
Statul român intră în consiliul de administrație al combinatului siderurgic Liberty Galați
Statul român intră în Consiliul de Administrație al combinatului siderurgic Liberty Galați, prin numirea în această funcție a lui Dan Sandu, directorul general al Băncii de Investiții și Dezvoltare.
Banca este controlată de Ministerul de Finanțe. Nu este clar dacă statul va finanța sau nu compania, potrivit Rador Radio România. Dan Sandu, directorul general al Băncii de Investiții și Dezvoltare (BID), a fost numit în Consiliul de Administrație al Liberty Galați.
Rolul său va fi de „consiliere și supraveghere”, au declarat surse din conducerea Liberty Galați pentru Europa Liberă. În contextul în care BID are un capital social de trei miliarde de lei și este controlată 100% de Ministerul de Finanțe, este neclar care va fi de fapt rolul reprezentantului băncii, deci implicit al statului român în companie.
Cert este că, în prezent, combinatul din Galați se confruntă cu probleme financiare pe multiple planuri: zeci de furnizori au cerut insolvența, pentru că nu au fost plătiți la timp, drepturile salariale sunt în întârziere iar furnalul 5, singurul operațional, este oprit de nouă luni. Europa liberă a întrebat reprezentanții Ministerului de Finanțe, ai BID și purtătorul de cuvânt Liberty Galați care este rolul lui Dan Sandu, directorul general al BID, în Consiliul de Administrație al Liberty Galați.
Nu a primit vreun răspuns la această întrebare și nici dacă BID a acordat vreun credit combinatului sau are în analiză o asemenea acțiune.
Ce este Banca de Investiții și Dezvoltare
Creată la sfârșitul anului 2023 prin Planul Național de Redresare și Reziliență, Banca de Investiții și Dezvoltare (BID) este singura bancă de dezvoltare din țară, deținută 100% de statul român, prin Ministerul Finanțelor.
„Misiunea generală a Băncii este sprijinirea dezvoltării economice și sociale, a competitivității economice, a inovării, a creșterii economice sustenabile și atingerii neutralității climatice în scopul remedierii disfuncționalităților de pe piața financiară identificate în baza unei analize independente”, se arată în prezentarea făcută instituției bancare de reprezentanții Ministerului de Finanțe.
Obiective strategice ale BID sunt:
-facilitarea accesului la finanțare pentru întreprinderile mici și mijlocii, inclusive start-up-uri;
-facilitarea finanțării proiectelor viabile de infrastructură, fie locale, fie regionale și naționale, și atragerea de capital privat în investiții;
-sprijinirea procesului de accesare și utilizare a fondurilor europene și a efectului de multiplicare asociat;
-furnizarea de asistență tehnică.
Capitalul social subscris al Băncii este de trei miliarde de lei (600 de milioane de euro). Cine este Dan Sandu, directorul BID implicat în Consiliul de Administrație Liberty Galați Numit director general cu un mandat de doi ani în 2023, Dan Sandu are o carieră de peste trei decenii în banking și consultanță financiară.
În perioada 2018-2023, a fost director general al Intesa Sanpaolo Bank România. Între 2014-2015 a făcut parte din directoratul responsabil pentru activitatea de retail banking la VolksBank România. Între 2009-2014 a fost președinte executiv și președinte al directoratului MKB Romexterra Bank.
Între 2006-2009 a fost director general adjunct la Millennium Bank iar între 2002-2006 a fost director general adjunct la Citibank.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank