Stelian Ion (USR): PSD face un fake news de tip mafiot/ Mircea Titus Dobre, PRO România (ex-PSD): Totul este la fel ca înainte, depinde doar până unde se merge
Stelian Ion, deputat USR, și Mircea Titus Dobre, deputat Pro România și fost ministru al Turismului în Guvernul Tudose, au fost prezenți, luni seară, la Digi24, acolo unde au dezbătut pe marginea fake news-ului în cascadă rostogolit de PSD în ultima perioadă. Stelian Ion a vorbit despre ”un fake news de tip mafiot”, în timp ce Mircea Titus Dobre a spus că ”nimic nu diferă față de alți ani”, ci că depinde doar ”până unde se merge”:
”Asistăm la un fake-news de tip mafiot. E un fals grosolan și sper ce cei care au făcut asta să plătească (…) Trebuie contrabalansate aceste atacuri în sensul în care noi cei de la USR și PLUS am ieșit și am spus că noi chemăm oamenii la vot, nu îi îndemnăm să boicoteze și, mai mult decât atât, le-am spus să voteze cu Klaus Iohannis. Cu toții am avut asemenea luări de poziție și electoratul vede aceste lucru, iar celor de la PSD li se vor întoarce înapoi aceste lucruri”, a declarat Stelian Ion, luni seara, la Digi24.
Mircea Titus Dobre, fost ministru al Turismului în Guvernul Tudose a declarat că, de fapt, campania PSD nu diferă mult față de anii precedenți și că depinde ”doar până unde se merge”:
”Fac campanie electorală din 2000. Totul este la fel ca înainte, depinde până unde se merge (…) Trebuie să se înțeleagă faptul că unele lucruri nu se spun nici măcar la nervi (referitor la declarația Liei Olguța Vasilescu despre ”Klaus Iohannis, șef la lagăre”, n.red.)”, a declarat Mircea Titus Dobre.
sursa foto: Inquam Photos/ Alexandru Busca
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
15 comentarii