STB: 274 de vehicule erau pe traseu luni, la ora 18:00, dintr-un total de 777
Un număr de 274 de vehicule erau pe traseu luni, la ora 18:00, dintr-un total programat de 777, cele mai multe fiind tramvaie şi troleibuze, potrivit datelor furnizate Agerpres de directorul general al Societăţii de Transport Bucureşti, Adrian Criţ.
Astfel, pe traseele din Capitală circulau la ora 18:00 un număr de 115 de tramvaie, dintr-un total programat de 173, respectiv 81 de troleibuze din 100 de vehicule programate, în timp ce numărul autobuzelor era de 78, dintr-un total de 504 de autobuze programate pentru luni.
Cum a arătat însă, luni, situația transportului în comun pe ore,, obținută de G4Media.ro
Din toate depourile şi autobazele Capitalei au ieşit luni vehicule pe traseu, însă autobuzele continuă să fie cele mai puţin prezente în trafic.
Directorul general al STB a anunţat luni, într-o conferinţă de presă, că situaţia financiară a societăţii este grav afectată în urma celor cinci zile de grevă, în condiţiile în care zi de zi s-au pierdut 4,8 milioane de lei prin neefectuarea prestaţiilor.
El le-a mulţumit vatmanilor şi şoferilor de troleibuze care au ieşit pe traseu şi care au înţeles gravitatea situaţiei în care se află bucureştenii şi a transmis un mesaj pentru angajaţii care încă protestează şi care nu sunt prezenţi la locul de muncă: „Vă rog reluaţi activitatea. Vă rog respectaţi legea. Vă rog respectaţi locuitorii Bucureştiului”.AGERPRES/(AS – autor: Mariana Nica, editor: Mihaela Dicu, editor online: Andreea Preda)
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
11 comentarii