G4Media.ro

Statele Uniunii Europene sporesc ajutorul militar pentru Ucraina până la aproximativ 1,5…

Sursa foto: European Parliament

Statele Uniunii Europene sporesc ajutorul militar pentru Ucraina până la aproximativ 1,5 miliarde de euro

Uniunea Europeană va suplimenta cu 500 de milioane de euro fondurile destinate livrările de arme către Ucraina, suma alocată de UE în acest scop de la începutul invaziei ruse ajungând astfel la circa 1,5 miliarde de euro, relatează agenţia EFE, citată de Agerpres.

Banii pentru acest nou ajutor militar aprobat miercuri provin din ”Fondul European pentru Pace” (EPF), constituit din contribuţii ale statelor membre. Ajutorul în sine constă în transferul către Ucraina de arme, echipamente de protecţie pentru armata ucraineană şi materiale sanitare.

”Săptămânile următoare vor fi decisive. În timp ce Rusia se pregăteşte pentru o ofensivă în estul Ucrainei, este crucial să continuăm să ne intensificăm sprijinul militar destinat Ucrainei, pentru a-şi apăra teritoriul şi populaţia şi a preveni încă şi mai multă suferinţă”, a menţionat într-un comunicat şeful diplomaţiei europene, Josep Borrell.

De la începerea invaziei ruse asupra Ucrainei, aceasta din urmă a primit din partea SUA şi a aliaţilor săi peste 60.000 de rachete antitanc şi peste 25.000 de rachete antiaeriene, a anunţat săptămâna trecută şeful Statului Major al armatei americane, generalul Mark Milley.

Dar Ucraina cere să primească mai multe arme occidentale, inclusiv arme grele, precum tancuri, insistând că are nevoie de acestea pentru a face faţă unei ofensive majore a trupelor ruse aşteptată în Donbas, regiune pe care Moscova se concentrează acum după ce şi-a retras trupele din nordul Ucrainei.

Însă experţi în domeniu cred că instruirea militarilor ucraineni pentru folosirea armelor grele occidentale ar dura prea mult timp, considerând astfel mai utilă facilitarea furnizării unor echipamente de producţie sovietică cu care armata ucraineană este deja familiarizată.

În timp ce continuă să finanţeze înarmarea Ucrainei, Bruxellesul şi statele UE îşi sporesc coordonarea pentru a ajuta procurorii ucraineni şi pe cei ai Curţii Penale Internaţionale (CPI) să strângă dovezi despre posibile crime de război comise de Rusia.

Comisarul european pentru Justiţie, Didier Reynders, a trimis marţi celor 27 de state membre o scrisoare cu o listă de cereri formulate de procurorul general al Ucrainei, printre acestea regăsindu-se trimiterea unor anchetatori care să documenteze crime de război, experţi criminalişti, echipe care să asigure păstrarea probelor în siguranţă, linii de comunicaţii securizate şi oferirea de instruire anchetatorilor ucraineni.

Sursa foto: European Parliament

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

5 comentarii

  1. Taiati si gazul si petrolul ca sa-i scufundam pe rasistii putleristi si sa le dam somn ZZZZZ

    • ”Fondul European pentru Pace” (EPF) …da 500 milioane de euro pt ARME care vor ucide civili si soldati

      nu poti inventa ceva mai ticalos si mai stupid. Von der LIAR

  2. Da? La fe și eu. Dacă folosești Telegram, caută canalul turnulbabelro și abonează-te

  3. Banii ăia sunt pentru „Pace”, așa-i? Exact cum erau dozele „pentru binele nostru”.

  4. Daca nu primeau ajutor , nu rezistau pana azi. Ai fi vrut sa nu ii sprijine sa fim noi urmatorii ? sau vrei sa separe vestul de rusia cu un no mans land nuclear format din polonia, ungaria si romania ? 😀