
Stațiunea Rânca va avea din ianuarie un serviciu de salvare cu ajutorul dronelor
Începând cu luna ianuarie a anului viitor, stațiunea Rânca din județul Gorj va beneficia de servicii de salvare cu ajutorul dronelor, înființându-se, în acest sens, un Dispecerat Național chiar în stațiunea din Oltenia, a precizat președintele Salvamont România, Sabin Cornoiu, citat de Agenția de presă Rador.
Urmărește cele mai noi producții video G4Media
- articolul continuă mai jos -
De asemenea, o nouă serie de echipamente medicale pentru imobilizarea membrelor vor ajunge în zilele următoare la serviciului Salvamont.
În stațiunea Rânca sunt deschise două baze ale Serviciului Județean al Salvamont Gorj, un cabinet medical, iar la dispoziția turiștilor care se accidentează pe pârtie sunt mai multe ambulanțe.
sursa foto: Pixabay
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Ar fi bune sa apara pt. Constructii. Eventual sa lucreze cu lasare capabile sa taie placi de beton … Ar prii.