G4Media.ro

STENOGRAME Cum a negociat primarul din Mioveni cu directorul general al poliției…

Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media

STENOGRAME Cum a negociat primarul din Mioveni cu directorul general al poliției locale Pitești angajarea fiicei acestuia la spitalul orășenesc / ”Domnul primar, în afară de ăia 10.000 care vi i-am dat, eu vă mai dau încă 20.000”

G4Media.ro prezintă stenogramele din referatul de arestare din care rezultă că primarul din Mioveni, Ion Georgescu negocia cu directorul general al poliției locale Pitești angajarea fiicei acestia, Nicolae Sînziana-Alina, la spitalul orășenesc. ”Domnul primar, în afară de ăia 10.000 care vi i-am dat, eu vă mai dau încă 20.000”, îi spune la un moment dat directorul general al poliției. Procurorii DNA au surprins în înregistrări și momentul în care primarul din Mioveni îi returnează cei 10.000 de euro directorului poliției locale Pitești din cauză că nu a reușit să-i angajeze fiica la spital.

”NICOLAE VALERICĂ: Pot să mă uit, sau… ? Da, sunt toți banii, 5 o dată, 5 o dată, 10 mii.
NICOLAE VALERICĂ: Îmi pare rău că s-a ajuns aici, trebuia să… să ne înțelegem de la început.
GEORGESCU ION: <oftează> Viața merge înainte și om vedea.”, se arată în referatul de arestare al procurorilor DNA.

”În momentul în care au apărut ofițerii de poliție, punga cu cei 10.000 euro se afla în posesia numitului Nicolae Valerică. Dacă știam că denunțul a fost formulat de numitul Nicolae Valerică le-aș fi spus ofițerilor de poliție că a venit să mă mituiască. ” (s.n.), spune primarul într-o altă înregistrare realizată de procurori, care îl acuză pe primar de atitudine nesinceră.

”Cu ocazia audierii în calitate de suspect, Georgescu Ion a susținut că cei 10.000 de euro restituiți în data de 04.10.2023 lui Nicolae Valerică reprezintă restituirea unui împrumut acordat anterior de cel din urmă, însă acest aspect este în contradicție totală cu probatoriul administrat în cauză, în condițiile în care, cu ocazia audierilor Nicolae Valerică a susținut că cei 10.000 de euro reprezintă o parte din suma de 30.000 de euro pe care Georgescu Ion o acceptase pentru a interveni pe lângă persoanele cu funcții de conducere din cadrul Spitalului orășenesc Mioveni pentru a o încadra pe Nicolae Sînziana-Alina – fiica lui Nicolae Valerică, în funcția de medic chirurgie generală la această unitate medicală, aspect care se coroborează cu procesele verbale de redate a discuțiilor în mediu ambiental, în care cei doi vorbesc despre suma de 10.000 euro dată în scopul indicat de Nicolae Valerică și nu în scopul indicat de Georgescu Ion, respectiv cu titlu de împrumut”, se mai arată în referatul procurorilor.

Primarul oraşului Mioveni, Ion Georgescu, reţinut pentru trafic de influenţă, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile. Decizia instanţei poate fi contestată în termen de 48 de ore de la pronunţare. DNA a anunţat, joi, că Ion Georgescu a fost reţinut pentru comiterea infracţiunii de trafic de influenţă.

Redăm mai jos fragmente relevante din negocierea dintre cei doi

Astfel, cu ocazia întâlnirii din data de 24.06.2023, cei doi discută, printre altele, următoarele aspecte relevante în raport de activitatea ilicită reținută în sarcina inculpatului Georgescu Ion:
”NICOLAE VALERICĂ: Să trăiți! Am onoarea!
GEORGESCU ION: Eu nu rămân dator la tălică.
NICOLAE VALERICĂ: Păi eu am înțeles.
GEORGESCU ION: Lasă-mă puțin că am eu niște probleme. Nu rămân. August , septembrie mă… nu rămân dator.
NICOLAE VALERICĂ: Domnu’ primar, credeți-mă eu am ..am venit pentru fata mea, ca să mă rezolvați. Eu nu.. nu înțeleg de ce nu ați încercat să mă ajutați.
GEORGESCU ION: Cum n-am încercat să…
NICOLAE VALERICĂ: Păi ascultați-mă. Oamenii ăia când m-ați dus acolo la director ,,neinteligibil” au zis că peste un an.
GEORGESCU ION: Matale.. Matale te-ai supărat. Ă.. matale ai dus-o la militar (n.n. Spitalul Militar). Matale ai zis că nu poate lucra cu Iacobescu. Cum adică nu..! Eu, eu .. eu cred că matale le-ai răstălmăcit mai mult decât fata din discuția care te-am lăsat că dintr-o dată ai avut.. Eu nu contest calitățile lu Iacobescu, că nu-l cunosc așa bine, dar discuția care zici matale că el are o adversitate că îi ia fata locul sau așa ceva. Păi în primul rând că nu are cum, că e treaba de vechime de 5 ani de zile. Doi, ăsta oricum pleacă. Este la ultimul … neinteligibil.
NICOLAE VALERICĂ: El se referea la postul de medic chirurg, nu la cel de director economic, că n-are ea nevoie de așa ceva.
GEORGESCU ION: E nu cred ..
NICOLAE VALERICĂ: E!
GEORGESCU ION: Păi, el este director economic.
NICOLAE VALERICĂ: Nu, medical.
GEORGESCU ION: Ă.. chirurg și el profesează o juma de normă.
NICOLAE VALERICĂ: Știu, mi-ați zis dumneavoastră. Da.
GEORGESCU ION: El intră la anumite operații cu Potecă. Ăștia așa zic.
NICOLAE VALERICĂ: Am înțeles, Da. Domnu’ primar, ea oricum …eu vream să o ad..să..să vină încoa.. Ascultați-mă!
GEORGESCU ION: Acuma e mult mai ușor de luat.
NICOLAE VALERICĂ: Ascultați-mă! Acuma ea a luat la Costești, nu mai trebuie să mai susțină examenul.
GEORGESCU ION: Este mult mai ușor de luat acuma, ea. Că o poți lua prin transfer.
NICOLAE VALERICĂ: Prin transfer, asta e.
GEORGESCU ION: E!
NICOLAE VALERICĂ: Acuma, n-am telefonul, n-aveți telefonul la dumneavoastră. Spuneți-mi!
GEORGESCU ION: Păi tu vrei să o iei?
NICOLAE VALERICĂ: Să vin prin transfer la dumneavoastră.
GEORGESCU ION: Chiar vrei să o aduci ?
NICOLAE VALERICĂ: Da. Spuneți-mi!
GEORGESCU ION: Păi, da de ce nu..
NICOLAE VALERICĂ: Ziceți. N-a fost mai ușor așa. Eu la asta la varianta asta m-am gândit, să nu vă fac nici lu’ dumneavoastră probleme, nici eu să n-am probleme și eu zic ..
GEORGESCU ION: Deocamdată, știi prea bine că la bugetari și la spital și la învățământ posturile sunt blocate.
NICOLAE VALERICĂ: Sunt blocate, da.
GEORGESCU ION: Bun. Știi că ți-am spus de atuncea că eu trebuie să creez niște ă.. niște posturi.
NICOLAE VALERICĂ: Corect.
GEORGESCU ION: Noi suntem în perioada .. acuma probabil că în august sau în septembrie .., ți-am spus că noi am lucrat pe organigrama spitalului vechi.
NICOLAE VALERICĂ: Corect.
GEORGESCU ION: Acuma se lucrează la organigrama, după ce am luat acreditarea nouă, că a venit acea echipă.. se lucrează.. fetele mele și cu spitalul, se lucrează la organigrama nouă pe secțiile care le am și secțiile, care unele trebuia să le deschid și nu mai vor. Spre exemplu în locul nu știu care secție vor oncologie acuma, secție. Ă, deci mai devreme de ianuarie nu pot.
NICOLAE VALERICĂ: La anul, la anul
GEORGESCU ION: Da.
NICOLAE VALERICĂ: Acuma….
GEORGESCU ION: Ianuarie, februarie, pot să o iau.
NICOLAE VALERICĂ: Bun.
GEORGESCU ION: Este posibil, dacă ăștia deblochează posturile, este posibil, cel puțin pe chirurgie, care este secție înființată, să pot și în toamnă.
NICOLAE VALERICĂ: Îhî!
GEORGESCU ION: Dar, nu vreau să mai zic ceva că le răstălmăcești și după aia zici ,,Domne ă..n-ai vrut ă..”,
NICOLAE VALERICĂ: Nu le-am răstălmăcit, am zis că în primul rând că am văzut că e și foarte aglomerat la dumneavoastră la spital. A fost mult mai ușor aici, a fost mult mai ușor aici, credeți-mă! Ea are…
GEORGESCU ION: Deci, la medici nu-i prea mare înghesuială.
NICOLAE VALERICĂ: Ba e. E că…
GEORGESCU ION: Nu-i prea mare înghesuială la Mioveni, înghesuiala mare a fost pe infirmiere și pe asistente.
NICOLAE VALERICĂ: Da nu știu eu, vă da-ți seama cu nu știu eu.
GEORGESCU ION: Au fost 30, 40 .. când i-am dus la Universitate nu…
NICOLAE VALERICĂ: Aveți telefonul la dumneavoastră? Ascultați-mă!
GEORGESCU ION: Nu eu am anunțat SRI-ul ?
NICOLAE VALERICĂ: Da, știu. Domnul primar, în afară de ăia 10.000 care vi i-am dat, eu vă mai dau încă 20.000.
GEORGESCU ION: Du-te domne de aici.
NICOLAE VALERICĂ: Deci, ascultați-mă! Păi ca să poți să facem transferul ăla domne’.. Deci, ascultați-mă!
GEORGESCU ION: Eu sunt acum.. Eu sunt cu zilele orașului.
NICOLAE VALERICĂ: Am înțeles.
GEORGESCU ION: Ăăă.. pă 7, 8, vii ca să vorbim.
NICOLAE VALERICĂ: 7, 8 care ? Acuma luna iulie ?
GEORGESCU ION: Iulie, vii pentru că fetele mele lucrează la raport.
NICOLAE VALERICĂ: Îhî!
GEORGESCU ION: Deci, ca și la Pitești, unitatea de management și vis a vis de organigrama, vis a vis de posturi, vis a vis de ce e la spital, de aici se face .
NICOLAE VALERICĂ: Am înșeles.
GEORGESCU ION: Am aici două fete.
NICOLAE VALERICĂ: Îhî!
GEORGESCU ION: Care ele fac raportul. Mi se pare că mai am un set al fetei pentru înființarea unui medic chirurg ,,neinteligibil”.
NICOLAE VALERICĂ: Deci, pe 7 sau 8, sau mai târziu, când spuneți dumneavoastră. ” (s.n.)

Astfel, cu ocazia întâlnirii din data de 22.07.2023, cei doi discută, printre altele, următoarele aspecte relevante în raport de activitatea ilicită reținută în sarcina inculpatului Georgescu Ion:
” GEORGESCU ION: Nu mi-am dat seama …Plec la o nuntă. Ce s-a întâmplat ?
NICOLAE VALERICĂ: Mai reușim, mai avem vreun post pentru fată, ca să o transfer aicea? Eu v-am spus de la început.
GEORGESCU ION: Păi, da eu nu ți-am spus că nu pot mai devreme de septembrie, octombrie.
NICOLAE VALERICĂ: Deci septembrie, octombrie.
GEORGESCU ION: Pentru că ei sunt în perioada .. deci ei au făcut foarte multe modificări de la întâi ianuarie la șase ianuarie și cei de la DS de la minister..Că până acuma organigramele le.. ăă.. aproba DSP-ul și a venit o circulară acum o lună de zile că să treacă prin Consiliul local și toate organigramele care au fost pe perioada Covid-ului. Până la întâi a șasea 2023, trebuie să meargă la avizat la ei la minister. Și organigrama spitalului este pe septembrie pe ordinea de zi, iar după aia mă duc cu ea la avizat… Deci mai mult octombrie.
NICOLAE VALERICĂ: Octombrie-noiembrie.
GEORGESCU ION: Ți-am promis că te ajut.
NICOLAE VALERICĂ: Gata, am înțeles.
GEORGESCU ION: …că o iau prin transfer. Deci, la ora actuală nu pot pentru că …. ăăă ne-am anga.. ei au făcut niște modificări și nu trebuia să i le aprob fără consiliul local și fără viza .ăă.. DSP –ului.
NICOLAE VALERICĂ: Am înțeles. Eu v-am spus dumneavoastră, ea e la Costești acuma. ” (s.n.)

Astfel, cu ocazia întâlnirii din data de 30.09.2023, cei doi discută, printre altele, următoarele aspecte relevante în raport de activitatea ilicită reținută în sarcina inculpatului Georgescu Ion:

„NICOLAE VALERICĂ: Deci, domn primar… Deci, hai să ne înțelegem acuma… deci, noi doi când am discutat atunci la început…dacă pot să vorbesc direct, dacă nu îmi spuneți și nu vorbesc. Noi doi când am vorbit, discuția între mine și dumneavoastră, eu am spus așa….dacă mai țineți minte. Dacă nu, îmi spuneți…
GEORGESCU ION: Matale spui și eu…
NICOLAE VALERICĂ: Deci, țineți minte că noi doi când am venit la dumnea și am zis: ”Domnu’ primar, ce mă costă eu…spuneți și eu….e copilu’ meu și eu rezolv.” Nu știu dacă vă aduceți aminte de discuția….
n.n. – La această afirmație Georgescu Ion are o reacție fizică /comportamentală, respectiv dă din cap în semn de aprobare.
GEORGESCU ION: Zii !
NICOLAE VALERICĂ: Bun. Eram la dumneavoastră în cabinet și am discutat și la un moment dat eu… eu am zis așa: ”Domne, m-am documentat și eu, p-aici prin zonă, pe la toate spitalele, și în general…” v-am dat un exemplu’ la unu la București care și-a făcut transferu’ i s-a cerut o sumă de bani!” Și eu v-am întrebat: ”Domnu’ primar, spuneți-mi dumneavoastră….”
GEORGESCU ION: Și eu am zis da?
NICOLAE VALERICĂ: Ascultați-mă! Dacă vreți să mă înțelegeți. Prima dată dumneavoastră mi-ați spus așa: ”Bă, nu-ți spun acuma, suntem cunoștințe de peste 30 de ani… ”
GEORGESCU ION: Da. (n.n. Aprobă din cap)
NICOLAE VALERICĂ: ”…. lasă-mă să vorbim!” Ne-am mai întâlnit după aceea a doua oară și eu am spus așa: ”Domnu’ primar…” Pot să spun?
GEORGESCU ION: În viața vieților mele eu nu am cerut la cineva.
NICOLAE VALERICĂ: Păi, nu. Ascultați-mă!
GEORGESCU ION: În viața vieților mele.
NICOLAE VALERICĂ: Nu, ascultați-mă! Eu am spus așa…
GEORGESCU ION: Am multe defecte….dar nu…(neinteligibil)
NICOLAE VALERICĂ: Nu, ascultați-mă! Eu vă spun doar atât: ”Domnu’ primar, este bine 30.000 de euro?” Dumneavoastră ați zis…ați dat din cap în sensul că da și eu atunci în decembrie am venit și v-am dat ăia 10.000 de euro. Și diferența am zis….”când rezolvăm v-aduc diferența de 20.000”.
n.n. – La această afirmație Georgescu Ion nu are nici o reacție fizică /comportamentală.
NICOLAE VALERICĂ: Deci, rugămintea mea…dacă considerați că este valabilă oferta mea, eu vin și vă aduc și diferența.
n.n. – La această afirmație Georgescu Ion dă din cap în semn că ”NU”
GEORGESCU ION: Dacă considerați că nu se mai poate….
n.n. – La această afirmație dă Georgescu Ion din cap în semn că ”NU”
NICOLAE VALERICĂ: …dacă considerați că nu se mai poate…nu mai vin și cu asta-basta.
GEORGESCU ION: Vrei să vii…vii…mă suni marți la 12 pentru miercuri și joi. Dacă nu, îmi spui și nicio problemă.
NICOLAE VALERICĂ: Păi, dacă nu…dacă o considerați că se poate….
GEORGESCU ION: Nu, te convingi matale marți. Ă, miercuri sau joi. Și matale iei hotărârea miercuri sau joi.
NICOLAE VALERICĂ: Bine, gata. Am înțeles.
GEORGESCU ION: Nu-i mai bine așa?
NICOLAE VALERICĂ: Bine, domn primar.
GEORGESCU ION: S-o iei, matale.
NICOLAE VALERICĂ: Bine, am înțeles. Să trăiți! O seară frumoasă vă doresc! ” (s.n.)

În condițiile în care Georgescu Ion nu își onora promisiunea, văzând și faptul că în perioada aprilie-mai 2023 la nivelul Spitalului orășenesc Mioveni a fost derulată o procedură de ocupare a unei funcții de medic specialist chirurgie generală, aceasta fiind funcția vizată de pentru fiica lui Nicolae Valerică, acesta și-a arătat neîncrederea în finalizarea demersurilor promise de Georgescu Ion

referitoare la încadrarea lui Nicolae Sînziana-Alina la Spitalul orășenesc Mioveni.
În acest context, Georgescu Ion l-a asigurat pe Nicolae Valerică de faptul că va onora partea de înțelegere și că Nicolae Sînziana-Alina va fi încadrată la Spitalul orășenesc Mioveni în cursul anului 2024, totodată, arătându-se dispus să îi restituie suma de bani primită pentru a obține încadrarea acesteia la unitatea medicală.
În acest sens sunt relevante inclusiv discuțiile purtate de cei doi în mediu ambiental în data de 30.09.2023, mai sus arătate.

Văzând că Nicolae Valerică era nemulțumit că Nicolae Sînziana-Alina nu fusese încă încadrată la Spitalul orășenesc Mioveni și că încadrarea era amânată pentru anul 2024, Georgescu Ion l-a chemat pe Nicolae Valerică în data de 04.10.2023, după terminarea programului de lucru, la sediul Primăriei orașului Mioveni unde i-a restituit suma de 10.000 euro primită anterior de la Nicolae Valerică în modalitatea și scopul mai sus arătate.

Restituirea sumei de 10.000 euro a fost constatată în mod direct de către organele de urmărire penală.

Astfel, cu ocazia întâlnirii din data de 04.10.2023, cei doi discută, printre altele, următoarele aspecte relevante în raport de activitatea ilicită reținută în sarcina inculpatului Georgescu Ion:
” NICOLAE VALERICĂ:Ce ziceți?
GEORGESCU ION: Eu o săptămână am fost plecat. Fără să-și dea seama, a semnat viceprimaru`
NICOLAE VALERICĂ: Asta e aia care v-am spus că a scos atunci.
GEORGESCU ION: Aia e, am verificat-o a doua zi.
NICOLAE VALERICĂ:Mi-a scos-o fata, Sânziana.
GEORGESCU ION: Da` de ce nu s-a înscris atunci?
NICOLAE VALERICĂ: Păi da` nici n-am știut domne, eu am văzut ultima…
GEORGESCU ION: Păi nici n-am știu, domne, eu am fost o săptămână plecat la curs.
NICOLAE VALERICĂ:Asta e, acum….
GEORGESCU ION: Care este, ă…valoarea împrumutului?
NICOLAE VALERICĂ: Păi, î… în decembrie v-am dat 10 mii de euro, < moment în care Georgescu Ion dă din cap în semn afirmativ> în contul la ce discutasem noi
GEORGESCU ION: < se ridică de pe scaun> Nu m-am așteptat că trebuie să plec la București cu ăla bătrânu`, îl transfer acuma.
NICOLAE VALERICĂ: Am înțeles, da.
GEORGESCU ION: <Revine și se așază pe scaun>
NICOLAE VALERICĂ: Pot să mă uit, sau… ? Da, sunt toți banii, 5 o dată, 5 o dată, 10 mii.
NICOLAE VALERICĂ: Îmi pare rău că s-a ajuns aici, trebuia să… să ne înțelegem de la început.
GEORGESCU ION: <oftează> Viața merge înainte și om vedea.”

Cu ocazia audierii în calitate de suspect, Georgescu Ion a susținut că cei 10.000 de euro restituiți în data de 04.10.2023 lui Nicolae Valerică reprezintă restituirea unui împrumut acordat anterior de cel din urmă, însă acest aspect este în contradicție totală cu probatoriul administrat în cauză, în condițiile în care, cu ocazia audierilor Nicolae Valerică a susținut că cei 10.000 de euro reprezintă o parte din suma de 30.000 de euro pe care Georgescu Ion o acceptase pentru a interveni pe lângă persoanele cu funcții de conducere din cadrul Spitalului orășenesc Mioveni pentru a o încadra pe Nicolae Sînziana-Alina – fiica lui Nicolae Valerică, în funcția de medic chirurgie generală la această unitate medicală, aspect care se coroborează cu procesele verbale de redate a discuțiilor în mediu ambiental, în care cei doi vorbesc despre suma de 10.000 euro dată în scopul indicat de Nicolae Valerică și nu în scopul indicat de Georgescu Ion, respectiv cu titlu de împrumut.
De altfel, Georgescu Ion a arătat că:

  • ”În momentul în care au apărut ofițerii de poliție, punga cu cei 10.000 euro se afla în posesia numitului Nicolae Valerică.
    Dacă știam că denunțul a fost formulat de numitul Nicolae Valerică le-aș fi spus ofițerilor de poliție că a venit să mă mituiască. ” (s.n.)

Atitudinea nesinceră a lui Georgescu Ion rezultă inclusiv din aspectele invocate de către acesta cu ocazia audierii ca suspect referitoare la împrejurările în care Nicolae Valerică ar fi solicitat sprijinul lui Georgescu Ion, acesta arătând:

  • ”În urmă cu o săptămână, numitul Nicolae Valerică mi-a sugerat să-l ajut cu fiica lui pentru a ajunge la spitalul Mioveni, iar eu i-am spus că nu am făcut în viața mea așa ceva, nu fac și să fie om serios.”

în condițiile în care din probatoriul administrat a rezultat că între cei doi au fost discuții încă din anul 2022 referitoare la posibila încadrare a fiicei lui Nicolae Valerică la Spitalul orășenesc Mioveni, Georgescu Ion a efectuat încă din anul 2022 demersuri efective pentru a pune în legătură pe Nicolae Valerică și fiica acestuia cu cei din cadrul unității medicale sus menționate, inclusiv cu cei din conducere, ca urmare a intervențiilor sale Nicolae Sînziana-Alina a asistat inclusiv la intervenții / proceduri medicale derulate în spital, iar la discuțiile înregistrate în cadrul dosarului penal Georgescu Ion dă detalii concrete referitoare la o parte din activitățile făcute și își manifestă disponibilitatea de a interveni pentru ca Nicolae Sînziana-Alina să fie transferată de la Spitalul Costești la Spitalul orășenesc Mioveni

Citește și

SURSE Cine e denunțătorul primarului din Mioveni: Nicolae Valerică, șeful Poliției Locale Pitești, prieten de 30 de ani cu edilul Ion Georgescu / Primarul susține că a restituit un împrumut

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

7 comentarii

  1. Deci ca sa te angajezi ca si chirurg trebuie sa dai 30000€ spaga?

  2. Acu, pe astia doi ii cred semianalfabeti. Da si aia care transcriu stenogramele?

  3. Ce nu inteleg eu este de ce nu este arestat si cel care a insistat sa mituiasca pentru fata lui? Famiglia, draga de ea este inca o argumentatie in sportul romanesc nepotism, matusutism, etc. Acum s-a suparat si a denuntat.

    • … adica, vorbim de ”directorul general al poliției locale Pitești” si sute de mii de lei! Este un sarpe cu doua capete si trebuie taiate amandoua. Dar in fine, nu intelegem noi prea multe din aceste texte, din acest caz si nici de cum functioneaza justitia in Romania.

  4. Se mai miră cineva de ce tot mai mulțu medici sunt șpăgari?! Așa vrea mafia roșie cu epoleți să-i țină sub papuc, la ordin, datori pe toți funcționarii publici. Depolitizarea tuturor instituțiilor publice și limitarea la un singurt mandat pentru funcțiile de conducere sunt singurele șanse de îmbunătățire a vieții sociale din țara eșuată voit.