
Peevski, în vârstă de 40 de ani, este un om de afaceri bulgar, fost mogul media şi fost parlamentar.
Criticii de acasă îl văd ca pe un puternic broker de putere din culise, cu o influenţă puternică asupra sistemului judiciar şi a elitei politice din Bulgaria. În încercarea de a îmblânzi vara trecută protestele anti-guvernamentale masive împotriva corupţiei, premierul de atunci Boiko Borisov a demis trei miniştri pentru a pune capăt acuzaţiilor că ar fi lucrat cu Peevski.
Trezoreria l-a acuzat că a folosit ”trafic de influenţă şi mită pentru a se proteja de controlul public şi pentru a exercita controlul asupra instituţiilor şi sectoarelor cheie din societatea bulgară”.
sursa: News.ro, sursa foto: Wikipedia
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
2 comentarii