
Stelian Ion: Lupta împotriva corupției și a criminalității tinde să devină neconstitutională, prin decizia unor judecători care nu s-au desprins de politicienii care i-au numit la CCR. Necesitatea unei reforme cu privire la Curtea Constituțională este din ce în ce mai mare
Ministrul Justiției, Stelian Ion, critică decizia Curții Constituționale pe legea care scădea vechimea necesară procurorilor DNA și DIICOT și afirmă că „lupta împotriva corupției și a criminalității tinde să devină neconstitutională, prin decizia unor judecători care nu s-au desprins de politicienii care i-au numit la CCR”. Ministrul Justiției susține că necesitatea unei reforme cu privire la Curtea Constituțională este din ce în ce mai mare.
„Curtea Constituțională a mai dat astăzi o lovitură DNA și DIICOT, adică luptei împotriva corupției și a criminalității organizate. CCR nu a ținut cont de opinia celor care știu cel mai bine care este situația în parchete și a ignorat argumentele DNA și DIICOT, susținute, de asemenea, de mai multe asociații ale magistraților și de Secția de procurori a CSM. Pe fondul deficitului de personal deja existent din DNA și DIICOT, decizia CCR închide ușa pentru procurorii mai tineri, bine pregătiți profesional, dar care nu îndeplinesc cerința de 10 ani vechime, impusă de ministrul PSD Florin Iordache”, scrie Stelian Ion pe pagina sa de Facebook.
Ministrul Justiției subliniază că „a repara ceea ce a stricat PSD și a dus la blocaje în activitatea parchetelor este neconstituțional. A face reformă în justiție și a le asigura unităților de parchet condițiile și personal pentru a-și desfășura activitatea în mod optim devine neconstituțional”.
„Lupta împotriva corupției și a criminalității tinde să devină neconstitutională, prin decizia unor judecători care nu s-au desprins de politicienii care i-au numit la CCR”, adaugă Stelian Ion.
Acesta precizează că activitatea procurorilor care în prezent lucrează la DNA și DIICOT nu trebuie afectată, iar Ministerul Justiției analizează soluțiile pentru ca, pe viitor, aceste structuri care anchetează faptele de corupție și criminalitatea organizată să fie întărite.
„După motivarea deciziei CCR, Ministerul Justiției va propune modificarea legislației astfel încât aceste unități de parchet și sistemul de justiție în general să funcționeze în mod optim. Legile justiției aflate în lucru la Ministerul Justiției vor oferi soluțiile ca lupta anticorupție să continue și garanțiile de independență pentru judecători și procurori. În același timp, necesitatea unei reforme cu privire la Curtea Constituțională este din ce în ce mai mare. CCR are nevoie de o reformă reală și de judecători cu viziune europeană și cu respect pentru funcționarea statului de drept. Vom repara ce a stricat PSD, oricâte piedici ni se pun!”, încheie Stelian Ion.
Sursa Foto: Inquam Photos/ Autor: Sabin Cîrstoveanu
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
41 comentarii