Statul întârzie tot mai mult plățile către mediul privat. Arieratele bugetului general consolidat au crescut cu 9,5% în iulie 2022
Arieratele bugetului general consolidat au crescut cu 9,5% în iulie 2022, comparativ cu luna precedentă, la 222,18 milioane de lei, de la 202,82 milioane de lei, conform datelor publicate pe site-ul Ministerului Finanţelor (MF), citat de Agerpres. Arieratele reprezintă plățile întârziate de stat (autorități locale și centrale) către furnizorii privați de bunuri și servicii.
Istoria recentă arată că de fiecare dată când statul a acumulat arierate în ritm accelerat, acestea au favorizat apariția unor blocaje pe lanțuri economice, favorizând astfel apariția unor crize economice sau financiare.
Astfel, arieratele de peste 90 de zile au crescut cu 16,5%, de la 72 milioane de lei la 83,9 milioane de lei, în timp ce arieratele de peste 120 de zile s-au majorat cu 7,4%, de la 73,1 milioane de lei, în iunie, la 78,5 milioane de lei în iulie 2022. De asemenea, arieratele peste 360 de zile au crescut de la 57,7 milioane lei la 59,7 milioane lei (+3,4%).
Potrivit sursei citate, în ceea ce priveşte bugetele locale, arieratele au urcat cu 10,36%, de la 185,44 milioane de lei (în iunie) la 204,66 milioane de lei (în iulie).
Datoriile de peste 90 de zile au crescut cu 16%, la 80,9 milioane lei, cele peste 120 de zile s-au majorat cu 9,57%, la 75,5 milioane lei, iar cele mai mari de 360 de zile au înregistrat un avans de aproape 3%, ajungând la 48,2 milioane de lei.
La capitolul „buget de stat şi autonome”, arieratele au crescut de la 17,38 milioane de lei în iunie la 17,52 milioane de lei în iulie 2022 (+0,8%), potrivit Agerpres.
Arieratele de peste 90 de zile s-au majorat cu 36,36%, la 3 milioane lei, cele de peste 120 de zile au scăzut cu 28,57%, la 3 milioane lei, iar cele mai mari de 360 de zile au crescut cu 5,5%, la 11,5 milioane de lei.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
10 comentarii