Statul american Montana a votat în favoarea interzicerii platformei sociale chinezeşti TikTok/ Legea mai are nevoie doar de semnătura guvernatorului, care s-a declarat în favoarea măsurii
Statul american Montana a votat în favoarea interzicerii platformei sociale chinezeşti TikTok, legea mai având nevoie pentru a intra în vigoare doar de semnătura guvernatorului, care s-a arătat deja în favoarea măsurii, transmite News.ro.
Cu 54 la 43 de voturi, parlamentarii statului Nevada au votat pentru interzicerea TikTok pe teritoriul statului, interdicție care este prevăzută să intre în vigoare la începutul anului viitor.
Concret, noua lege interzice TikTok să mai opereze pe teritoriul statului, iar magazinele de aplicaţii nu mai au voie să ofere acces la aceasta pentru a fi descărcată de locuitori din Montana.
La fel ca măsurile federale anterioare, legea din Montana spune că datele personale ale americanilor sunt în pericol de a fi interceptate de guvernul comunist chinez, din cauza legăturilor strânse dintre TikTok şi ByteDance.
TikTok, bineînţeles, a negat mereu aceste acuzaţii şi, recent, a anunţat un proiect în valoare de peste un miliard de dolari, prin care promite să protejeze mai bine datele personale ale cetăţenilor americani.
Pentru a intra oficial în vigoare, noua lege trebuie semnată de guvernatorul statului, republicanul Greg Gianforte. Este doar o formalitate, Gianforte fiind anterior artizanul interzicerii TikTok pe telefoanele angajaţilor statului.
Montana ar putea fi doar primul stat american care interzice TikTok, exemplul acestuia putând fi urmat şi de alte state, înainte ca o astfel de decizie să fie luată la nivel federal.
sursa: News.ro
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank