G4Media.ro

Stațiunea turistică Băile Felix, complet renovată începând cu acest nou sezon /…

sursa foto: Facebook/Baile Felix

Stațiunea turistică Băile Felix, complet renovată începând cu acest nou sezon / Proiectul lucrărilor de investiții a fost finanțat cu 14,4 milioane de lei din fonduri europene

Stațiunea turistică Băile Felix va începe acest sezon estival cu o nouă înfățișare, relarează ebihoreanul.ro. Primăria bihoreanp Sânmartin și-a propus să termine lucrările de modernizare din stațiune până în iunie.

În cadrul unui proiect finanțat cu 14,4 milioane de lei din fonduri europene, în Băile Felix s-au reabilitat rețelele de utilități și carosabilul de pe străzile Victoria și Primăverii, și a fost amenajată o arteră pietonală și o pistă pentru bicicliști.

În centrul stațiunii, unde a fost ridicată și o toaletă publică, este în lucru o piațetă cu o fântână arteziană. Aici, au fost expropriate mai multe chioșcuri și clădiri (precum cea din imaginea de mai jos), care urmează să fie demolate.

Lucrările din proiectul european le vom finaliza în luna următoare, dar mai avem lucrări în afara proiectului, pe care le vom încheia până în iunie”, a declarat primarul Cristian Laza (foto), miercuri, într-o conferință de presă.

În centrul stațiunii, Primăria Sânmartin urmează să scoată la licitație și amenajarea unei zone comerciale, cu două restaurante, două cofetării și două cafenele.

Câștigătorii licitațiilor vor amenaja spațiile pe banii lor, dar după regulile Primăriei, astfel încât toate aceste localuri să aibă un aspect unitar (foto jos).

„Noi le-am asigurat utilitățile, ei vor face clădirile și apoi noi vom continua cu pavajul și amenajarea spațiului verde”, a precizat Laza.

Totodată, compania Turism Felix va amenaja o nouă zonă de bazar, în locul celui actual, care arată deplorabil, astfel încât tarabele comercianților să aibă o înfățișare similară și estetică (foto jos).

Până la vară, va fi dată în funcțiune și parcarea cu 800 de locuri, amenajată la intrarea în Băile Felix.

Zilele acestea, muncitorii mai trebuie să toarne ultimul strat de asfalt, iar apoi vor fi făcute și marcajele.

„La începutul lunii iunie veți vedea în Băile Felix, probabil, cea mai modernă stațiune din România”, a declarat primarul, potrivit ebihoreanu.ro

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

1 comentariu

  1. Aceste bai sunt frecventate de aia care urasc UE, dar care adora cand UE trimite bani….