G4Media.ro

Statul american New York a adoptat una dintre cele mai ambiţioase legi…

sursa foto: Pixabay

Statul american New York a adoptat una dintre cele mai ambiţioase legi anti-carbon de pe planetă

Statul american New York a aprobat miercuri una dintre cele mai ambiţioase legi de pe planetă în privinţa reducerii gazelor cu efect de seră, în contrast cu politica de negare a modificărilor climatice promovată de Donald Trump, care a anulat definitiv, în aceeaşi zi, programul anti-cărbune demarat de Barack Obama, informează AFP.

Uniunea Europeană, Franţa, Marea Britanie, Suedia, Noua Zeelandă şi California sunt unele dintre jurisdicţiile care şi-au stabilit obiectivul de a deveni neutre în carbon până la jumătatea acestui secol – însă cele mai multe dintre ele nu au adoptat deocamdată legislaţii cu caracter constrângător.

Textul adoptat de parlamentul statului New York (care are 20 de milioane de locuitori), dominat de reprezentanţii Partidului Democrat, prevede o reducere cu 85% a emisiilor de gaze cu efect de seră până în 2050 în raport cu 1990 (în 2015, această scădere din statul New York era de doar 8%).

Pentru a reuşi să ajungă la un bilanţ neutru în privinţa carbonului, legislativul newyorkez prevede şi stimulente, pentru ca cele 15 procente de emisii rămase să fie compensate.

Acest lucru înseamnă că peste 30 de ani, majoritatea centralelor termice nu vor mai putea să ardă gaze naturale şi cărbune, iar majoritatea vehiculelor de pe străzi vor trebui să fie electrice sau cu zero emisii – fără a uita nici de încălzirea locuinţelor şi de energiile utilizate de fabrici.

„În timp ce Washington stă cu braţele încrucişate, New York arată calea de urmat”, a declarat senatorul democrat Todd Kaminsky, unul dintre principalii artizani ai acestei legi.

Statul american şi-a fixat obiectivul intermediar de a reduce poluarea climatică cu 40% până în 2030 în raport cu anul 1990.

De asemenea, în 2040, 100% din electricitatea sa va trebui să fie obţinută fără emisii de carbon. Statul american a înregistrat deja progrese importante în această direcţie, deoarece o mare parte din electricitatea newyorkeză provine în prezent din energia nucleară (28%), energia hidraulică (16%), iar gazele naturale reprezintă 35% din acest total. În prezent, procentele furnizate de energia eoliană şi cea solară sunt neglijabile.

Legea newyorkeză, negociată între guvernatorul Andrew Cuomo şi cele două camere ale parlamentului local, ambele cu majoritate democrată începând din luna ianuarie, ilustrează adeziunea rapidă a stângii americane şi, mai ales, a candidaţilor la Casa Albă, la principiului unui „Green New Deal” pentru a orienta economia americană spre energii curate, favorizând înfiinţarea unor „locuri de muncă bune”.

Declinul carbonului

În Statele Unite, New York se alătură Californiei şi altor state guvernate de democraţi pentru a compensa lipsa de acţiune a guvernului federal american în domeniul climei.

Donald Trump a pus în practică retragerea Statelor Unite din Acordul pentru climă de la Paris, semnat de comunitatea internaţională în 2015. Acest fapt s-a tradus prin abrogarea mai multor reglementări adoptate în timpul celor opt ani pe durata celor două mandate prezidenţiale deţinute de Barack Obama.

„Clean Power Plan”, un program iniţiat de Barack Obama, viza accelerarea închiderii centralelor termice pe cărbune, fixând plafoane pentru emisiile de gaze poluante. Blocat în instanţă, programul nu a intrat niciodată în vigoare, iar Donald Trump a decis să îl înlocuiască la scurt timp după ce a preluat puterea.

De atunci, Agenţia pentru protecţia mediului (EPA) lucrează intens pentru a redacta o nouă reglementare, care să fie mai puţin constrângătoare.

Administratorul EPA, Andrew Wheeler, a anunţat miercuri într-un discurs că procesul a fost finalizat. Documentul nu a fost însă dat publicităţii.

Acest plan pro-cărbune nu ar trebui să limiteze de unul singur declinul cărbunelui, proces demarat de mai mulţi ani, în beneficiul gazelor naturale şi al energiilor regenerabile.

„Tentativa administraţiei Trump de a resuscita o industrie demodată precum aceea a cărbunelui se dovedeşte inutilă: de când şi-a preluat funcţia, 50 de centrale pe cărbune au fost închise”, a declarat un reprezentant al campaniei Beyond Carbon, finanţată de miliardarul newyorkez Michael Bloomberg, care doreşte să aloce 500 de milioane de dolari din averea lui pentru ca Statele Unite să renunţe la cărbune până în 2030.

În total, cel puţin 289 de centrale şi-au iniţiat procedurile de închidere începând din 2010, potrivit ONG-ului ecologist Sierra Club, reprezentând 40% din capacitatea de producţie electrică a centralelor pe cărbune din Statele Unite.

Image by JuergenPM from Pixabay 

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

7 comentarii

  1. serios ? energia hidraulică ?

    • Serios? adica tu nu ai auzit de portile de fier 1 si 2? si multe alte hidrocentrale? Daca energia eoliana e produsa de vant, cea solara de soare, cea hidraulica e produsa de ape….

    • Ioane taci ca esti zero. Re rog nu te mai face de ras

  2. Energie hidraulica…. Mare mai e grădina ta Doamne, și mulți proști sunt in ea.

  3. Pentru troll-ul care-si tot schimba numele in caprui, ccc si hidraulic:

    http://www.wroromania.ro/blog/wp-content/uploads/2016/03/T5.-Hidrocentrale-v3.pdf

    Lectura placuta!

    @Ion
    Nu-ti mai bate capul cu creiere de rumegus. Zi-le de Soros si de Statul Paralel, ca ei la astea percuteaza.

  4. Energia hidraulică reprezintă capacitatea unui sistem fizic (apă) de a efectua un lucru mecanic la trecerea dintr-o poziție dată în altă poziție (curgere). Datorită circuitului apei în natură, întreținut automat de energia Soarelui, energia hidraulică este o formă de energie regenerabilă.

    Energia hidraulică este o energie mecanică formată din energia potențială a apei dată de diferența de nivel între lacul de acumulare și centrală, respectiv din energia cinetică a apei în mișcare. Exploatarea acestei energii se face actualmente în hidrocentrale, care transformă energia potențială a apei în energie cinetică. Aceasta e apoi captată cu ajutorul unor turbine hidraulice care acționează generatoare electrice care în final o transformă în energie electrică.

    Tot forme de energie hidraulică sunt și energia cinetică a valurilor și mareelor.

  5. Nu stiam ca exista un trol cu numele ccc
    Mea culpa!
    Energia respectiva se numeste hidro-electrica pentru informarea domniei voastre. Sint conceptor de sisteme hidraulice si pneumatice. Stii care este diferenta dintre ele? Banuiesc ca esti inginer.