Statistici europene: România, printre statele UE cu cele mai scăzute costuri cu mâna de lucru, dar țara cu cea mai mare creștere a prețului locuințelor
În 2018 comparativ cu 2017, costul orar cu mâna de lucru în întreaga economie (excluzând agricultura şi administraţia publică) exprimat în euro a crescut cu 2,7% în Uniunea Europeană şi de 2,2% în zona euro, arată datele publicate de Eurostat.
La fel ca şi în 2017, Bulgaria şi România au fost şi anul trecut statele membre UE cu cele mai scăzute costuri orare cu mâna de lucru, 5,4 euro respectiv 6,9 euro, în creştere faţă de 2017 când costul orar cu mâna de lucru a fost de 4,9 euro în Bulgaria şi de 6,2 euro în România. La polul opus, statele membre cu cele mai ridicate costuri orare cu mâna de lucru în 2018 au fost: Danemarca (43,5 euro), Luxemburg (40,6 euro), Belgia (39,7 euro), Suedia (36,6 euro), Olanda (35,9 euro) şi Franţa (35,8 euro).
Conform Eurostat, în 2018 costul orar cu mâna de lucru în întreaga economie (excluzând agricultura şi administraţia publică) a fost de 27,4 euro în UE şi de 30,6 euro în zona euro, în creştere faţă de 26,7 euro în UE şi de 30 de euro în zona euro în anul 2017.
Dacă sunt analizate costurile cu mâna de lucru, exprimate în moneda naţională, pentru a elimina influenţa cursului de schimb, cele mai mari creşteri au fost înregistrate în România (cu un salt de 13,3%, de la 28,1 lei până la 31,9 lei) şi în Ungaria (9,8%). Este pentru al doilea an consecutiv în care România a fost lider în UE la creşterea costurilor cu mâna de lucru, după un avans de 17,1% înregistrat 2017 comparativ cu 2016.
Costul orar cu mâna de lucru cuprinde costurile cu salariile şi costurile non-salariale, precum contribuţiile sociale plătite de angajatori. Ponderea costurilor non-salariale în costurile totale a fost în 2018 de 23,7% în UE, în scădere faţă de 24% în 2017. În rândul statelor membre ponderea costurilor non-salariale în costurile totale a variat între 6,1% în Malta şi 32,6% în Franţa. Datele privind România nu sunt disponibile.
Preţul locuinţelor a crescut cu 4,2% în zona euro şi în Uniunea Europeană cu 4,7% în trimestrul patru din 2018, comparativ cu perioada similară din 2017, un avans mai mare fiind înregistrat în România, unde preţul locuinţelor a crescut cu 5,3% în ritm anual, potrivit datelor publicate de Oficiul European de Statistică (Eurostat).
În primul trimestru din 2019, în rândul statelor membre, cele mai mari creşteri anuale ale preţurilor la locuinţe au fost raportate în Slovenia (18,2%), Letonia (13,7%), Slovenia (11,8%) şi Cehia (9,9%), singurul declin fiind în Italia (minus 0,6%).
Comparativ cu trimestrul trei din 2018, preţurile locuinţelor au crescut cu 0,6% în Uniunea Europeană şi cu 0,7% în zona euro, în perioada octombrie-decembrie 2018. În rândul statelor membre, cele mai mari creşteri trimestriale ale preţurilor la locuinţe au fost raportate în Slovenia (6,5%), Letonia (4,3%) şi Malta (3,8%), scăderi fiind raportate în Danemarca (minus 1,7%), Belgia (minus 0,5%), Marea Britanie (minus 0,4%), Suedia, Italia şi Franţa (toate cu minus 0,2%).
România a fost peste media UE, cu un avans trimestrial de 0,8% în trimestrul patru din 2018, după un declin de 0,7% în precedentele trei luni.
Foto: Inquam Photos / Alexandru Busca
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
3 comentarii