Steagul Ucrainei, ridicat pe primăria din Herson, oraș ocupat de ruși în 2 martie: „Să ai o zi bună, Orașul meu Erou”
Primarul orașului Herson, ocupat de ruși, Igor Kolihaev, a postat pe pagina sa de Facebook mai multe fotografii cu un lung steag al Ucrainei amplasat pe clădirea primăriei, potrivit CNN.
Forțele ruse sunt în mod normal staționate la primărie, dar nu par să fi intervenit.
Fotografiile arată muncitori pe o macara care montează noul steag.
„În noaptea în care consiliul orașului a fost bombardat, sârma care ținea steagul nostru național a fost deteriorată. Iar steagul în sine ar fi trebuit înlocuit cu mult timp în urmă – se decolorase și se destrămase”, a afirmat primarul.
„Astăzi am găsit o modalitate de a-l înlocui. Să ai o zi bună, Orașul meu Erou”, a adăugat Kolihaev.
Herson, un oraș-port cheie la Marea Neagră, în sudul Ucrainei, a fost invadat de forțele ruse pe 2 martie, după zile întregi de bombardamente puternice.
Protestele populației împotriva ocupației rusești sunt frecvente în acest oraș.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
6 comentarii