G4Media.ro

Statul american Maryland renunţă la imnul său considerat rasist, după mai bine…

Sursa foto: Larry Hogan / Facebook

Statul american Maryland renunţă la imnul său considerat rasist, după mai bine de 80 de ani în care a fost intonat la ceremoniile oficiale

Statul american Maryland a renunţat la controversatul său imn oficial, ale cărui versuri au fost criticate pentru faptul că erau favorabile Sudului sclavagist din timpul Războiului de Secesiune, informează AFP, citată de Agerpres.

Guvernatorul acestui stat, republicanul Larry Hogan, a ratificat marți legea de abrogare a imnului, care a fost adoptată cu o largă majoritate în luna martie.

„Abrogăm imnul de stat, care este o relicvă a Confederaţiei. Este în mod clar învechit şi depăşit”, a explicat guvernatorul american în timpul ceremoniei de semnare a legii de abrogare.

Cântecul „Maryland, My Maryland”, compus în timpul Războiului Civil de un simpatizant al cauzei confederate, conţine versuri care fac trimitere la „despotul” Abraham Lincoln şi care îi descriu pe soldaţii din Nordul aboliţionist drept „gunoaie”.

Maryland era un stat sclavagist, dar a luptat alături de Uniune în timpul Războiului de Secesiune.

Imnul a fost adoptat oficial în 1939, într-o epocă în care segregarea rasială era încă în vigoare în Statele Unite, iar aleşii acestui stat federal, în majoritatea lor democraţi, au încercat cu regularitate să o abroge de mai mulţi ani.

Imnul era intonat în timpul ceremoniilor oficiale, dar, din cauza controverselor pe care le-a stârnit, organizatorii celebrei curse de cai Preakness Stakes l-au suprimat începând cu ediţia din 2020 a acestei competiţii de hipism.

Autorităţile din Maryland nu au ales deocamdată un cântec care să înlocuiască vechiul imn, însă mai multe proiecte sunt analizate în această perioadă.

Decizia de marţi a fost luată în contextul în care în Statele Unite au loc de peste un an dezbateri intense despre trecutul acestei ţări, marcat de rasism şi segregare, pe fondul unui val istoric de proteste faţă de discriminările rasiale, după decesele mai multor afro-americani ucişi de poliţişti.

Sursa foto: Larry Hogan / Facebook

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

6 comentarii

  1. Ca va bate istoria… democrații n-au vrut niciodată sa abolească sclavia, de aia au și format confederația. Ca sa nu mai vorbim de segregare pe care au susținut-o pana in pânzele albe. Mai citiți și altceva in afara de Wikipedia. Boilor…

    • si acum partidul democrat sustine din nou segregarea rasiala a negrilor de albi , ca cica albii se nasc demonici si nu-si pot spala pacatul de a fi alb. partidul democrat american = rasist, antisemit, autoritar, antiamerican

  2. Incotro se indreapta lumea asta? Ne-am bolunzit toti?

    • Tu rămâi la oi, dar vezi să fie numai oi albe

    • Prostovan cum esti ai grija sa nu iti traga vreo oaie de aia neagra o copita-n gura, sau vreun berbec negru sa ii lingi copitele sau altceva dupa care suferi cu ardoare.

    • Ai dreptate, cât se poate de mult. Idioții se înmulțesc mai repede …