G4Media.ro

STENOGRAME Cum a oprit omul lui Liviu Dragnea controlul Curții de Conturi…

sursa foto: Inquam Photos/ Octav Ganea

STENOGRAME Cum a oprit omul lui Liviu Dragnea controlul Curții de Conturi privind achiziția navelor Ministerului Transporturilor, la cererea unui om de afaceri: ”Nu putem să lăsăm două pițipoance să facă ce vor”

Bogdan Stan, fost șef ANAF în Guvernul PSD și actual consilier la Curtea de Conturi, i-a cerut, în luna martie, șefului Curții de Conturi din Constanța, Ioan Bobe, să tempereze un control la firma de la care Agenția Română pentru Salvarea Vieților Omenești pe Mare (ARSVOM) ar fi cumpărat două nave la suprapreț, rezultă din stenogramele unor interceptări consultate de G4Media.ro.

Controlul era efectuat de două angajate de la Curtea de Conturi, despre care un om de afaceri implicat în tranzacție a spus: ”Nu putem să lăsăm două pițipoance să facă ce vor”. Bogdan Stan trecea în timpul guvernării PSD om de bază al lui Liviu Dragnea în perioada în care acesta conducea de facto Guvernul României

  • Bogdan Stan a respins apelul reporterului G4Media și nu a răspuns la mesajul adresat, iar Ioan Bobe a spus că va reveni cu un telefon ulterior, fiing angajat într-o activitate.

Stenogramele apar în propunerea de arestare trimisă de procurorii DNA la Tribunalul Constanța.

Stenogramele redau și discuțiile dintre Daniel Manole (șeful ARSVOM) și omul de afaceri Ion Macovei, care, conform anchetatorilor, intermedia prin activități fictive tranzacțiile navelor la suprapreț. Manole a fost revocat din funcție după ce a fost plasat în arest la domiciliu pentru luare de mită în această speță.

Discuțiile dintre cei doi arată că Macovei era speriat de controlul a două angajate ale Curții de Conturi Constanța care ceruseră contractul de achiziție dintre firma intermediară a lui Macovei și SC Suzsi SRL, firma care câștigase licitația cu Ministerul Transporturilor.

Macovei le numește pe cele două femei ”pițipoance” și spune despre acestea că ”alea au luat-o razna”. Afaceristul îi cere directorului din Ministerul Transporturilor să intervină la șefii Curților de Conturi din Constanța și București pentru a opri controlul celor două angajate.

Discuție de la 1 martie 2021:

Manole Daniel.: Alea au luat-o razna, adică deja îmi cer contractul lui Suzsi, cine mai … Contractul lui Suzsi cu șantierul, cu cine mai are el contract, ordinele de plată pe care …
Macovei Ion.: Bine, eu cred că ar trebui să, să, să vorbești cu omul ăla. Du-te mâine și vorbește cu el și, dacă nu, să găsim soluție. În situația asta vorbim în fiecare zi și nu se întâmplă nicio chestie. Și cu cât vorbim mai mult, e o prostie.
M.D.: O să trec mâine dimineață să vorbesc cu el …
M.I.: Păi nu, du-te și spune-i și spune-i: domle, dacă considerați că se poate, dacă nu este … Adică poți să ceri și sfatul lui, trebuie să vină și de la București de la cutărescu către ăl cel mare? Adică să ceri un sfat de la el. Dacă-ți spune sfatul, așa da, nu mai avem … Eu așa m-am gândit de dimineață. Adică nu putem să lăsăm două pițicancă (exprimarea a fost redată așa cum apare în stenongrame, n.red.) să facă pițicancăle (așa apar în stenograme, n.red.) ce vor ei.

A doua zi:

M.I.: Consideră problema … Consideră problema rezolvată că știa despre ce este problema și omul care îl are el în subordine, aici, în București, a zis că sună și mâine ne vedem cu el și aș dori ca mâine să văd … Să-mi spui dacă e ceva schimbat
M.D.: Dacă e mâine ceva schimbat?
M.I.: Cu fetele, da. Acuma el intră într-o ședință și, după aceea, sună. Dar du-te și tu dacă ai zis că mergi și … Da?”

Ulterior acestei discuții, șeful Curții de Conturi Constanța, Ioan Bobe, este chemat la București de către Bogdan Stan, consilier la Curtea de Conturi București și unul dintre șefii lui Bobe de la nivel central, conform documentului consultat de G4Media.

Tot atunci, Stan îi dă asigurări afaceristului că dacă acțiunea de influențare a angajaților nu va da roade, atunci oricum procesul-verbal întocmit de echipa de auditori nu poate pleca mai departe fără aprobarea sa.

Afaceristul pune mâna pe telefon și îl anunță pe șeful ARSVOM că a rezolvat intervenția asupra Curții de Conturi Constanța:

  • „Deci e în regulă! Asta mare (șeful Curții de Conturi Constanța, n.red.) nu adjunctul, că nu am acceptat eu, va fi mâine, până în 12 aici, îi spune ce trebuie să facă și se rezolvă și după aceea te sună el și te cheamă la el și problema e rezolvată. Ăla marele! (…) dar mâine e la București… neinteligibil… direct: problema trebuie să fie rezolvată. Și când te cheamă îi spui, îți spun eu mâine când mă văd cu tine”, se arată în propunerea de arestare.

Două zile mai târziu, Bogdan Stan și Ioan Bobe, șeful Curții de Conturi Constanța, încep să caute soluții pentru a opri controlul subordonatelor lui Bobe de la Constanța:

Bobe Ioan: Acum mă grăbesc să ajung la videoconferința de la 12, să ajung… și mă întâlnesc cu fetele alea și mă gândeam poate după ne auzim într-un fel.
Stan Bogdan: Auzi, da, sună-mă pe Whatsapp pe ăla… dar ideea este în felul următor: mă dacă aveți vreo neclaritate asupra vreunei spețe, cereți încoace la departamentul coordonator un punct de vedere. Și vă dăm noi un punct de vedere.
Bobe Ioan: Ok, am înțeles.
Stan Bogdan: Că departamentul meu e…
Bobe Ioan: Da, perfect, gata, am înțeles!
Stan Bogdan: Că dacă tot aveți acolo nelămuriri, știi… și dacă și noi la rândul nostru avem nelămuriri o dăm la juridic și vedem exact, adică …
Bobe Ioan: Perfect, așa facem!
Stan Bogdan: Cel puțin că avem o imagine corectă.
Bobe Ioan: O opinie clară!
Stan Bogdan: Da, exact!
Bobe Ioan: O dăm, o dăm acolo să dăm o speță și mai e o situație legată tot de departamentul coordonator pe OCPI, pe salarizarea aia, care unii au făcut…
Stan Bogdan: Aia, salarizarea aia, stai puțin, las-o puțin, deci dacă poți să stai puțin cu controlul în stand-by, poți să îmi soliciți dacă vrei, pentru că eu am dat, a mai venit și altă Cameră de Conturi cu aceeași speță, aia cu sporuri zici, nu?
Bobe Ioan: Da, da!
Stan Bogdan: Am dat-o la Comisia Unitară. Și aștept acum de la Comisia asta de Aplicare Unitară, să vedem ce ne dau ei. Și după ce ne dau ei, că probabil trebuie să dea și pe site, pe urmă o să știe toată lumea cum o aplicăm, știi.
Bobe Ioan: Nici nu știu cum să… să prelungesc un pic controlul?
Stan Bogdan: Păi prelungește atunci, da. Sau suspendă-l, fă-i ceva, noi oricum am dat o circulară, cred că ai intrat în posesia ei, să nu închideți rapoartele de control până nu…
Bobe Ioan: N-a ajuns…N-a ajuns la mine.
Stan Bogdan: Aia cu centralizarea n-a ajuns la tine?
Bobe Ioan: Nu știu! O să caut, caut și vorbim. Oricum ne auzim după videoconferință, ne auzim și pe tema ălora, cu clarificări un pic, da? Să vedem ce…

Cine este Bogdan Stan 

Bogdan Stan a fost unul dintre oamenii de bază ai lui Liviu Dragnea, pe vremea când acesta conducea de facto Guvernul României. Stan a fost numit de Sorin Grindeanu șef la ANAF și ulterior a fost revocat din funcție de Mihai Tudose, care intrase în conflict cu Dragnea.

G4Media arăta în aprilie 2018  cum o serie de numiri făcute la vârful Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) demonstrau că punctele-cheie ale instituţiei erau controlate de oameni apropiați de Bogdan Stan care a avut „în grijă” Tel Drum pe când lucra la Direcţia Mari Contribuabili din ANAF.

Surse din ANAF au explicat la vremea aceea pentru G4Media.ro cum se explică puterea pe care Bogdan Stan o exercita în interiorul instituţiei. În primul rând, Stan avea sprijinul major al lui Liviu Dragnea, cel care îl cunoaştea din perioada Tel Drum şi care l-a impus ca şef al Fiscului în Guvernul Grindeanu.

În al doilea rând, Bogdan Stan avea în interiorul instituţiei mulţi aliaţi care îl ajutau să-şi urmărească interesele. Cercul se închidea prin intermediul Curţii de Conturi, unde Bogdan Stan făcea parte din conducere (fiind membru al plenului la vremea respectivă), instituţie pe care o folosea pentru a-i aduce la ordine pe directorii regionali care nu răspundeau cererilor sale (Vezi și intervenția lui Stan din stenogramele DNA).

Tot în 2018, Gelu Ștefan Dianconu, fostul șef al ANAF, a publicat pe contul său de Facebook documentul despre care susține că a stat la baza controlului din 2017 al Direcției Antifraudă din ANAF la redacția RISE Project, publicație online care a investigat afacerile lui Liviu Dragnea din Brazilia.

La momentul controalelor la redacțiile RISE Project și HotNews.ro din 2017, șeful ANAF era chiar Bogdan Stan.

Documentul, o delațiune de două pagini despre presupuse încălcări ale legii, este semnat de o anume ”Carmen Bungescu”, care pretinde că ar fi fost contabil al Asociației RISE Project. Gelu Diaconu spune însă că este vorba despre un personaj fictiv, inventat de oamenii lui Liviu Dragnea din fruntea ANAF pentru a justifica demararea unui control fiscal.

Fostul șef al Fiscului a mai arătat la vremea aceea că scopul controlului început în vara anului trecut la RISE Project a fost ”identificarea presupușilor finanțatori care ar fi asigurat deplasarea jurnaliștilor RISE Project pentru investigarea afacerilor și proprietătilor lui Liviu Dragnea din Fortaleza (Brazilia)”.

Sursa foto: Inquam Photos/ Octav Ganea

Citește și

BREAKING STENOGRAME Cum încercau să intervină doi liberali cu influență pe lângă ministrul Drulă ca să le țină oamenii în funcții: ”Domnule ministru, fac ce vrei tu!”/ Afaceriștii reținuți de DNA: ”Drulă nu e om, e câine (…) Omul e nebun! Nu se înțelege cu nimeni”

STENOGRAME Fostul general SIE Dumitru Ciobanu apare în stenogramele DNA legate de traficul de influență pentru contracte de la Ministerul Transporturilor

Bogdan Huțucă, șeful PNL Constanța, respinge afirmațiile lui Iulian Dumitrescu din stenograme: Nu am discutat niciodată despre aceste lucruri cu nimeni, iar aici sunt incluse persoanele care apar în stenograme

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

37 comentarii

  1. Ce as vrea sa vad niste stenograme care sa ii implice pe cei de la CCR sau Sectia Speciala.

    • Ai avea a doua zi mai mult sau ceri pur si simplu dintr-o compulsie patologica?

    • @ryzen,
      Să înțelegem cele spuse de d-ta in contextul:”au furat, maică, dar ne-au dat și nouă câte ceva…!” ?
      Adică: dacă nu mă aleg cu nimic pe moment, mai bine ii las să fure liniștiți ?!
      Măi, baieți, de unde ieșiți, măi, din catacombele de pe b-dul Kiseleff, numerele 6-10?

    • Da matale esti următoarea etapa in evoluția homo sapiens de poți sa deduci atâtea din cele spuse de mine,hai sa o spunem pe a dreapta,majoritatea ii banuiesc pe alții de propriile intenții

    • Oh, da! Nu ca n-am sti termenii in care se discuta si ce invart tovarasii dar doar sa-l vedem transpirand pe ryzen :))))))))

    • ryzen trebuie să fie postac PSD, numai ei se chinuie să apere mafia CCR/SIIJ.

    • Cum ar spune Dragnea care si acum se declara nevinovat: vi se pare ca sefii instiga la ceva.
      Vi se pare ca Curtea de Conturi face controale pe bune cand au angajatii chef.

      Ce nu stie multa lume e ca Parlamentul poate cere țintit unde sa mearga, prioritar, Curtea de Conturi in Control: de ex. La Registrul Auto Român, ca e tot cu Drula

  2. A nu se uita ca angajatii Curtii de Conturi sunt beneficiari de pensii speciale pe langa pensiile contributive.

  3. Coalitia lui peste nici acum nu realizeaza ca trebuie sa demita tot de prin ministerele si institutii ale statului. Tot pana la portar.
    Mafia PSD este impanzita ca o caracatita.

    • De realizat or realiza ei, dar stii cat e de greu sa te atingi de un functionar public? In general nici nu poti sa-l dai afara, poti doar sa-l muti pe alt post cu leafa similara.

    • Nu mai vorbim ca prima condiție e sa vrei.

    • Asa ar fi cel mai bine, sa vina fiecare partid cu oamenii lui ca sa nu ma vedem cum se da vina pe „vechea mostenire”. Se pare ca se doreste asta la fel de mult ca taierea pensiilor speciale, adica deloc.
      PS Drula lasa fumigenele si baga lucru la centura Bucurestului.

    • Drulă face tot ce trebuia să facă PSD.

      Cine-l atacă pe Drulă e automat canalie PSDistă.

  4. MA copilasi, ce justitiari suntem noi…cum puneti voi botu la manipulare, nenea asta, Bogdan Stan e un combinator, l-a ajutat candva pe Dragnea, dar pe bani….ala cand a ajuns bastan la guvernare…normal, avea nevoie de un combinator, baiatul stia jocurile….asta face si acum, cand nu mai e la fisc, dar e la dispozitia oricui sare cu banu…in stenograma vorbeste cu intermediarul asta, din noua guvernare…pe Bogdan Stan, daca nu-l prinde militia cu vreo nefacuta, pana la pensie ajuta pe oricine, banu sa iasa…asa ca terminati cu „omul lui Dragnea”…..il doare in cot pe asta de vreun politician

  5. Pina isi dau seama cu cine au de’a face cu adevarat pleaca de la guvernare.O sa zică si ei ca i-a înfrânt sistemul.

    • De fapt nu „sistemul” ii poate invinge, ci prostia si neimplicarea oamenilor. Cand ai un procent important din populatie care spune „sa fure, dar sa ne dea si noua”, e greu sa progresezi.
      Poate ca mai dureaza un deceniu curatirea societatii romanesti, dar ea se poate face cu ajutorul oamenilor obisnuiti, cu un mic efort de intelegere si implicare sociala… Dragnea a prosperat INTR-O societate corupta, pe care oamenii obisnuiti nu trebuie sa o mai tolereze…

  6. Parcă Florin Roman Chiar El dorea să le dea sporuri celor de la Curtea de Conturi, nu? Cine crede că numai oamenii PSD sunt pe acolo e EXTREM de naiv, ca să fiu drăguț.

  7. și pana la urmă cei 2 frecători de mentă ( ca să fiu soft) de la Curtea de conturi care au spus negru pe alb de o temporizare a unei anchete, mai sunt angajați acolo? Mai pot semna acte? Nu sunt inculpați deja ?

  8. Curtea de Conturi e doar o adunătură sinistra de fosile politice si soții si copii de politicien.
    La București, e fiul Danciloasei, absolvent de dubiosenii particulare, socrul lui Ponta sau soția noii capuse bugetare liberale Stamule, transferata destul de recent.
    Peste toata adunătura tronează însuși hoțul gratiat de Ceausescu Nicolae Badalau.
    Curtea de Conturi trebuie restructurata din temelii, depolitizată, scoase toate rudele de politicieni si pusă o conducere profesionistă. Sau desființată.

    • Aveti cunostinta ca ar exista in Romania Institutii publice, de orice nivel, care sa fie altfel?!
      Eu am o singura exceptie: Primaria Ciugud, in rest NU stiu sa existe o alta Institutie publica unde PROFESIONALISMUL si MERITOCRATIA sa existe!!!

    • @lili: Parlamentul poate demasca impostura de la Curtea de Conturi.
      Dar daca suntem toti impostori (eu sunt fan Philip K. Dick) cum ar vrea si PSD sa lase de inteles dupa ce ne-au furat timp de 30 de ani

  9. Deratizati Curtea de Conturi!
    Sau desfiintati Curtea de Conturi si infiintati Curtea Romana de Conturi, cu oameni onesti incoruptibili.
    La mine astia s-au facut ca ploua la furturi de milioane de euro si au lasat masuri pentru 500 lei clienti neincasati.

  10. Pac cu stenogramele la rasboiu, presa aservita se execută si executa la comanda, sa trăiască serviciile…

  11. Talharul Dragnea cunoaste tentaculele diseminate in institutiile statului de caracatita romaneasca, motiv pentru care a si fost carantinat. Alti talhari sunt ”spalati” de instante.

  12. interesant. cine are răbdare să citească atent va găsi pepite. de aur. ale teatrului absurd.
    urmaşii lui Ionesco, Beckett pot să se inspire din stenograme.
    cândva, am recunoscut pe g4 în comentariile unui anumit cioban, stilul lui Lucky, vagabondul din piesa în 2 acte a lui Samuel Beckett, din … „Aşteptându-l pe Godot”. merită citită, văzută, savurată .

  13. Dar numele lui Bogdan Stan o fi in Dosarul asta, ca e clar trafic de influenta!
    In Romania Controalele Curtii de Conturi sunt fie la comanda, fie inutile, adica EFECT ZERO, nebagate in seama de Institutiile abilitate!
    Cred ca daca DNA si-ar face treaba, jumate dintre politrucii aflati azi in posturi de conducere ar ajunge la puscarie sau ar trebui sa zboare!
    NU se va intampla, evident, Curtea de Conturi si clientelismul din toate Institutiile publice vor ramane tot asa: Romania va arata asa si peste 50 de ani cand vorbim depsre clientelsim si incompetenta in Institutiile statului!
    Care partid sa REFORMEZE Institutiile politizate cu clientela incompetenta?!
    NU avem inca acel partid!
    Sute ani vor trebui Romaniei sa REZOLVE cancerul asta si sa ajunga la MERITOCRATIE si PROFESIONALISM!
    Pe Zombie nu il preocupa deloc REFORMAREA Admisnitratiei publice, il preocupa in 2019 cand PNL era in opozitie si dadea bine(urmau alegerile!) sa atace bugetarimea incompetenta si clientelara, dar azi NU se atinge de bugetarimea asta!

  14. Singurele speranțe sunt oamenii onești care își fac treaba competent și imparțial în acele instituții.

    Nu are rost să mai așteptăm reforme de la partide, alea sunt minciuni electorale. Reforma o vom face fiecare dintre noi, la locul de muncă sau prin interacțiunea cu cei care lucrează la stat.

  15. efectiv nu pot sa citesc stenogramele… mi se pare ca vorbesc doi analfabeti retardati!

  16. Am o curiozitate, acest Bogdan Stan, zis și Stan fratele combinațiilor, mai ocupă funcția respectivă la Curtea de Conturi? Și când mă gândesc că un ins din pnl, pe al său nume, florin roman, ciordache al pnl-ului, a inițiat un proiect de lege prin care se acordau noi privilegii bănești bandiților de la Curtea de Conturi, mă cuprinde o greață și o silă maxime! Sunt convins că este practica generală, uzitată la nivelul tuturor instituțiilor, autorităților și la toate nivelele. Doar nu-și imaginează cineva că ea este singulară, fiind întâlnită numai în speța de față. Oameni buni, așa a fost condusă această țară de peste 30 de ani, metodă moștenită din perioada regimului comunist, când, totul se desfășura exact în aceeași notă, iar noi ne mirăm că ne situăm ca țară în acest punct critic. Nu ar trebui să o facem, ne aflăm aici tocmai din pricina acestor practici murdare folosite în egală măsură de justiție, balaurii din politică, cei din servicii și afaceriștii de casă, iar noi tragem ponoasele. Nu ar trebui să rămânem la stadiul de lamentare, ar trebui să luăm atitudine și să dispunem schimbarea, cum s-o putea ea. Ăsta e sistemul, ăștia sunt băieții, ăstea sunt practicile, iar viitorul nostru nu poate fi mai bun dacă nu facem ceva pentru a înlătura un mod primitiv și abject de a administra treburile țării, administrate pentru hoți și în defavoarea societății. Va fi greu, dar nu imposibil, încă oameni care pleacă urechea și stomacul la niște bandiți, care le mai aruncă și lor câteun os, se mai găsesc, oooo, și încă nu puțini. Uitați-vă numai la câți votează încă hidoasa creatură denumită ciuma roșie, gruparea haurolacă sau nebuni cu iz patriotic și ultra naționalist. Până nu ne vom debarasa de oamenii sistemului, de practicile acestora și de brontozaurii politicii mioritice, să fim convinși de acest aspect, să ne facem bine nu putem, șansele sunt nule!

    • 7 Noiembrie 2017: „Bogdan Stan, dat afara de la ANAF, a fost numit consilier la Curtea de Conturi pentru 9 ANI.
      Bogdan Stan, dat afara de la ANAF, a fost numit consilier la Curtea de Conturi pentru 9 ani Foto: Arhiva captura Realitatea TV
      Fostul presedinte al ANAF Bogdan Stan a fost numit, marti, prin votul plenului reunit al Parlamentului, in functia de consilier de conturi la Curtea de Conturi, pentru un mandat de 9 ani.
      Intr-un post similar a fost numit si Vasile Gherasim. Votul a fost secret, exprimat pe buletine.
      Parlamentarii au trebuit sa aleaga doi dintre cei trei candidati acceptati de comisiile parlamentare: Vasile Gherasim, Bogdan Stan si Claudia Boghicevici.
      In urma numararii voturilor, Vasile Gherasim a obtinut 245 de voturi „pentru” si 112 „impotriva”, Bogdan Stan – 250 „pentru” si 107 „impotriva”, iar Claudia Boghicevici – 139 „pentru” si 218 „impotriva”. Totodata, 15 buletine au fost anulate.
      Astfel, Vasile Gherasim si Bogdan Stan au fost numiti consilieri de conturi la Curtea de Conturi, pentru un mandat de 9 ani, incepand din 7 noiembrie 2017.
      Votul a fost exprimat la pachet cu acela pentru numirea lui Sorin Grindeanu la sefia ANCOM.
      Numit in 13 ianuarie acest an presedinte al ANAF, Bogdan Stan a fost demis in 18 iulie, de catre premierul Mihai Tudose, care s-a declarat nemultumit de gradul de colectare. Ulterior, Tudose l-a numit pe Stan intr-o functie de vicepresedinte al ANAF.
      Vasile Gherasim a fost membru PSD si PDL, a fost primar al Sectorului 1 si deputat. In 2016 a devenit consilier monitorizare obiective de investitii al primarului general Gabriela Firea. „

  17. Da’ ,”omul lui Dragnea” altfel nu exista interes pentru el. In fapt, toti sunt oamenii securitatii.

  18. si asta de ce mai este consilier ? ce poate invata si pe altii ? vedeti de ce este utila schimbarea rechinilor psd-isti ? asa ca nu-i mai plingeti pe cei care zboara Pacat ca se agata descaun avocata diavolului proptita de ccr

  19. PSDul o adunatura de infractori ce ar trebui judecati ,confiscate averile si puscarie!