
Statul român vinde monede virtuale. ANABI a scos la licitație, în premieră, Bitcoin și Ethereum
Agenția Națională de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate scoate în premieră la licitație monede virtuale, conform unui comunicat transmis joi. ANABI organizează două licitații publice pentru valorificarea de BITCOIN (BTC) și Ethereum (ETH).
Conform informării de presă, monedele virtuale scoase la licitație au fost indisponibilizate într-un dosar penal privind infracțiunea de înșelăciune în formă continuată.
„Având în vedere natura bunului mobil scos la licitație, la finalizarea procedurii, adjudecatarul va trebui să
comunice Agenției, în vederea efectuării transferului, adresele publice de BTC, respectiv ETH, asociate unei
platforme de tranzacționare de monedă virtuală. Platforma trebuie să aparțină unei entități juridice care se
supune normelor legislative privind funcționarea şi operarea de instrumente financiare ale statului unde este
înregistrată ca entitate juridică. Totodată, respectiva platformă trebuie să aibă un proces de înregistrare a
utilizatorilor de tip “cunoaștere a clientelei” (KYC – know your customer) și să respecte procedurile și
standardele interne și internaționale privind prevenirea şi combaterea spălării banilor”, se arată în comunicatul ANABI.
sursa foto: Pexels
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank© 2025 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
2 comentarii