G4Media.ro

Statele Unite vor exclude persoanele trans din armată, cu excepţia cazului în…

Sursa foto: Photo 158843711 © Bumbleedee | Dreamstime.com

Statele Unite vor exclude persoanele trans din armată, cu excepţia cazului în care se acordă o derogare, afirmă Pentagonul

SUA vor exclude persoanele transgender din armată în termen de 30 de zile, cu excepţia cazului în care acestea obţin o derogare specială, a declarat Pentagonul într-un memoriu publicat miercuri, transmite News.ro.

„Militarii care au un diagnostic sau un istoric de disforie de gen, sau care prezintă simptome compatibile cu aceasta, vor fi îndepărtaţi din serviciul activ”, se arată în memorandum, publicat ca parte a unei proceduri legale.

Scutirile pot fi acordate „de la caz la caz”, „cu condiţia să existe un interes guvernamental imperios” în menţinerea anumitor membri ai armatei, se arată în notă.

Armata americană ridicase în 2016, în timpul celui de-al doilea mandat al democratului Barack Obama, interdicţia pentru persoanele transgender de a servi în armată.

Prima administraţie Trump reuşise deja să anuleze această dispoziţie în 2019, în urma unei lungi bătălii juridice, înainte ca aceasta să fie restabilită de democratul Joe Biden.

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.