Statistică îngrijorătoare în Statele Unite: Rata deceselor prin supradoză de fentanil, un opioid sintetic, s-a triplat între 2016 și 2021 (CDC)
Rata deceselor prin supradoză de droguri care implică fentanilul, opioid sintetic, s-a triplat în Statele Unite între 2016 și 2021, potrivit unui raport publicat miercuri de Centrul pentru Controlul și Prevenirea Bolilor (CDC) din SUA, transmite Reuters, citată de Rador.
Fentanilul, care este de până la 50 de ori mai puternic decât heroina și de 100 de ori mai puternic decât morfina, este amestecat din ce în ce mai mult cu alte droguri ilicite, provocând frecvent decese. Raportul CDC a arătat că rata deceselor prin supradoză de droguri care implică fentanilul a crescut de la 5,7 la fiecare 100.000 de persoane în 2016 la 21,6 la 100.000 de persoane în 2021.
Decesele asociate cu fentanil au crescut cu aproximativ 55% în 2019-2020 și 24,1% în 2020-2021, a declarat Merianne Rose Spencer, unul dintre autorii raportului.
În Statele Unite, dificultățile de a obține tratament pentru tulburările legate de consumul de substanțe, în timpul pandemiei de COVID, au coincis cu o creștere a utilizării opioidelor sintetice precum fentanilul, iar decesele legate de opioide au crescut la un nivel record în 2020.
Potrivit CDC, între 2016 și 2021, rata deceselor prin supradoză de droguri care implică metamfetamină a crescut de peste patru ori, iar numărul deceselor legate de supradoză cu cocaină s-a dublat.
Decesele pe fondul consumului de oxicodonă și heroină au scăzut în perioada de studiu. Aproximativ 2 la fiecare 100.000 de persoane au murit din cauza supradozajului legat de oxicodonă în 2016, scăzând la 1,5 în 2021.
Decesele asociate consumului de heroină au scăzut de la 4,9 la 100.000 în 2016 la 2,9 în 2021, arată raportul CDC.
Administrația Biden a făcut presiuni pentru luarea unor măsuri, deoarece numărul deceselor cauzate de supradoză de droguri din SUA a depășit pragul de 100.000 în 2021, potrivit estimărilor guvernamentale.
La mijlocul lunii aprilie, Statele Unite i-au dat în urmărire pe liderii cartelului Sinaloa din Mexic, fiii celebrului baron al drogurilor El Chapo, pe care i-au acuzat că au condus o operaţiune de trafic cu fentanil.
De asemenea, Rapperul Coolio, laureat al premiilor Grammy şi devenit celebru pentru melodia „Gangsta’s Paradise”, a murit din cauza unei supradoze de fentanil.
sursa: Reuters (traducere: Rador/ Cristi Stoica)
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
3 comentarii