G4Media.ro

Statistică sumbră a DIICOT: Aproape 1000 de dosare cu trafic de persoane…

sursa foto: Pexels

Statistică sumbră a DIICOT: Aproape 1000 de dosare cu trafic de persoane și peste 600 de dosare cu pornografie infantilă sunt în lucru pe masa procurorilor. Cum arată statistica în ultimii 5 ani

DIICOT a transmis, luni, printr-un comunicat de presă, că are în lucru aproape 1000 de dosare cu trafic de persoane și peste 600 de dosare cu pornografie infantilă. DIICOT a făcut o statistică a dosarelor pe care le are în lucru și care au ca obiect aceste infracțiuni, în perioada 2014-2019. Datele instituției arată următoarele:

2014:

a) Trafic de persoane – un număr de 65 de rechizitorii și acorduri de recunoaștere a vinovăției, prin care au fost trimiși în judecată un număr de 183 inculpați, dintre care 80 în stare de arest preventiv.
În aceste cauze au existat un număr de 421 victime.
b) Trafic de minori – un număr de 122 de rechizitorii și acorduri de recunoaștere a vinovăției, prin care au fost trimiși în judecată un număr de 350 inculpați, dintre care 199 în stare de arest preventiv.
În aceste cauze au existat un număr de 410 victime.
c) Pornografie infantilă – un număr de 71 de rechizitorii și acorduri de recunoaștere a vinovăției, prin care au fost trimiși în judecată un număr de 84 inculpați, dintre care 32 în stare de arest preventiv.

2015:

a) Trafic de persoane – un număr de 45 de rechizitorii și acorduri de recunoaștere a vinovăției, prin care au fost trimiși în judecată un număr de 107 inculpați, dintre care 42 în stare de arest preventiv.
În aceste cauze au existat un număr de 297 victime.
b) Trafic de minori – un număr de 98 de rechizitorii și acorduri de recunoaștere a vinovăției, prin care au fost trimiși în judecată un număr de 292 inculpați, dintre care 190 în stare de arest preventiv.
În aceste cauze au existat un număr de 352 victime.
c) Pornografie infantilă – un număr de 57 de rechizitorii și acorduri de recunoaștere a vinovăției, prin care au fost trimiși în judecată un număr de 65 inculpați, dintre care 23 în stare de arest preventiv.

2016:

a) Trafic de persoane – un număr de 38 de rechizitorii și acorduri de recunoaștere a vinovăției, prin care au fost trimiși în judecată un număr de 119 inculpați, dintre care 61 în stare de arest preventiv.
În aceste cauze au existat un număr de 216 victime.
b) Trafic de minori – un număr de 92 de rechizitorii și acorduri de recunoaștere a vinovăției, prin care au fost trimiși în judecată un număr de 195 inculpați, dintre care 125 în stare de arest preventiv.
În aceste cauze au existat un număr de 258 victime.
c) Pornografie infantilă – un număr de 79 de rechizitorii și acorduri de recunoaștere a vinovăției, prin care au fost trimiși în judecată un număr de 96 inculpați, dintre care 37 în stare de arest preventiv.

2017:

a) Trafic de persoane – un număr de 39 de rechizitorii și acorduri de recunoaștere a vinovăției, prin care au fost trimiși în judecată un număr de 151 inculpați, dintre care 88 în stare de arest preventiv.
În aceste cauze au existat un număr de 304 victime.
b) Trafic de minori – un număr de 76 de rechizitorii și acorduri de recunoaștere a vinovăției, prin care au fost trimiși în judecată un număr de 211 inculpați, dintre care 121 în stare de arest preventiv.
În aceste cauze au existat un număr de 272 victime.
c) Pornografie infantilă – un număr de 120 de rechizitorii și acorduri de recunoaștere a vinovăției, prin care au fost trimiși în judecată un număr de 163 inculpați, dintre care 46 în stare de arest preventiv.

2018:

a) Trafic de persoane – un număr de 40 de rechizitorii și acorduri de recunoaștere a vinovăției, prin care au fost trimiși în judecată un număr de 120 inculpați, dintre care 71 în stare de arest preventiv.
În aceste cauze au existat un număr de 143 victime.
b) Trafic de minori – un număr de 60 de rechizitorii și acorduri de recunoaștere a vinovăției, prin care au fost trimiși în judecată un număr de 169 inculpați, dintre care 98 în stare de arest preventiv.
În aceste cauze au existat un număr de 159 victime.
c) Pornografie infantilă – un număr de 129 de rechizitorii și acorduri de recunoaștere a vinovăției, prin care au fost trimiși în judecată un număr de 156 inculpați, dintre care 36 în stare de arest preventiv.

2019 Semestrul I:

a) Trafic de persoane – un număr de 18 de rechizitorii și acorduri de recunoaștere a vinovăției, prin care au fost trimiși în judecată un număr de 38 inculpați, dintre care 13 în stare de arest preventiv.
În aceste cauze au existat un număr de 73 victime.
b) Trafic de minori – un număr de 34 de rechizitorii și acorduri de recunoaștere a vinovăției, prin care au fost trimiși în judecată un număr de 67 inculpați, dintre care 23 în stare de arest preventiv.
În aceste cauze au existat un număr de 65 victime.
c) Pornografie infantilă – un număr de 64 de rechizitorii și acorduri de recunoaștere a vinovăției, prin care au fost trimiși în judecată un număr de 96 inculpați, dintre care 13 în stare de arest preventiv.

”De asemenea, în prezent, există la nivel național în lucru un număr de 964 dosare având ca obiect infracțiunile de trafic de persoane și trafic de minori, respectiv un număr de 667 dosare având ca obiect infracțiunea de pornografie infantilă”, se mai arată în comunicatul DIICOT.

sursa foto: Pexels

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

2 comentarii

  1. E bine ca se afla despre astea acum, dar sincer e tardif si mai mult ca sigur e doar varful aisberg-ului! Romania a devenit practic Tailanda Europei, judecand dupa cluburile interlope de noapte, anunturi de videochat, saloane masaj fara masaj, prostitutie stradala si nestradala, retele de trafic de persoane pentru prostitutie descoperite in afara etc. Nu e vorba de puribonderie, dar lucrurile astea in Romania nu se petrec chiar ca in Olanda…ca romanii sunt romani, violenti si rudimentari (a doua fateta a puribonderiei oficiale), iar strainii care vin platesc pentru chestiile astea oameni adesea saraci si disperati, vulnerabili si lipsiti de aparare in fata abuzurilor