Stelian Ion: ”Cătălin Predoiu a ratat deja un jalon din PNRR/ Legea pentru protecția avertizorilor de integritate trebuia adoptată până la 31 martie/ Proiectul lui are hibe majore, scade protecția avertizorilor/ Riscăm infrigement și pierderea unor fonduri UE”
Fostul ministru al Justiției, Stelian Ion, a transmis sâmbătă, printr-un comunicat de presă, că Guvernul nu are dreptate când spune că toate jaloanele din PNRR au fost atinse, pentru că legea privind protecția avertizorilor de integritate, care ar transpune o directivă europeană, trebuia să fie adoptată până la 31 martie.
Jalonul viza intrarea în vigoare a legii, nicidecum trimiterea proiectului de lege în parlament, mai explică fostul ministru USR.
Stelian Ion arată că proiectul de lege privind protecția avertizorilor de integritate era deja finalizat când acesta a plecat de la Ministerul Justiției și susține că ”este de neînțeles de ce Cătălin Predoiu nu l-a transmis din timp Guvernului”:
- ”O putea face în a doua zi de mandat. Dacă voia o altă formă a legii putea să opereze rapid modificările”, a declarat Ion.
Stelian Ion a mai vorbit și despre cele ”două mari bile negre pe justiție”:
- ”Avizul Comisiei de la Veneția care i-a transmis ferm că nu a desființat SIIJ, ci a creat un alt mecanism cel puțin la fel de nociv și o primă ratare din PNRR. Din cauza lui Predoiu, riscăm nu numai infringement, ci și pierderea unor fonduri europene”.
Fostul ministru al Justiției mai spune că proiectul lui Predoiu pentru protecția avertizorilor de integritate ”are hibe majore și se îndepărtează de directiva europeană care trebuia transpusă, scăzând protecția avertizorilor de integritate”.
Comunicatul integral al lui Stelian Ion
Relei-credințe dovedite odată cu proiectul de transformare a SIIJ i se adaugă și incompetența crasă. Anunțul triumfalist al Guvernului potrivit căruia ar fi fost îndeplinite toate jaloanele din PNRR este eronat.
Până la 31 martie, trebuia să fie adoptată și să intre în vigoare legea privind protecția avertizorilor de integritate, care trebuie să transpună o directivă europeană. Pentru ca lucrul acesta să fie posibil ar fi trebuit ca proiectul de lege să fi fost depus în timp util în parlament. Jalonul viza intrarea în vigoare a legii, nicidecum trimiterea proiectului de lege în parlament. Așa au fost stabilite multe alte jaloane, pentru că documentul PNRR este unul pragmatic și are în vedere elemente concrete, reforme concrete, nu doar proiecte sau declarații de intenții.
Legea nu este încă adoptată pentru că ministrul Cătălin Predoiu și coaliția PSD-PNL-UDMR nu au fost în stare să se țină de respectarea termenelor din PNRR și au trimis legea în Parlament abia pe 25 martie, cu doar 6 zile înainte de expirarea termenului. Proiectul guvernului se află la Senat, în primă cameră, nefiind emis nici măcar raportul de către Comisia juridică (B186/2022).
Proiectul de lege privind protecția avertizorilor de integritate era deja finalizat când am plecat de la Ministerul Justiției și este de neînțeles de ce Cătălin Predoiu nu l-a transmis din timp Guvernului. O putea face în a doua zi de mandat. Dacă voia o altă formă a legii putea să opereze rapid modificările.
Ministrul Predoiu mai avea și o altă variantă de ieșire din impas, dar a respins-o de la bun început: parlamentarii USR, împreună cu liderul de grup al PNL de la Camera Deputaților, sesizând pericolul, am depus în Parlament, încă din 23 noiembrie 2021, o inițiativă legislativă pentru transpunerea directivei europene privind protecția avertizorilor de integritate (plx 573/2021). Putea fi adoptată până la 31.03.2022 dacă Predoiu nu s-ar fi opus. Ar fi putut interveni cu unele propuneri de amendamente, dar orgoliul său a fost mai mare chiar decât miza obținerii banilor din PNRR.
Din cauza lui Predoiu avem acum două mari bile negre pe justiție: avizul Comisiei de la Veneția care i-a transmis ferm că nu a desființat SIIJ, ci a creat un alt mecanism cel puțin la fel de nociv și o primă ratare din PNRR. Din cauza lui Predoiu, riscăm nu numai infringement, ci și pierderea unor fonduri europene.
În plus, nu doar că a ratat un jalon din PNRR, dar și pe fond proiectul propus de ministrul Predoiu are hibe majore și se îndepărtează de directiva europeană care trebuia transpusă, scăzând protecția avertizorilor de integritate.
Doar câteva exemple:
– Proiectul lui Predoiu a crescut de 5 ori față de proiectul nostru unele sancțiuni ce ar putea fi aplicate persoanelor care fac raportări și a scăzut considerabil sancțiunile ce ar putea fi aplicate instituțiilor care comit abuzuri.
– Proiectul lui Predoiu nu detaliază cum se aplică prezumția de bună-credință în favoarea avertizorilor, lipsind de eficiență acest instrument de apărare a avertizorilor.
– Divulgarea publică este cu mult îngreunată în proiectul lui Predoiu, fiind condiționată de raportarea prealabilă instituțională și de existența unor motive întemeiate cu privire la un pericol pentru interesul public sau la riscul unor represalii. Oare nu este în sine un pericol faptul că într-o instituție sunt semnalate nereguli, se încalcă legea, se fac achiziții cu dedicație? De ce nu vrea ministrul Predoiu ca aceste informații să fie făcute publice?
– Proiectul lui Predoiu elimină posibilitatea emiterii certificatului privind avertizarea în interes public, care ar fi reprezentat dovada calității de avertizor. Noi susținem că eliberarea acestui document ar putea fi de un real folos avertizorilor de integritate.
– Proiectul lui Predoiu elimină unele măsuri de protecție a avertizorilor în fața comisiilor de disciplină.
– De asemenea, măsurile de protecție nu se mai aplică, potrivit proiectului lui Predoiu, și organizațiilor mass-media, profesionale, sindicale, patronale.
Sursa foto: Inquam Photos/ Alexandru Busca
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
53 comentarii