G4Media.ro

Stelian Ion: Vom vedea marţi fie cum pesediştii se „îmbolnăvesc” subit sau…

sursa foto: G4Media.ro

Stelian Ion: Vom vedea marţi fie cum pesediştii se „îmbolnăvesc” subit sau se rătăcesc, fie cum Florin Cîţu pleacă din Palatul Victoria

Stelian Ion a afirmat că PSD a făcut din nou blat cu PNL în şedinţa Birourilor permanente reunite când a blocat moţiunea de cenzură a USR PLUS şi AUR, cu argumente aberante care sfidează Constituţia şi bunul-simţ. Referitor la moţiunea social-democraţilor care urmează să fie votată marţea viitoare, în plen reunit, fostul ministru al Justiţiei a spus că „vom vedea marţi fie cum pesediştii se „îmbolnăvesc” subit sau se rătăcesc şi nu mai nimeresc drumul spre Parlament, fie cum Florin Cîţu pleacă din Palatul Victoria lăsând în urma sa numai dezamăgire şi dâre useliste pestilenţiale”.

„Premierul Florin Cîţu are de explicat cum de campania de vaccinare a fost „un succes” şi în urma acestui succes avem astăzi un record de infectări, peste 11.000. Iresponsabilitatea premierul Cîţu, care a fost ocupat luni de zile să tragă sfori pentru a fi votat preşedinte de partid la un congres aranjat, ne-a adus în această situaţie. Şi pentru asta, Florin Cîţu trebuie să plece din fruntea Guvernului. În birourile permanente reunite ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, peneliştii lui Cîtu au făcut astăzi un nou blat cu pesediştii lui Ciolacu pentru a continua blocarea moţiunii depuse de noi. Cu argumente aberante, sfidând Constituţia şi bunul-simţ, peneliştii din echipa câştigătoare şi pesediştii îi mai dau o gură de oxigen premierului deja ilegitim. Au votat cot la cot blocarea moţiunii noastre şi au stabilit calendarul pentru moţiunea PSD. O nouă combinaţie între PNL şi PSD! Dar nu ne lăsăm. Chiar şi aşa, vom vota orice moţiune prin care să scăpăm de acest personaj toxic care îşi bate joc de o ţară întreagă”, a scris Stelian Ion, marţi pe Facebook.

El a adăugat că „vom vedea marţi fie cum pesediştii se „îmbolnăvesc” subit sau se rătăcesc şi nu mai nimeresc drumul spre Parlament, fie cum Florin Cîţu pleacă din Palatul Victoria lăsând în urma sa numai dezamăgire şi dâre useliste pestilenţiale”.

Birourile permanente reunite ale Camerei Deputaţilor şi Senatului au decis ca moţiunea de cenzură a PSD intitulată „Stop sărăciei, scumpirilor şi penalilor! Jos Guvernul Cîţu” să fie citită într-un plen reunit joi, de la ora 14.00, şi votată în cel de marţea viitoare, de la ora 12.00, a anunţat Anca Dragu. Întrebată dacă ar merge USR PLUS ar merge la anticipate, preşedinta Senatului a precizat că „toate opţiunile sunt pe masă”.

Ulterior deciziei conducerii Parlamentului, liderul PSD Marcel Ciolacu a spus că „Guvernul Cîţu va pleca acasă aşa cum am promis”. Premierul Florin Cîţu a declarat că în continuarea PNL îi aşteaptă pe cei de la USR PLUS la masa discuţiile, însă atunci când aceştia vor vota o moţiune de cenzură alături de PSD sau AUR, atunci liberalii nu vor mai negocia cu ei. Preşedintele formaţiunii a adăugat că PNL rămâne ferm în susţinerea preşedintelui Klaus Iohannis şi a şefului Guvernului.

sursa: News.ro, sursa foto: G4Media.ro

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

2 comentarii

  1. Nea Marcel!
    „aşa cum am promis” ???

    Pai ce faci, ne scoti ochii cu 254 voturi de vreo 2 luni, si acum o depui cu numai 157, pe care le tineai in portbagaj.

    Cred ca „promisiunea” era sa le mai tii in portbagaj, sau sa pierzi cheia.
    Macar ai pus si cateva semnaturi scanate, sa o trimitem la CCR pentru 2-3 luni?
    Ce se intampla? S-a imbonavit contactul, si ai inceput sa vii cu idei proprii?
    Nu se face asa ceva.

  2. Maine vom vedea daca va ploua sau daca va fi vreme buna.