G4Media.ro

Statul român i-a plătit despăgubiri unui protestatar amendat că a participat la…

Statul român i-a plătit despăgubiri unui protestatar amendat că a participat la un miting neautorizat pro-Roşia Montana. Înţelegerea amiabilă a fost parafată la CEDO

Pe 18 octombrie, CEDO a luat act de înţelegerea amiabilă dintre Statul român şi cetăţeanul Alexandru Dragoş Savu, de 39 de ani, din Bucureşti, prin care acesta din urmă a primit despăgubiri de 4500 de euro pentru încălcarea libertăţii sale de expresie. Pe 7 noiembrie 2013, Savu a participat la un protest neautorizat anti-Roşia Montana în faţa Parlamentului, la Izvor.

„Prieteni ai Roşiei Montane, lupta se dă ACUM, iar finalul este imprevizibil. Depinde de noi cum se va termina. Hai în stradă. AZI. Nu mâine, nu duminică, AZI! Ne intâlnim la ora 18:00 vizavi de intrarea în Parlament din Parcul Izvor.

Hai cu toţii, de la serviciu, de la şcoală, de acasă. Este nevoie de fiecare dintre noi ca să dăm o semnificaţie şi o greutate strigătului nostru: UNIŢI, SALVĂM ROŞIA MONTANĂ!”, era îndemnul la protest de pe pagina de Facebook a comunităţii Uniţi Salvăm.

Pe 19 noiembrie 2013, Dragoş Savu a primit acasă o amendă de la Jandarmerie în valoare de 500 de lei pentru participare la o adunare publică nedeclarată. El a făcut contestaţie la Tribunal, care a menţinut însă amenda. Decizia instanţelor româneşti a devenit definitivă în 2016. Savu a mers mai departe la CEDO şi a reclamat încălcarea articolului 10 din Convenţie, privind libertatea de expresie.

Aşa s-a ajuns la înţelegerea amiabilă din faţa CEDO de pe 18 octombrie 2018. Poziţia României la CEDO se bate însă cap în cap cu decizia Înaltei Curţi care, printr-un recurs în interesul legii din 15 octombrie, a impus declararea protestelor dacă au loc în pieţe sau în apropierea instiuţiilor, arată Asociaţia Evouţie în instituţie a protestatarului Cristian Dide într-un comunicat de presă.

Citeşte mai multe aici despre decizia ICCJ privind obligaţia de declarare a adunărilor publice atunci când se desfăşoară în pieţe sau în proximitatea instituţiilor.

Vezi aici integral decizia CEDO

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

15 comentarii

  1. Super! Se pare ca este singura instanta judiciara corecta din Europa!

  2. La bulau cu toti derbedeii hastagrezist! Si dide!

  3. Bun deci CEDO condamna Romania ca a amendat un protestatar. Si atunci cum poate ICJC sa declare ilegale protestele spontane. Vom putea cu totii sa mergem la CEDO pentru incalcarea dreptului la libera exprimare.

    • Exact, doar ca ne trebuie rabdare, intre 5 si 10 ani.

    • @Zimbru :
      N-a condamnat-o ! S-a ajuns la o intelegere !
      Deci nu se poate spune ca exista un precedent in cauza care poate fi folosit !

      In fata Instantelor romanesti , de altfel ca si in fata instantelor internationale precum e CEDO, nu pot fi folosite ca precedente decat hotarari de condamnare !

      Prin urmare, in situatia viitorilor condamnati in baza legii 61/1991a si a Hotararii ICCJ care vor actiona in judecata Statul roman la CEDO, fie va exista o intelegere intre parti, de genul celei prezentate in articol, fie o hotarare de condamnare, care se va constitui ea intr-un precedent judiciar !

  4. Asta înseamnă că de acum înainte aceasta decizie se aplica pentru toate cazurile de acest fel???
    O hotărâre a infractorilor nu poate fi mai presus fata de Constituție și CEDO…

    • Nu.
      Asta nu e decizie in sensul unei hotatâri judecatoresti, ci doar o constatare ca au cazut la pace partile. 🙁

      Pacat, ne-ar fi fost de folos o sentinta.

  5. 1) „El a făcut contestaţie la Tribunal, care a menţinut însă amenda.”

    Contestarea procesului verbal se face la Judecatorie, nu la Tribunal! Omu’ a castigat procesul pe fond, la Judecatorie si a pierdut la apel, la Tribunal.

    G4Media – nota 6 la faza asta! Nu stapaniti conceptele! Mai lucrati la partea de documentare a articolelor si reveniti!

    2) In privinta ICCJ, nu avem decat sentinta, nu si MOTIVAREA ei. Din sentinta pare nasol. Dar lucrurile pot fi nuantate in motivare. Dupa ce avem si motivarea putem vorbi in cunlstinta de cauza!
    Daca au fost berbeci, o sa-i rezolve CEDO in viitorul apropiat (daca mai ramane pana atunci in tara vreunul in stare sa scrie o contestatie argumentata …)

    • corect, mai ales dupa ce spuneai mai sus: ne-ar fi folosit o sentinta. Eu banuiesc ca exact ca sa nu se judece pe fond si sa apara aceasta sentinta s-a cazut la pace, ca n-am prea auzit ca statul roman sa fie asa darnic si gata de ‘settlement’ in alte cauze CEDO…

    • @Sanitarul :
      Se aplica doar dispozitivul unei hotarari judecatoresti, nu si considerentele acesteia (motivarea), deci nuantele nu au nicio valoare, intrucat ele nu pot nici adauga la dispozitiv si nici schimba cele scrise in cuprinsul sau !

    • @alex,
      Asa este ! Asta e motivul pt care statul roman nu a dorit un proces finalizat cu o hotarare judecatoreasca.
      In plus, partile s-au inteles pt o suma pe care altfel petentul nu ar fi obtinut-o printr-o hotarare de condamnare. S-ar fi platit maximum-maximorum 3000 de euro !

  6. Jandarmul e de vina ca nu stie ce e aia mediere inainte de amenda…

  7. ACUM CA TOTI JANDARMII VOR SA AJUNGA GENERALI PE BANII VOSTRI, DUPA CE O SA VA CADA IN CAP RAHATUL ECONOMIC AL LUI TERICEANU, DRAGNEA SI VALCOV SI VETI VREA SA STRIGATI, VETI PRIMI BASTOANE SI GAZ PANA I S-O INTARI LUI MOLICEANU.