G4Media.ro

Statul a obținut aproape 6 miliarde de lei din supraacciza la carburanți/…

Statul a obținut aproape 6 miliarde de lei din supraacciza la carburanți/ Florin Roman (PNL): ”Banii au mers în bugetul general din care s-au plătit salarii și pensii nesustenabile”

Deputatul PNL Florin Roman a dat publicității un răspuns primit de la Ministerul de Finanțe la o interpelare a sa în care se precizează că statul român a colectat 5,8 miliarde de lei prin aplicarea supraaccizei la carburanți din septembrie 2017 încoace. Deși teoretic banii ar fi trebuit puși într-un fond separat, special pentru finanțarea infrastructurii rutiere, aceștia au fost trimiși la bugetul de stat.

”5.848,9 milioane lei este suma colectată de statul roman prin introducerea supraaccizei la carburanți, din septembrie 2017 și până în prezent. Este răspunsul oficial la o interpelare adresată ministrului Finanțelor Publice. La momentul introducerii supraaccizei la carburanți, guvernul PSD dădea asigurări că acești bani vor fi colectați într-un fond distinct, cu destinație specială pentru dezvoltarea și modernizarea infrastructurii rutiere. Așa cum ne-a obișnuit guvernarea PSD, totul a fost o minciună. Din banii colectați pentru supraacciză s-ar fi putut construi circa 80 de km de autostradă”, a afirmat Florin Roman.

 

Deputatul a reclamat faptul că Ministerul Finanțelor a evitat să dea un răspuns clar dacă banii au fost direcționați către infrastructură, limitându-se să precizeze că figurează în buget la sumele încasate din accize.

”Așadar, banii din supraacciza au mers în bugetul general din care s-au plătit salarii si pensii nesustenabile, doar pentru ca PSD să se poată lăuda că “a dat și alții au tăiat”. Este un nou exemplu major de minciună a românilor, țepuiți de guvernarea PSD”, susține liberalul.

Foto: Florin Roman (Facebook/ Florin Roman)

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

12 comentarii

  1. Asta vrea poporul, salarii si pensii nesustenabile.

    Educatie? Nu, merci, banii grei se fac prin prietenii cu PSD-ul, nu prin educatie.

    • Și taxă de pod la Fetești vrea poporul. Sa stea la coada sa o plateasca sau cu destu’ din nas pe telefon.
      Ce naiba fac cu banii ăia stransi de la iobagi?

    • O tara unde infrastuctura e la nivel de nord africa,prin spitale se dezinfecteaza cu apa chioara…. !!!!!!,zecile,sutele de miliarde de Ron (ptr cei care inteleg mai bine proportiile in Rol,la fiecare suma se adauga 4 zerouri,atat cat s a taiat cu trecerea la „leul greu” = ron) din acciza si supra acciza pe combustibil date la mita electorala ptr p$dei … Oare ce se intampla cu banii din vignete,impozite,inmatriculari ?! Europenizarea Romaniei cu sleahta ciumei rosii … E far far away.

  2. Mai bine uitati-va cum ministrul S. Pintea legifereaza hotia si abuzurile prin semnarea contractului colectiv de munca la nivel de sanatate, exact cu o saptamana inainte de laegerile prezidentiale! Din nou salariatii din Sanatate sunt folositi in campaniile electorale, la fel ca asistatii social. Prin semnarea acestui contract PSD se asigura ca modul in care s-au facut angajarile in sistemul sanitar, in ultimii ani, nu va fi sanctionat iar ei se vor putea bucura de banii negri castigati din traficarea posturilor. DNA si celelalte institutii cu atributii in combaterea coruptieie au ignorat dovezile abuzurilor si infractiunulor comise de S.Pintea si colegii ei din PSD, spitalele sunt capusate de politruci si gastile lor, lipsa de profesionalism, onestitate si verticalitate se vede peste tot. Cat despre hotie, minciuna , fals si dezinformare, ce sa mai vorbim? O sa vedeti cei de la PNL cat rau ati facut acestei tari si acestei natii prin neimplicarea in lupta celor de la PSD si acceptarea ca acest Guvern sa faca tara praf.

    • O adresă oficială către organele abilitate? Nu?!
      Date concrete, cifre, detalii? Nu?!
      Pe povești, suntem cei mai tari!
      Pe concret,.. păi că, nu că, ști, postul meu, că serviciul, că am și eu familie de întreținut…!
      Păi, tovarășa dragă, căcam de asta suntem, unde suntem!
      Căca dvs, mai sunt câteva j’ demii, decât că taceti din gură și va vărsați offul pe FB!
      Noi ăștia din privat, stăm și ne minunam la ” nedreptățile” din sistemul vostru preferențial!
      Ai sesizat aspectul: voi și noi?
      ….

  3. Ce nu ne spune e valoarea statistica la care s-ar fi asteptat.
    Facusem si eu un calcul la vremea respectiva si imi iesise ca urmeaza sa incaseze 8 miliarde pe an!!!

  4. Daca n-ar avea si Florin Roman o fata de sobolan rosu. Acum se da mare si tare impotriva PSD-ului da’ ia cautati si vedeti ce vesel era cand Crin Antonescu si Ponta au facut USL-ul.
    Zice bine cineva mai sus: poporul roman are ceea ce voteaza. Din pacate, desi e prima oara dupa 30 de ani cand vechea clasa politica (PSD, PNL, UDMR, ALDE, ProRomania) poate fi trimisa la cosul de gunoi si inlocuita cu oameni noi intrati in politica, electoratul tot dupa fente de astea de duce. Pacat!

    Ce adevarata e vorba aia romaneasca: „Cum iti asterni asa dormi”. Vom fi aici si peste alti cativa ani de guvernare PNL cand poporul iar va fi dezamagit si atunci ghiciti ce? PSD-ul va lua din nou scorul cel mai mare. Pacat ca romanii nu pot mai mult.

  5. Doar o mostra din ipocrizia acestui Florin Roman. Declaratie din martie 2012:

    „Eu înţeleg disperarea celor de la PDL când aruncă zvonuri pe piaţă (nb. că USL recrutează primari PDL). Fac un pronostic aşadar că la Consiliul Judeţean bătălia va fi cap la cap şi să susţin cu fermitate că vom avea din luna iunie un alt preşedinte al Consiliului Judeţean, pe Teodor Atanasiu, şi o majoritatea a Consiliului Judeţean USL ”

    Si tot atunci vitupera impotriva actualului sau coleg din PNL Hava (ajuns europarlamentar) sustinandu-l sus si tare pe Potor – omul PSD-ulu:

    „Domnul Hava nu prea dă pe la primărie. A scăzut sub 45% în sondaje şi în înţeleg că e necăjit … domnul Călin Potor se apropie foarte mult de acest 45% şi din acest motiv domnul primar Hava iasă pe şantiere, dar nu prea iasă bine în poze pentru că nu e obişnuit să fie la muncă la ora respectivă. Şi dacă domnul Hava avea 70-75% acum 2 ani şi stătea foarte liniştit, acum are mari probleme pe cap”

    Sursa e aici:
    http://proalba.ro/florin-roman-vom-avea-din-luna-iunie-un-alt-presedinte-al-consiliului-judetean-teodor-atanasiu-si-o-majoritate-usl

    Votati-i pe astia in continuare popor si apoi intrebati-va de ce va merge rau.

  6. Asa f bine si dl roman ce masura o sa ia cand ajunge la guvernare pnl ?
    o sa desfiinteze taxa sau o sa ia toti banii si ii baga intr-un fond? asteptam masurile!!!

    • Bag di samî ca nu ai citit ce am scris mai sus: cei mai multi bani dispar atunci cand unii îi înlocuiesc pe altii fara sa verifice balanțele contabile pe bune. O sa se ia de buna valoarea de 5 cand o fi fost 9. Miliarde. Un fleac

  7. Aloo.. G4Media… acum ca ati sters conentariul lui Quantum faceti si voi o investigatie jurnalistica, ceva…, o statistica anuala cu volumul vanzarilor de combustibili accizabili apoi sumele incasate la o valoare a accizei (anterioara) si apoi la valoarea marita… ca mie mi se pare ca lipsesc mai multe miliarde