G4Media.ro

Statul New York a adoptat o lege care legalizează consumul de marijuana…

Sursa foto: Pixabay

Statul New York a adoptat o lege care legalizează consumul de marijuana în scop recreativ / Legea permite adulţilor de 21 de ani şi peste să cumpere canabis şi să cultive acasă plante pentru consum personal

Parlamentarii statului american New York au adoptat marţi un proiect de lege care legalizează consumul de marijuana în scop recreativ, iar guvernatorul statului, Andrew Cuomo, a declarat că o va semna, informează miercuri AFP, citată de Agerpres.

Cu acest proiect de lege susţinut de cele două camerele ale statului, unde Partidul Democrat din care face parte Cuomo deţine o puternică majoritate, New Yorkul se va alătura altor 14 state americane şi districtului Columbia unde este autorizată utilizarea canabisului.

„Prea multă vreme interdicţia canabisului a ţintit într-un mod disproporţionat comunităţile de culoare, prin aplicarea unor pedepse aspre cu închisoarea”, a declarat guvernatorul statului New York într-un comunicat. „Această legislaţie istorică face dreptate comunităţilor mult timp marginalizate, susţine o nouă industrie ce va face să crească economia şi stabileşte garanţii substanţiale pentru public”, a continuat Cuomo.

Legea le va permite adulţilor de 21 de ani şi peste să cumpere canabis şi să cultive acasă plante pentru consum personal. Totodată, ea va redirecţiona fonduri spre educaţie şi tratarea toxicomaniei.

Statul New York va şterge automat dosarele persoanelor care au fost deja condamnate pentru delicte legate de marijuana, care nu vor mai fi considerate ca atare.

De asemenea, legea va suprima sancţiunile pentru posesie a trei uncii de droguri (85 de grame), noua limită de posesie personală, iar programul existent de distribuţie a marijuanei în scopuri medicale urmând să fie extins.

Biroul de presă al lui Cuomo a declarat că această schimbare ar putea aduce 350 de milioane de dolari suplimentari la veniturile fiscale anuale şi ar putea crea zeci de mii de locuri de muncă. Statul prevede să taxeze vânzările de marijuana cu 9%.

Această decizie intervine în condiţiile în care Andrew Cuomo face obiectul unei anchete pentru hărţuire sexuală şi intimidare, iar administraţia sa este acuzată că a orchestrat ascunderea deceselor legate de COVID-19 în căminele de bătrâni.

Sursa foto: Pixabay

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

12 comentarii

  1. Victoria bunului simt nu?
    Daca nu provoaca efecte adverse majore imediate precum drogurile sintetice e la buna logica a utilizatorului sa nu faca abuz gen betivi si dependentii de nicotina/cafea/cei dependenti de adrenalina la volan.
    Teoretic si aceste probleme ar trebui sa duca la restrictii gen sa nu ai masina/sa nu ai permis/sa nu mai ai acces la bautura/dependentii de jocuri de noroc etc.

  2. La noi pe cand? Peste vreo 30 de ani?

  3. Cu cat mai multi ametiti, cu atat mai…jos! Cine sa mai protesteze pentru adevar si libertate?
    La asa leader…

    • Nus ce ai vrut sa arati cu videoclipul dar asa pentru noitiuni generale, unul din efectele canabisului este ca iti pune mintea la contributie, iti deschide mintea in sensul ca incepi sa-ti pui intrebarila la care nu te-ai gandit. Adica s-ar putea sa fi mai greu de manipulat. iar cand vine vorba de proteste… cele mai mari proteste din istoria USA s-au petrecut in anii 70 de catre miscarea hipiotilor, cunoscuti ca mari consumatori de canabis.

  4. Kamala pe urmele anarhistilor rusi de acum 2 secole! Un ultim și total dezmăț!

  5. O fi bun și pentru pisici????

  6. LEGALIZE IT

  7. E o crima sa bagi tineri in puscarii pentru ca fumeaza sau vand o planta dar cum poti explica asta unor romani cu mintea violata de 50 de ani de dictatura comunista?

    • Corect! Mai grav este ca au mintea violata si romani care nu au prins cei 50 de ani de dictatura. Degeaba s-au nascut dupa revolutie daca au fost crescuti de parinti formati sub Ceausescu. Cand le mai spun unora ca noi suntem cu cel putin 100 de ani in urma tarilor civilizate se supara.