Statul român nu a cumpărat niciun teren agricol de pe piața liberă, deși PSD a folosit din plin retorica anti-străini
”Vreau să limităm accesul străinilor la a cumpăra pământ din România… nimic nu a fost întâmplător, agricultura pusă la pământ”, declara Liviu Dragnea în 2019, în plină campanie împotriva străinilor. O statistică prezentată de LantulAlimentar.ro arată că statul român, controlat timp de aproape trei ani de Liviu Dragnea și PSD, nu a cumpărat niciun hectar de teren de pe piața liberă, deși are drept de preempțiune.
Posibilitatea ca statul să cumpere terenul agricol scos la vânzare de proprietari a fost introdusă în Legea 17/2014 tot la inițiativa PSD: ” Înstrăinarea, prin vânzare, a terenurilor agricole situate în extravilan se face cu respectarea condițiilor de fond și de formă prevăzute de Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare, și a dreptului de preempțiune al coproprietarilor, arendașilor, proprietarilor vecini, precum și al statului român, prin Agenția Domeniilor Statului, în această ordine, la preț și în condiții egale”.
Cu toate acestea, cel puțin în perioada 2017 – 2019, statul român, prin Agenția Domeniilor Statului, nu și-a exercitat dreptul de preempțiune și nu a achiziționat nici măcar un hectar de teren agricol, potrivit unei informari făcute anul trecut de Ministerul Agriculturii și Dezvolătării Rurale către vicepreședintele de atunci al Comisiei pentru Agricultură din Camera Deputaților, Nechita-Adrian Oros, ajuns între timp ministru al Agriculturii.
În răspunsul oferit lui Oros, ministerul a invocat sub semnătura fostului ministru Petre Daea, lipsa banilor necesari pentru cumpărarea de pe piața liberă a terenurilor agricole. ADS este finanațată de la bugetul de stat, prin Ministerul Agriculturii. Responsabilitatea finanțării ADS din bugetul de stat, via MADR, a revenit guvernelor care s-au succedat în urma alegerilor din decembrie 2016, conduse de Grindeanu, Tudose și Dăncilă, și majorității parlamentare care a aprobat bugetul de stat în fiecare an. În ultimă instanță, responsabilitatea finanțării ADS a revenit fostului președinte al Camerei Deputaților, Liviu Dragnea, care a fost și președinte al PSD, considerat șeful de facto al guvernărilor până la condamnarea sa la închisoare cu executare care a condus la pierderea funcțiilor publice și politice.
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea
Citește tot articolul pe LantulAlimentar.ro
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
8 comentarii