G4Media.ro

Statul se împrumută lunar pentru a acoperi cheltuieli, iar multe dintre facturi…

sursa foto: Pexels

Statul se împrumută lunar pentru a acoperi cheltuieli, iar multe dintre facturi vin din urmă, arată ministrul Finanțelor, Florin Cîțu

Ministrul Finanțelor a explicat într-o conferință că există în spaţiul public o discuţie despre împrumuturi şi că de fiecare dată va spune că atunci când există deficit, acesta trebuie finanţat.

„Socialiştii ce făceau? Amânau facturi şi aşa reuşeau să mai reducă din presiunea deficitului. Nu plăteau facturi. Atunci când am venit la guvernare, în noiembrie anul trecut, era un stoc de 3 miliarde de lei doar la decontarea concediilor medicale. Vă spun că astăzi am plătit cele 3 miliarde de lei. Bineînţeles că au apărut alte concedii medicale, dar am reuşit să plătim acele 3 miliarde de lei. Nu mai spun de PNDL sau de rambursarea TVA. Erau facturi neplătite. Aşa se reducea deficitul. Noi nu facem acest lucru. Plătim facturile la timp. A doua metodă, care iarăşi era favorita socialiştilor, e de a creşte taxele. În primele momente când am venit la guvernare ştiţi foarte bine că am eliminat şi supraaccize şi TVA split, Ordonanţa 114. Toate aceste lucruri le-am eliminat în prima parte, pentru că noi credem că singurul mod în care poţi să reduci deficitul pe termen mediu şi lung sustenabil este printr-o creştere economică puternică şi venituri la buget şi, bineînţeles, o politică fiscală sustenabilă şi responsabilă”, a susţinut acesta.

Potrivit ministrului, al treilea mod prin care pe termen scurt poţi să finanţezi un deficit îl reprezintă împrumuturile. Lunar, trebuie luate împrumuturi pentru a acoperi cheltuieli, iar multe dintre facturi vin din urmă.

„Am să vă spun ce am plătit şi apoi, la final, am să vă prezint o informaţie în premieră. În luna mai, cheltuielile de personal au fost de 8,9 miliarde de lei. Aceasta este cifra în acest an. 74,2 milioane de lei reprezintă stimulentul de risc şi s-a adăugat la această cifră. Dar vreau să faceţi o comparaţie să vedeţi cum au evoluat aceste cifre în ultimii ani. Deci, am ajuns să plătim 8,9 miliarde de lei cheltuieli de personal în 2020 în plină criză. În 2017 se plăteau 5,6 miliarde de lei cheltuieli de personal. Acestea sunt lucruri care au venit la noi, dar le plătim. În cea mai mare criză economică pe care o avem înregistrată, plătim aceste facturi. Cheltuielile cu bunuri şi servicii au fost de un miliard de lei. Alte cheltuieli importante – cheltuielile cu asistenţa socială. În luna mai, cheltuielile cu pensiile, în jur de 6,4 miliarde de lei, diferenţă faţă de 2017, când era 4,5 miliarde de lei. V-am spus, au crescut pensiile, am plătit pensiile crescute la timp, chiar şi mai devreme, chiar dacă suntem în cea mai mare criză economică. În acelaşi timp, s-au mai plătit pentru Covid, au apărut cheltuieli pentru Covid: 2,3 miliarde de lei indemnizaţii acordate pe perioada suspendării temporare a contractelor de muncă, deci aşa numitul şomaj tehnic, 454 milioane de lei pentru indemnizaţii acordate pentru alţi profesionişti, tot şomaj tehnic, dar pentru alte categorii, 59 de milioane de lei pentru decontarea cheltuielilor de carantină, 9 milioane de lei pentru indemnizaţii acordate părinţilor pentru supravegherea copiilor pe perioada închiderii temporare a unităţilor de învăţământ. Acestea au fost doar în luna mai”, a explicat Florin Cîţu.

În plus, în luna mai, s-au plătit şi 637 milioane de lei concedii medicale.

„Deci, am reuşit să decontăm 637 milioane de lei într-o lună şi să faceţi o comparaţie: guvernarea socialistă deconta în jur de 90 de milioane, maxim 100 de milioane de lei pe lună. Aşa s-au strâns acele stocuri de 3 miliarde de lei. Au ţinut banii – banii companiilor, banii oamenilor – îi ţineau pentru a-şi face campanie electorală sau a-şi premia propriul electorat. Am ajuns să plătim 637 milioane de lei. Vom continua în acest ritm până aducem la zero facturile pentru concedii medicale”, a dat asigurări şeful de la Finanţe, conform Agerpres.

 

sursa foto: Pexels

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

8 comentarii

  1. Se.imprumuta lunar.pt.pensii speciale si salarii de bugetari de lux toate cu scadenta de 30 ani.
    Asta fara sa ne imtrebe nimeni pe noi, cei care urmeaza sa platim scadenta. Ne imprumutam pt bosorogi si putori.

    • Ce a facut pentru reducerea cheltuielilor inutile ?
      Ce a facut pentru majorarea pensiilor cu 40% ?
      Evident ca daca nu faci nimic, nu vor fi bani pentru majorarea pensiilor.
      Decizia a fost luata si pensiile trebuie sa fie majorate.
      Decizia politica pe care trebuie sa o ia guvernul este de unde sa taie, sau cum sa impoziteze, daca nu poate majora, asa cum a fost deja stabilit si votat.
      Sa majoreze de trei ori, de patru ori sau de cinci ori salariile parlamentarilor, ale primarilor si ale consilierilor au putut.
      Pentru ei s-a putut imediat, fara nicio discutie, fara nicio amanare, fara nicio tergiversare.
      Pentru majorarea substantiala si aberanta a finantarii partidelor au gasit imediat bani.
      Cand au pus mana pe guvernare au promis ca vor majora pensiile cu 40%.
      Ministrul finantelor a spus ca a prevazut bani in bugetul aprobat, pentru majorarea pensiilor cu 40%.
      Au mintit, au deturnat banii sau i-au furat ?
      Daca nu stie de unde sa faca rost de bani, il ajutam noi :
      – sa desfiinteze sau sa impoziteze pensiile speciale si nesimtite
      – sa reduca salariile nesimtite si nemeritate ale parlamentarilor, primarilor, consilierilor
      – sa desfiinteze indemnizatiile falsilor revolutionari
      – sa desfiinteze indemnizatiile falsilor academicieni, de la falsele academii (de fapt, niste obscure ONG-uri sau SRL-uri)
      – sa desfiinteze subventinarea de la buget a partidelor
      – sa desfiinteze finantarea asa-zisei case regale
      – sa desfiinteze Institutul Tapului Levantin
      – sa reduca masiv sumele din PNDL, din care primarii risipeau banii pe lucruri inutile, din care luau comisioane
      – sa confiste averile marilor corupti si marilor infractori, cafre au devalizat tara

    • @Unu
      Eu am votat, timp de treizeci de ani NUMAI cu dreapta și/sau mai bine zis, cu răul cel mai mic – niciodatp cu „Ciuma”.

      Tu ce ai făcut, Stimabile, pentru țara asta? (…Sau okay, dacă ai facut – și tu, multe – felicitări! Dar) Nu-i mai băga pe TOȚI boșorogii, în ACEEAȘI oală; mentalitatea de comunist/nomenclaturist – nu ține de vârstă!

      (Năstașii/Tăricenii/Ilicii – numai că el n’are odrasle – Mitralierele/Nicolicii și toată tagma, au și ei „frăgezimea” lor; îmbibată de mizeria corupției, a vânzării de țară *pentru ciolan* mustind în nomenclaturism, nepotism, pecerism și toate alea.. Nu toți boșorogii așadar, sunt inconștienți când aruncă biletul în urnă – vânzându-și sufletul; ba încă unii, pentru un kil de mălai!..)

      Toate cele bune!

  2. …mai taie dracu din ele.ca mesajul asta il aveti de cand ati revenit la putere.
    Dacă ați găsit nereguli ,de ce perpetuati in a le face?!? Va e frica de procentele de la alegeri? Oricum nu o sa mai vedeti voi 40- 45 % .
    Dacă știați că va veni covid peste romanica, nu va mai bagati voi la putere.
    Nu ati facut nicio investiție,nici macar minima,dar cheltuiți la fel ca psd ul

  3. De bucurie am intrat in contul firmei si tot banii aia ii am, nici urma de cei 16mii de lei pe concediile medicale din 2018 si 2019. Deci nu stiu cui a achitat Ministrul asta! Sau minte cu nerusinare si aici chiar avem o problema!

  4. cum este posibil, celelalte tari nu se imprumuta, ba dimpotriva economisteste, numai cu chiverniseala faci rost de bigmec etc etc