G4Media.ro

Stelian Ion, inițiator al legii de desființare a Secției Speciale: Avizul negativ…

Sursa foto: Inquam Photos/ Alexandru Busca

Stelian Ion, inițiator al legii de desființare a Secției Speciale: Avizul negativ al CSM este un moment trist pentru justiția noastră. Vom solicita un vot în Parlament, vom vedea atunci cine îi continuă opera lui Dragnea și cine nu

Deputatul USR Stelian Ion, unul dintre inițiatorii propunerii legislative de desființare a Secției Speciale de investigare a magistraților, a reacționat joi la avizul negativ dat de Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) spunând că acesta reprezintă ”un moment foarte trist pentru justiția noastră” și a anunțat că inițiativa își va continua drumul în Parlament și va fi supusă la vot, moment în care se va vedea ”cine îi continuă opera lui Dragnea și cine nu”.

”CSM a avizat negativ astăzi propunerea noastră de desființare a Secției pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție, inventată de Liviu Dragnea. 10 din 19 membri ai CSM au apreciat că secția trebuie să fie menținută. Este un moment foarte trist pentru justiția noastră. Înființarea SIIJ a fost criticată de mii de magistrați români – care au depus memorii și au protestat public -, de Comisia Europeană, de GRECO. Așa cum România a fost condamnată la CEDO pentru modalitatea de revocare a Laurei Codruța Kovesi, tot așa este foarte probabil să primim o decizie din partea CJUE prin care să fim obligați la desființarea SIIJ. Se pare că instituțiile noaste nu pot acționa corect decât împinse de la spate”, a scris Stelian Ion pe Facebook.

El s-a declarat dezamăgit și de comentariul ministrului Justiției, Cătălin Predoiu, despre care a spus că și-a exprimat în mod ironic speranța că USR a reușit să își asigure o majoritate în Parlament pentru votul pe acest proiect.

”De când e condiționată depunerea unui proiect de obținerea unui angajament din partea celorlalte partide?!? Poate ar fi de observat că noi nu am propus în proiectul nostru superimunitati pentru unii magistrați și competențe exorbitante în favoarea procurorului general pe toate dosarele în care sunt cercetați magistrații, așa cum a propus domnia sa la începutul anului în proiectul pe care ulterior l-a și retras rapid”, a mai scris deputatul USR.

Mergem mai departe cu acest proiect, vom ține cont de toate comentariile și propunerile pertinente și vom solicita un vot în Parlament. Vom vedea atunci cine îi continuă opera lui Dragnea și cine nu”, a mai continuat el.

Stelian Ion a reiterat promisiunea făcută de partidul pe care îl reprezintă: desființarea Secției Speciale.

”Am făcut o promisiune și ne vom ține de ea: nu ne vom lăsa până nu vom desființa această secție pentru că ea a fost creată cu rea-credință de Liviu Dragnea&Co, a avut o activitate care a confirmat pe deplin avertismentele noastre, favorizându-i pe unii infractori și hărțuind pe nedrept magistrați, cum este cazul dnei procuror Kovesi, pentru că este un organism util doar pentru a face presiuni asupra magistraților. Vom lupta pentru corectarea legilor justiției astfel încât justiția să fie independentă și eficientă, iar românii să se simtă protejați. De bine, de rău, justiția asta, așa imperfectă și beteagă cum e, slăbită și de atacurile din ultimii ani ale infractorilor, ne-a salvat de la dezastru și i-a pedepsit pe unii corupți care, altfel, ar fi dictat acum nestingheriţi peste România. Lucrurile sunt departe de a fi perfecte în justiție, iar cu astfel de instrumente precum SIIJ, cu actualul sistem de numire a procurorilor de rang înalt și de promovare a magistraților nici nu există prea curând șanse să se îndrepte”, a conchis deputatul USR.

Plenul CSM a avizat joi negativ inițiativa legislativă a USR de desființare a Secției Speciale de anchetare a magistraților, decizia fiind luată cu 10 voturi ”împotrivă”, 8 voturi ”pentru” și un vot nul (al procuroarei generale, Gabriela Scutea).

Foto: Deputatul USR Stelian Ion. Sursa: Inquam Photos / Alexandru Busca

Citește și:

BREAKING: CSM a votat împotriva desființării Secției Speciale. Procurorul general, Gabriela Scutea, a dat vot nul

Cum justifică procurorul general Gabriela Scutea faptul că a dat vot nul la propunerea de desființare a SIIJ: ”Modalitatea în care este formulată propunerea din punct de vedere tehnic necesită multe îmbunătățiri”

Ana Birchall: Este inexplicabil felul în care plenul CSM a înțeles astăzi să sfideze solicitarea majorității românilor/ În forma actuală, SIIJ este o Cooperativă Nufărul de albire a magistraților certați cu legea sau corupți

Predoiu: Voi vota în CSM pentru avizarea proiectului USR de desființare a Secției speciale / Sper că USR a asigurat sprijinul parlamentar pentru acesta, altfel e doar un exercițiu de imagine

Două asociații de magistrați cer CSM ”să aibă, măcar în al doisprezecelea ceas, un rol activ în promovarea unor proiecte legislative vizând desființarea secției speciale”

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

18 comentarii

  1. Poate ai vrut spui ca vom vedea cine sunt continuatorii neomarximului de tip securist.

  2. Stelica o sa ramai cam singur pe acolo 🙂

  3. Buna ziua!Nu plânge USR!!!!Asociațiile judecătorești vor stii sa isi spuna cuvantul privind SIIJ ,daca va fi cazul!!!Nu este profesionist sa te introduci intr-un domeniu pe care nu il stapanesti profesional!!!Lăsati justitiabill sa aiba un cuvant in domeniul lor ,nu doar pe unii răsfățați care militeaza prin piete fara a-si respecta juramantul si obligatiile!!Cei care vor in piață ,nu trebuie sa-i incurce pe cei care vor sa profeseze meseria pentru care s-au pregatit o buna parte din viata!!!!

    • Judecatorii CSM detin controlul in SS prin controlul numirii sefilor si prin controlul comisiei care examineaza dosarele candidatilor la SS. E „cadoul” facut judecatorilor CSM de Tumorel Toader prin ordonanta de urgenta. Acum nu se mai poate da ordonanta, ca cica e neconstitutional.
      Sunt curios daca un viitor parlament schimba procedura de numire a PROCURORILOR SS astfel incat ei sa fie numiti doar de PROCURORII CSM, vor mai fi judecatorii CSM asa de dornici sa pastreza SS? Siiiigur ca da!

    • @Mia Asociațiile magistraților și-au spus deja punctul de vedere: majoritatea au fost de acord cu propunerea de desființare. De ce te faci că nu știi?

  4. Nu doar politicienii au interes in mentinerea sectiei speciale.
    Sa luam situatia de dinainte de Sectia Speciala. Cine avea competenta pe investigarea, declansarea urmaririi penale si trimiterea in judecata? Procurorii, fie DNA, fie instante ordinare. Sper sa nu spun prostii, dar cam asa stiu ca era. Deci, unui magistrat (judecator sau procuror) putea sa-i fie facut dosar si trimitere in judecata de catre procurori.
    Ok, sa luam situatia de acum, cu Sectia Speciala. Cine numeste pe cei din sectia speciala?Sefa CSM o face. Seful CSM e prin cutuma judecator, nu procuror. Cine numeste seful adjunct al SS? Tot seful CSM, judecatorul. Cine face parte din comisia de concurs pentru ceilalti procuriri ai SS? 3 (TREI) judecatori din sectia judecatori CSM si 1 (UN) procuror din sectia procurori CSM.
    Sunt curios, cine a votat pentru mentinerea sectiei, ca n-au spus. PARIU pe o ceapa degerata ca judecatorii din CSM.
    Politicienii nostri au exploatat in interesul lor complexul de superioritate al judecatorilor fata de procurori. judecatorii primesc controlul asupra cine ii judeca pe ei, iar politicienii sunt „menajati” putin, magistratii care le tin isonul sunt promovati iar cei care se impotrivesc sunt haituiti cu plangeri.

  5. E destul de clar ca USR ramane ultimul bastion al democratiei in Romania. E singurul partid care imi merita votul, la fel cum Iohannis a fost singurul candidat la prezidentiale.

    • Eu sper sa se desfiinteze si usr si plus, romanul nu merita sa iasa de sub papucul psd si pnl pe care ii tot voteaza de 30 de ani desi pica pe ei spitalele, nu au autostrazi, li se fura padurile, sunt nevoiti sa dea spaga…etc, nu degeaba tara e la coada europei si nu degeaba va ramane acolo

  6. USR, nu abandonati.
    Acum, Urgent, Răspunderea magistratilor.

  7. Salut !
    Stelica, chibit al tristei intiative, frate, cred ca,
    esti total contra naturii ! Daca, din intamplare, ai si tu un dosar, sa zicem in rem, ca sa nu ai tremurici,
    cam cum ai da-o la intors ? Omule, intelege ca, cea mai daunatoare coruptie, este cea din zona justitiei; demoralizeaza intreaga societate , nu si pe kwj ,care, cu casele si retrocedarile FDG, n-are ( deocamdata) nici o apasare.
    Cine are respect fata de legi, n-are a se teme de aceasta sectie; de ce vrei sa o desfintezi ?
    Dimpotriva, ar trebui, cred eu, sa militezi pentru consolidarea ei, sa elimine pe toti cei care au actionat onafara legii, cu interceptari, protocoale,
    complete de judecata nelegal constituite.
    Tragem la dorti 4 judecsyori,iat al cincilea ,il punem cu mana, castim noi de ce !

  8. Asociatiile alea si-au spus cuvantul anul trecut. Si au zis ca da, sa se desfiinteze. Nu toate, dar nici nu scrie undeva ca trebuie sa fie unanimitate. Iar in privinta legilor nu prea e cum zici tu. Adica dupa tine nici parlamentul nu trebuie sa dea legi. Poate te rezumi la domeniul pe care il stapanesti. E mai sanatos.

  9. Ion Stelian asta de la USR e avocatul care il apara pe RADU MAZARE in fata procurorilor si acum vine sa ne dea lecti de justitie..hai mars …

  10. Nu trist , revoltator si scandalos votul grupului de magistrati , care se afla in continuare la umbra Savonierei si care se opune cu vehementa , desfiintarii instrumentului lor de aparare a clientelei poltice , care baga mana adesea,panala cot in sacul cu bani publici. Rusine ptr. Procurorul General ,care a dovedit indecizie , fapt relevant ptr. cariera de Procuror Sef , intr-o tara in care justitia nu a functionat si nu functioneaza eficient de 30 de ani , fapt ce ne-a adus in acest stadiu de subdezvoltare in numeroase domenii ale vietii sociale si economice. Revoltatoare atitudinea grupului de judectaoare , in frunte cu actualul Sef CSM, care au votat pentru mentinerae acestei emanatii politice numita SSJ.

  11. Mafia siciliana s-a cimentat după principiul „lucrului bine făcut”. Nici cu picamerul n-o demolati.

  12. Bai nene, eu nu mai inteleg nimic. S-a tot spus ca SIIJ a fost infiintata in mod samavolnic, fara acordul CSM. Acum cand CSM nu vrea desfiintarea ei tot nu e bine. Cine are dreptate ? Fara a fi specialist nici pe departe , ca principiu, eu sunt de parere ca trebuie sa se inchida bucla de control. Practic nici un segment al societatii nu poate fi in afara unui control legal, altminteri se transforma intr-un stat in stat, cu puteri discretionare (cam cum e acum CCR). Infractiuni pot fi comise si in sfera justitiei. Care e problema ? ca apare o structura suplimentara ca SIIJ, cand ar putea fi anchetate de parchetele normale ? Ca SIIJ poate fi controlata politic prin ministrul justitiei. Sa explice cineva odata sa intelegem si noi

  13. Da, d-le Stelian Ion e un moment foarte trist. Ca orice alt moment in care reprezentantii unei bresle coboara standardele nepermis si doar pentru a fura / insela.

    Dar democratia e lupta continua, asa ca titi uram nervi si rezistenta de otel, sa o iei de la capat ori de cate ori e nevoie. Dupa cum se vede sustinere ai, mai putin in Sparlament. Dar o vom schimba si pe asta, la alegeri.

  14. Buna ziua!Tocmai asta este problema!SIIJ se subordonează CSM care,este aleasa prin votul asociațiilor judecătorești și de procurori(considerati tot magistrați!!,cu toate că ,din mintea mea ar trebui puși la același nivel cu avocații tinand cont ca ei ar trebui să dovedească drepturile victimei sau paratului în timp ce avocații ,reprezintă reclamantul sau partea vatamatoare dar,asta este o altă discuție!!).Pentru ca nu sunt numiti politic încurcă, chiar mai rau decat ccr!!De aceea vrea Predoiu si Stelian(aparatorul lui Mazare!!!ce socant,tinand cont de conjunctura!!un usr-ist a fost avocatul unui ex-psd-ist) desfiintarea SIIIJ!!In loc sa imbunatateasca activitatea astfel încât să nu mai fie discutii despre corectitudinea justitiei!! Dar, tot usr care vrea reducerea aparatului bugetar,la acest moment a initiat majorarea acestui aparat prin crearea dna-ului padurilor cu toate ca…exista DNA!O fi greu sa specializeze cativa dintre ei in masurarea sterilor sau cubajul lemnelor???Nu cred,sunt baieti deștepți, au dovedit-o cu numarul de procese!!